Oana Kovacs

cum-vinzi-imobiliare-agenti-imobiliari
5

Povești cu și fără agenți imobiliari

Later edit: dacă blogul ăsta nenorocit nu mi-ar tot șterge bucăți mari din postări, acestea ar face sens din start și n-ar trebui să stau să rescriu din amintiri. :(


Am citit luni seară la Elena Pelmuș o întâmplare care a supărat-o, în care implicat era și un agent imobiliar, care a taxat-o cu 500 de lei pentru închirierea unui apartament. Long story short, ea a vrut să închirieze, a sunat pentru un apartament, dat peste un agent la telefon, nu peste proprietar, acesta i-a arătat apartamentul, ea a zis da și a plătit 500 de lei pentru serviciu.

Și acuma ca să înțelegeți că nu scriu doar de dragul de a arăta cu degetul, vă zic de ce nu văd eu motive de supărare (chit că și pe mine m-ar arde buzunarul pentru suma asta).

Elena a știut din start când a vorbit cu omul de apartament că e agent imobiliar, dar nu l-a întrebat niște chestii simple (din ce am dedus eu): cât costă serviciul său dacă ia acel apartament? Care-s termenii colaborării? Cât costă dacă îi mai arată 5/10/15/X apartamente? E plătit per proiect/la oră? Poate sună stupid, dar unii printre care și eu (ha, ha!) nu au avut de-a face cu agenți imobiliari și nu știu în ce condiții lucrează ei.

Iar dacă omul ăla a fost plătit per proiect, adică lua banii abia când Elena închiria ceva (presupunând că după vedea unui prim apartament se decidea să continue să lucreze cu el), eu i-aș fi ridicat statuie pentru rapiditate. Nu de alta, dar și dacă el umbla după nșpe  apartamente, umbla și ea. Adică el muncea de îi săreau capacele să îi găsească un loc drăguț și ea se plimba prin tot Bucureștiul după el, o chestie enervantă, obositoare și frustrantă. Nu știu pe ea, însă pe mine nu m-ar fi încălzit să-i dau omului 500 de lei numai după ce și-a dat sufletul alergând pentru mine, că și pe mine m-ar fi stresat la fel de tare lipsa rezultatului ca pe el cea a banilor.

Pe de altă parte, 500 de lei sunt bani. Sunt, dar dacă nu întrebi cât te costă cutare lucru, nu prea poți să te plângi că e scump. O fi rușinos (nu și pentru mine, n-am jenă când e vorba de banii mei :D), dar e sănătos.

Iar dacă ții morțiș să NU dai bani pentru așa un serviciu, apăi Olx e tot acolo de 100 de ani. Caută strict proprietari și descurcă-te.

De ”partea legală a procesului”, cum o numește Elena, nu am nimic bun de zis. Îi dau 100% dreptate fetei, doar că n-aș fi cedat și-n locul ei făceam scandal pentru așa o chestie (deși n-am înțeles dacă a pățit ea sau e o teorie chestia scrisă acolo), mai ales în condițiile în care toată lumea fuge de ANAF ca de dracu’. :))

cum-vinzi-imobiliare-agenti-imobiliari

sursă foto

Și acuma, un pic din experiența mea de (non)vânzare (încerc să vând o garsonieră care aparține cuiva din familie), ca să vedeți că, deși iau apărarea agenților, n-am lucrat cu ei, și, ca să înțeleagă și Elena, că un aparat foto și un computer conectat la net NU te face vânzător de imobiliare.

Deci, cineva din familie deține o garsonieră pe care a moștenit-o într-o stare proastă. Am fotografiat-o (adică nu am făcut 3 poze cu telefonul) și am pus-o pe net, în starea în care era, menționând clar și în anunț și la telefon că necesită renovare și oferind extrem de multe detalii (și sincere, nu genul ”de lux” pentru că are parchet laminat). Într-o lună, timp în care a stat pe net și am refuzat colaborarea cu agențiile, am făcut minim 20 de drumuri acolo (miniiiiiiiiiim), drumuri care mi-au mâncat timp și bani (că nici motorina mea nu curge la robinet baș). Și totuși n-am vândut-o, deși era ieftină (adică sub prețul pieței pentru alta în aceeași stare la metru pătrat util). Pentru că eu, ca persoană fizică descurcăreață, n-am găsit oamenii ăia care căutau oportunități de investiție (adică ăia pe care agențiile imobiliare mi-i fluturau pe sub nas, că m-au cules de pe Olx), ci pe cei care voiau ceva cââââât mai ieftin, dar și foarte bun, sau pe cei care nu citeau nici primele două rânduri din anunț și veneau să-mi piardă timpul (mirându-se la fața locului că e la etajul X și că nu e vilă cu piscină). Sau pe cei care nici nu se oboseau să caute adresa, ci se așteptau să îi culeg eu din oraș. ș.a.m.d.

Așa că după mulți nervi, am cedat și am schimbat strategia. Garsoniera e tot acolo, însă oferta s-a adaptat condițiilor cererilor de pe piață, așa că vă spun continuarea zilele viitoare, când o să am niște poze, să vedeți cu ce m-am distrat în ultimele săptămâni. :)

Și daaaaaaaaa, în momentul ăsta, i-aș face o statuie agentului imobiliar care rezolvă problema mea în 24 de ore! :)

Comments

Oana • May 6, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. ralucamatea May 6, 2015 - 11:24 Reply

    Agentii imobiliari, mult timp i-am urat si am gandit exact asa: este un job pe care pot si eu sa il fac.

    Totusi, acum sunt de alta parere: exista in piata agenti buni, puternici, cu care semnezi contract la prima vizualizare si care iti explica exact regulile jocului. In plus, iti ofera serviciu complet: programare la notar, alergat dupa acte, consiliere pre si post tranzactie, etc. Repet, asta fac agentii buni.

    Ceilalti, Dumnezeu cu mila…de ei mai bine ne ferim, dar in principiu daca vizualizarea nu a fost precedata de semnarea unui contract, atunci nu esti dator cu nimic. Tam tam!

    • Oana May 6, 2015 - 12:40 Reply

      Nu stiu cum e cu contractul in cazul expus, ca nu e clar. :)

  2. Bookish May 6, 2015 - 14:54 Reply

    Eu nu pot spune că am avut noroc cu agenţii imobiliari şi am încercat mereu să dau de proprietari atunci când am stat în chirie, dar nu prea mi-a reuşit (pe atunci olx sau ceva de genul nu exista). Cel mai enervant era că în cele mai multe cazuri agenţii nu vedeau apartamentele dinainte şi erau şi ei la prima vizionare o dată cu mine. Atâta timp cât pot căuta singură pe internet ce e pe gustul meu de ce să apelez la o agenţie? În plus mă enervau cei care căutau pentru mine şi veneau cu propuneri. Mie îmi place să aleg doar eu, nu să îmi sugereze cineva opţiunile lui.

    • Oana May 7, 2015 - 08:49 Reply

      Daca te descurci singura, why not? Total de acord. :)

  3. Renovarea unei locuințe mici (experiență proprie) | Oana Kovacs

Leave a Reply