Oana Kovacs

doneaza-sange
9

Am vrut să fac un bine

doneaza-sange

sursă foto

Am vrut să fac un bine ieri. Să donez sânge. M-am dus foarte entuziasmată de dimineață, să fiu prima. N-am fost, erau vreo 20 de bărbați în fața mea. Așa că am fost trimisă la plimbare pentru minim o oră, pentru că dura. M-am întors, aceeași tanti înghețată-n timp prin 1980 și proaspăt dezghețată recent mai că s-a zburlit la mine pe motiv că am sub 50 de kile. N-am decât cu 10 în plus față de estimarea ei, așa că am continuat cu poză, niște informații personale și pre-donarea. La pre-donare se ia sânge din deget, se trântește pe-o sticlă și se dă verdictul, adică grupa sanguină și RH-ul, care, după ce sunt revelate ochiului expert al unei alte tanti… simpatice foc, ca să mă exprim așa, sunt lipite pe buletin. Nu grupa și RH-ul, ci un autocolant cu informațiile.

Apoi… nu știu, că după ce tanti simpatică s-a mai mai zgâit un pic la sângele meu, mi-a transmis că-s anemică, ușor numa’, da’ anemică, și că sângele meu e sub standard, așa că n-am decât să plec. După ce pierdusem deja ore bune cu asta și anunțasem la lucru că nu vin, ca să mă folosesc de ziua liberă de la stat (care nu se primește dacă n-ai sânge de elită) ca să merg să mă doftoricesc pe la optometrist, medic de familie și alții, nu mai puteam face cale întoarsă, așa că mi-am văzut de programări și-am ajuns sfârșită acasă multe ore mai târziu. Mai bine lucram, cred că m-aș da cu capul de pereți dacă aș fi agent de vânzări sau aș avea un job care presupune alergătură (agent imobiliar etc).

Și da, postarea asta a fost pe sistemul nu caut nimic, doar mă laud. Deși acuma îmi dau seama că era mai fain dacă vă povesteam cum am făcut savarine în weekend. Eh, altă dată! :)

Comments

Oana • January 29, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Irina Radu January 29, 2015 - 10:25 Reply

    Pe principiul drumul spre iad e pavat cu intentii bune 😀 Dar stiu ce insemna sa fii slaba, ieri intru intr-un magazin sa probez ceva si vanzatoarea imi zice sa stau jos ca sa nu lesin la ea in magazin ca par nehranita….$%^$%#%?????

    • Oana January 29, 2015 - 10:36 Reply

      Culmea e ca eu nu prea par nehranita, dar na… poate cu geaca pe mine am lasat impresia gresita. 😀

  2. Miştotică January 29, 2015 - 11:57 Reply

    Facere de bine, f****e de mamă :mrgreen:

  3. larisa January 30, 2015 - 11:34 Reply

    Of, aiurea ca ai pierdut timpul pe acolo. Acum cativa ani, am mers si eu de doua ori sa donez pentru ca am 0I si RH negativ si am vrut sa fac bine, dar pierdeam orele pe acolo si am zis ca nu mai merg.

    • Oana January 30, 2015 - 12:02 Reply

      Deci nu mi se pare doar mie ca se misca destul de greu treaba :)

  4. CristinaP January 31, 2015 - 12:14 Reply

    welcome to the club. pe baza de “putin anemica” nu am avut voie niciodata sa donez sange.

    • Oana January 31, 2015 - 13:10 Reply

      Eu mi-am pus in cap sa mai incerc. :)

  5. Nevasta lu’ Bunicu’ January 31, 2015 - 12:50 Reply

    Am donat sange, pentru prima si ultima data (am fost sfatuita) in martie 2014. Am fost vreo 15 colegi, donam pentru cineva. Doua persoane au fost refuzate la donare, una pe motiv de greutate mica (dar a cantarit-o tanti cu intepatul in deget si avea 47 de kile) si una pentru anemie severa si greutate mica. Asteptarea mare a fost la etaj, pentru controlul medical (tensiune, anamneza) si apoi donarea efectiva. Erau 4 statii de colectare, daca-mi amintesc eu bine, doua pe o parte, doua pe alta. Tanti la care am nimerit eu sa ma goleasca de sange a fost tanara si meeeega draguta. Avea pe pervaz apa, calciu efervescent si ciocolata pentru cacaciosii ca mine. Pentru ca evident ca mi s-a facut rau si ma lua cu lesin pe acolo. Am stat intinsa jumatate de ora, fara sa dea cineva vreun semn ca tin patul ocupat, ca deranjez sau altceva.
    Una pentru alta, dincolo de asteptarea efectiva (sa nu uitam ca se dau bonuri de vreo 80 de lei si majoritatea donatorilor pe care i-am vazut eu pe acolo pareau a dona pentru bonuri, nu din simt civic) si de starea foarte nasoala de dupa donare, eu una nu consider experienta respectiva una negativa. Personalul medical cu care am avut eu contact in acea zi mi s-a parut foarte amabil, eficient si profesionist.

    • Oana January 31, 2015 - 13:12 Reply

      Am vorbit si eu in decembrie cu o tanti super draguta la telefon despre asta, insa n-am mai dat de ea. Mai astept vreo doua luni si incerc iar. De bonuri am aflat dupa ce m-a lamurit cineva cu motivul pentru care e coada. 😀

Leave a Reply