Oana Kovacs

Viata-lui-Pi-Polirom-yann-martel
10

“Viaţa lui Pi” de Yann Martel

Viata-lui-Pi-Polirom-yann-martelsursă foto

“Viaţa lui Pi” de Yann Martel se vrea a fi un soi de fabulă care să te facă să crezi în Dumnezeu. Interesant sau nu, pentru mine a fost fix pe dos. Asta nu înseamnă că nu e o carte bună. Pur şi simplu n-am intrat eu probabil în targetul lui Martel, mai ales că nu prea merg pe ideea de “Crede şi nu cerceta”.

“Viaţa lui Pi” e povestea lui Piscine Molitor Patel, un băiat indian care practic creşte într-o grădină zoologică, tatăl său fiind proprietarul uneia. După ce e batjocorit la şcoală pentru că-l cheamă Piscine (după Piscina Molitor din Paris pe care niciunul din părinţii săi nu o văzuse de fapt), băiatul îi educă pe toţi din jurul său să-i spună Pi (as in 3,14).

Când Pi e adolescent, părinţii săi decid să emigreze în Canada. Vând animalele şi chiar se îmbarcă pe vas cu o parte din ele. Din păcate, călătoria nu iese precum era planificată şi Pi se trezeşte într-un miez de noapte în mijlocul oceanului într-o barcă cu o gorilă, o hienă, o zebră şi un tigru bengalez. Realizează destul de rapid că familia sa a murit şi ia toate măsurile să-şi salveze viaţa în timp ce  tigrul rămâne în scurt timp singurul animal viu din barcă. Timp de 227 de zile Pi învaţă să trăiască pe apă, alături de un tigru.

Cine este interesat de povestea lui şi de ce doreşte Pi supravieţuirea lui Richard Parker aflaţi doar din carte, carte care mie mi-a fost oferită de librăria Cartea de Nisip din Timişoara (împreună cu biletul la film, film de care vă povestesc mai târziu).

Comments

Oana • January 8, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Alice January 8, 2013 - 09:13 Reply

    Chiar pe asta am terminat-o si eu zilele astea. Mi-a placut cum este scrisa si dabia astept sa vad filmul…!

    • Oana January 8, 2013 - 09:31 Reply

      Am programata mai tarziu si o postare despre film. NU o citi :)).

      • Alice January 8, 2013 - 11:00 Reply

        Pe bune?? sa nu o citesc?? e diferit de carte?? de ce mi faci asta??:)) ma faci si mai curioasa!!!!!!!!!

        • Oana January 8, 2013 - 12:36 Reply

          Ca sa nu afli detalii :)

          • Alice January 8, 2013 - 13:59

            OF! ma mai gandesc…daca nu ajung la film curand macar mai citesc ce zici tu:D

          • Oana January 8, 2013 - 14:04

            E online 😀

  2. Larisa January 8, 2013 - 09:58 Reply

    N-am citit cartea, dar as vrea sa vad filmul zilele astea. Pare interesanta povestea!

    • Oana January 8, 2013 - 13:37 Reply

      E destul de fain :).

  3. aA January 8, 2013 - 22:18 Reply

    despre carte n-am reusit inca sa scriu, poate mai incolo. foarte interesante si cartea si filmul!
    off topic: ti-am simtit lipsa duminica :)

    • Oana January 8, 2013 - 22:21 Reply

      Of, mi-ar fi placut tare mult sa vin duminica, mai ales ca teoretica eram libera, dar nu m-am organizat nicicum si n-am mai ajuns. Te pup.

Leave a Reply