Oana Kovacs

cum-sa-te-vindeci-de-alergie-10-pasi
22

Cum să te vindeci de alergie în 10 pași

Titlul ăsta e total irelevant pentru postare, dar având în vedere că sunt alergică de 10 ani și totuși lumea încă mai crede că știe mai multe decât mine, cea care chiar trece prin asta, m-am decis să le prind urechile binevoitorilor, așa că o să inserez cifre random într-un text în care mă plâng de

1. toți cei care n-au avut în viața lor o alergie cât de mică, dar îs convinși că au citit ei odată, acuma câteva luni, un articol în ceva revistă despre cum să te vindeci de orice boală, fie că e o iritație de la scutece (pentru bebeluși), fie că e ciumă, cancer sau ceva boală africană care apare doar la papagali.

2. Evident, un prieten de-al unui prieten de-al unei vecine de-a bunicii lor cunoaște și el o rețetă care 100% te vindecă de tot. Inclusiv de bolile pe care încă

3. nu le ai. Așa cum povestea și Anca zilele trecute, românii sunt toți medici, și dacă știu cum să te vindece de gripă sau depresie,

4. lor le este super clar că dacă nu îți trece o banală alergie, faci tu ceva greșit. Sigur n-ai încercat încă tratamentele clasice, pastiluțele albe drăguțe sau cele albastre. Nu știu ei exact cum se numesc, dar au văzut reclama la TV și dacă e acolo sigur funcționează, nu?

5. Și să vedeți ce amuzanți sunt și cei care te îndeamnă să gândești pozitiv ca să rezolvi problema, de exemplu, dacă îți sufli nasul la 20 de secunde, cum fac

6. eu acum în timp ce scriu, ar trebui să încerci să ignori și să-ți spui că nu ai nevoie să faci asta decât peste 15 minute. Se poate încerca, dar vă zic eu de acum ce i se întâmplă unui alergic în acest sfert de oră: îi curg mucii (no, mă scuzați, dar asta sunt!) pe bărbie, pe el, pe haine, ca la robinet. Și singura schimbare pozitivă va fi că va lua decizia

7. să ignore atotcunoscătorii pe viitor și să se comporte ca un om matur și să-și sufle nasul când simte nevoia.

8. În cadrul acestei postări despre cum să te vindeci definitiv de alergie (imposibil deocamdată) în câțiva pași simpli merită

9. și trebuie menționați cei care nu cred că alergiile există. De exemplu, cretinii (știu că-s incredibil de rea) care susțin că nu ai cum să îți dai shut down de la o plantă (mirobolanta ambrozie e bună de arătat cu degetul) sau cei care

10. încearcă să te convingă pe tine, alergic cu state vechi, că nu o să mori de la un strănut nevinovat.

cum-sa-te-vindeci-de-alergie-10-pasi

Well, mi-e clar și mie că nu o să mor de la un strănut nevinovat (sau 148 în 24 de ore, recordul meu personal :D), dar îmi fac griji că în cele 200 de dăți dintr-o primăvară când brusc nu mai respir în somn (apnee îi zice, gooogle it), n-am să mă trezesc.

N-are rost să explic mai mult cum e cu alergiile pentru că oricum se va găsi cineva care să mă învețe că fac ceva greșit. Și că nici nasul nu mi-l suflu corect. :)

Să aveți o primăvară fericită! Prietenii știu de ce. :)

Comments

Oana • March 10, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Andra March 10, 2014 - 08:43 Reply

    :))) si mami face super urat mai ales primavara cand apare pufu ala de la plopi si vara la mare de la soare, dar imi pare rau, Oana, nu a gasit inca nici o solutie definitiva, deci nu iti pot da nici un sfat absolut miraculos :))). Sper sa ma ierti 😀
    Totusi, trebuie sa spun ca articolul a fost super tare :)))

    • Oana March 10, 2014 - 09:22 Reply

      Ah, imi pare rau pentru ea si o inteleg 100%.
      Aceleasi probleme le am si eu. + altele, ca-s norocoasa de fel.

  2. Arashi March 10, 2014 - 09:04 Reply

    Deci… după ce ai terminat gândirea aia pozitivă și te-ai lecuit, te rog să gândești pozitiv și pentru mine, să nu mai am treabă cu plopii, florile de câmp și penele din așternut 😀 Mulțumesc anticipat, cum ar veni.

    • Oana March 10, 2014 - 09:23 Reply

      Ai o lista ca a mea. :)))
      Eu am si altele in plus, din pacate. + unele alergii care nu stiu de unde apar.

  3. crinutza March 10, 2014 - 09:56 Reply

    Singura solutie care a functionat pentru mine pana acum a fost sa incep sa iau pastilele cu o saptamana-doua inainte sa inceapa perioada ambroziei. Nici asa nu scap de nas fie infundat, fie prea darnic, dar macar dorm linistita.

    • Oana March 10, 2014 - 10:02 Reply

      Numai la ambrozie faci alergie?
      Eu incep primavara (am inceput deja) si continui pana spre toamna, deci trebuie sa gestionez un pic altfel luatul pastilelor. :)

      • crinutza March 10, 2014 - 11:20 Reply

        Din fericire, doar la ambrozie. Deocamdata.

        • Oana March 10, 2014 - 11:27 Reply

          Iti doresc sa ramai numai cu aia. Eu am o lista lunga si nu mi-e asa de usor sa iau pastile pentru ca nu isi mai fac efectul la un moment dat.
          Incep cu pomii timpurii (sau ce o fi acuma) si nu-s sigura nici eu cu ce termin.
          Am sa-mi fac fac o tura de analize, ca nu-s mai valabile alea facute ultima data si trebuie sa-mi fac un update.

          • crinutza March 10, 2014 - 11:43

            Naspa. Iti pumnii sa nu fie asa rau anul asta!

          • Oana March 10, 2014 - 13:27

            Merci!
            Speranta moare ultima. :)

  4. Miss I. March 10, 2014 - 10:04 Reply

    Cumva din aceeași zonă de oameni, mă termină psihic cei care mă întreabă de ce am nasul înfundat și nu pot să respir, că e cald în cameră, doar n-am răcit. De ce nu mă lași acolo în durerea mea? Chiar trebuie să vă iau pe fiecare la rând să vă povestesc de rinita mea cronică și de modul în care aerul cald și uscat îmi chinuie efectiv sinusurile? Chiar nu crezi că de 8 ani știu și eu când mi-e bine și când nu?

    Toată lumea e expertă, cred că în suflet toți românii sunt medici :))

    Să treci cu bine peste perioada asta, Oana, ai grijă!

    • Oana March 10, 2014 - 10:05 Reply

      Aaa, stiu sentimentul. E acelasi cu ala cand te cearta toti pentru ca ai stat dezbracata si de aia stranuti. :))
      Sanatate si tie, Ioana!

  5. dam167 (dam ăla) March 10, 2014 - 15:59 Reply

    Nu te poți vindeca pur și simplu, dar poți ameliora în timp simptomele. Mă rog, asta în principiu, pentru că depinde de individ.
    Nu știu dacă în cazul tău e aplicabil, dar există un ser (chiar nu știu cum se numește) care ți se injectează pin căile respiratorii. Mai pe românește, îți face o injecție în nas. De obicei asta se face când începe sezonul și ar trebui să cam țină toată vara. La extrem se mai poate repeta.
    Cât despre pastile, acela sunt calmante și provoacă somnolență – mai ales dacă se consumă alcool. Și nu, nu vorbesc că te îmbeți, 2 beri te înalță în ziua următoare. Pe mine mă ajută, de obicei din acea cutie cu 10 comprimate eu iau 2-3 zile la rând și îmi cam ajunge toată vara.
    Acum câteva chestii care te ajută:
    – marea. Da știu, dar ajută. Dacă se poate bine, dacă nu asta e.
    – apa de mare în loc de picături-pe mine nu mă ajută. E scumpă ca naiba, dar dacă te ajută, merită.
    – evitatul zonelor de șes și luncă. Pentru ieșiri de weekend munte sau mare.
    – purtatul căciulii iarna. Nici asta nu te vindecă, dar poate nu dai așa devreme în sinuzită.
    – capul sus la piscine, bazine, lacuri etc.
    – evitat pe cât posibil aerul condiționat. Da, e tot mai greu.
    – evitat praful. Gen evitat Timișoara pe cât posibil.
    – am mai zis-o, dar neapărat evitat statul în soare în zonele de șes. oricum nu e sănătos, acum ai un motiv în plus să eviți.

    Din nou, depinde de individ, dar dacă ții cont de astea an de an, simptomele ar trebui să se amelioreze puțin.

    • Oana March 10, 2014 - 16:43 Reply

      Merci de sfaturi.

      Stiu de ceva injectii, dar nu cred ca de astea de care spui tu… stiam de unele anti-alergie, care in familia mea mare si alergica n-au avut efect, asa ca n-am riscat, ca mai erau si scumpe, cam 200 lei/una. Am sa ma interesez.
      La mare mi-am planificat deja sa merg, picaturile – de orice fel, nu ma ajuta deloc. La soare nu stau defel, doar la mare si doar in orele recomandate.

      Am sa merg sa fac ceva investigatii sa vad ce alergii surpriza mai am si ce pastile mi se mai recomanda. Nu de alta, dar mi s-au tot inmultit peste ani si uneori nici nu stiu la ce reactionez, ca sa ma pot apara.

      Tu faci injectiile de care ai povestit? Nu de alta, dar mi se pare ca iei putine comprimate (fata de mine) si mi-as dori sa fac fata si eu asa simplu (vorba vine) la alergie.

    • Oana March 10, 2014 - 17:00 Reply

      De injectii cu imunomodulatori zici?
      Ca am cautat pe Google si acuma-s curioasa ce-i cu ele. Mi-am notat si pt. a intreba la control.

      • dam167 (dam ăla) March 11, 2014 - 09:07 Reply

        Nu mai știu cum se numesc. Eu am făcut 1 injecție/an, doi ani la rând. În ultimii ani am încercat pe cât posibil să am grijă (cam ce ți-am spus mai sus) și mi-a fost mult mai bine. Pe mine mă ajută picăturile (Bixtonim de exemplu) pentru că îmi decongestionează căile respiratorii. E nasol totuși că în timp poți deveni dependent de ele.
        Da, eu iau puține comprimate, mai exact Alerid, care sunt calmant. Tratament nu fac pentru că la suflatul nasului de câtva ori pe zi nu consider că e necesar.

        • Oana March 11, 2014 - 09:43 Reply

          Am să întreb și eu de injecțiile astea.
          Eu pastile iau ceva peste Alerid și nasul mi-l suflu… o dată la 20 de secunde aprox. (fără pastile) și o dată la câteva minute cu.
          Deci, sunt cam disperată.

  6. Roxana March 10, 2014 - 16:47 Reply

    Dragă Oana,

    În această primăvară mirobolantă, care se tot preface că vine, eu zic să ne luăm de mânuţă şi să ne facem terapie şoc: să fugim împreună pe câmpii de ambrozie! Ce zici? Te bagi la o tură de alergare-alergie? 😀

    Cu drag de la distanţă alergică,
    Cealaltă care avea tot timpul nasul înfundat la lucru 😀

    • Oana March 10, 2014 - 16:49 Reply

      Dragă Roxi,

      Are you planning to kill us both? :))))

      • Roxana March 10, 2014 - 17:05 Reply

        Terapie şoc, dragă! Te scapi instant de tot! Ori se curăţă alergia, ori te cureţi tu! 😀

      • dam167 (dam ăla) March 11, 2014 - 09:03 Reply

        merge cu campanie: #prinalergiamea, campanie desfășurată în câmpul de ambrozie. O nouă ocazie pentru a organiza un eveniment marca PRBeta oficial.

        Parteneri media: Sporii, Polenul, Neuromed, Sinuzita Cronica, Spitalul Județean Timișoara.

  7. Catalina September 1, 2016 - 14:03 Reply

    Tot cautand remedii pentru alergii, am descoperit o crema care se numeste Hay Max. Eu am alergie la ambrozie si observ ca de cand o folosesc, ma simt mult mai bine. Eu am gasit-o online pe Longeviv.ro. O recomand!

Leave a Reply