Oana Kovacs

DSCN3231
3

Ce-am văzut în Praga pe cont propriu (Praga II)

Să nu credeți că am uitat că am de povestit ce-am mai văzut pe la Praga. Din păcate timpul e scurt și nu iartă, mă pregătesc să plec în vacanța de vară (săptămâna viitoare o să bată vântul pe blog și deși nu-s acasă anunț pe această cale potențialii hoți că tot ce dețin eu mai scump pe lume: săpuniera cu care fac poze mai rău ca un chinez și telefonul dual-sim vor veni cu mine, mulțumesc pentru atenție) și mai și lucrez, merg și la teatru șiiiiiiii, nu uitați, azi vorbesc despre Barcelona la Povești de pe mapamond.

Dar să las alte vacanțe deoparte pentru că Praga e vedeta acum. V-am povestit data trecută de biserici și catedrale, din care la suflet mi-a rămas Sfântul Vit (ca edificiu) și Soarele Praghez (ca obiect). Mai am de povestit despre o serie de obiective văzute cu ghidul, dar din lipsă de timp (again), trec la ziua a doua în Praga, zi în care am avut program de voie. După mic dejun, autocarul ne-a lăsat la gară pentru a ne culege seara la ora 19:30 pentru cină.

Ce să facem, ce să facem? Afară ploua cu găleata, eu eram în cei mai timizi teniși de pe piață și tot visam la muzeu. Așa că le-am convins și pe însoțitoarele mele că Muzeul Național e de noi. Evident, era mult prea devreme și-am făcut o tură și prin magazinele de suveniruri din frumoasa piață care se deschide în fața clădirii principale a muzeului (care a intrat în renovare pentru câțiva ani).

La ora la care muzeul se deschidea ne-am înființat și noi acolo și am plătit biletul care ne oferea acces la toate clădirile Muzeului Național, 5 sau 6 la număr (sper să nu greșesc). Noi am ales clădirea centrală (modernă) de lângă cea principală pentru că era aproape și pentru că afară ploua, ceea ce ne îngreuna mișcarea prin oraș. Prețul biletului este de 100 de coroane, adică în jur de 4 euro (un pic sub 4 euro, de fapt), o sumă mai mult decât corectă, luând în calcul ceea ce se oferă în schimbul ei, și de-a dreptul mică dacă stăm să comparăm cu intrările la muzee din alte orașe europene mari (Barcelona, de tine vorbesc!).

Două expoziții erau în muzeu, una despre monarhie și alta despre creșterea copiilor în timpul monarhiei. Așa că am avut ocazia să învățăm ceva istorie (mi-a prins tare bine să citesc, prefer să fac asta decât să ascult, rețin mai ușor) și să vedem niște exponate superbe: carnețele de dans, haine din vremea monarhiei, obiecte care le-au aparținut lui Sisi și lui Franz Joseph, bijuterii, tablouri, dar și lucruri atent lucrate pentru copii, cărucioare, o cameră de lăuză, o sală de clasă și câte și mai câte.

DSCN3231

(evantai cu actorii de la teatru și brățară cu carnețel în care erau notate dansurile promise)

DSCN3184

(straiele lui Franz Joseph și ale lui Sisi)

DSCN3202

(bijuterii)

DSCN3190

(tablouri)

DSCN3225

(reclamele vremii)

DSCN3236

(cameră de proaspătă mamă și nou-născut – perdeaua se folosea pentru a-i proteja de duhurile rele)

DSCN3242

(un cal de lemn și pe fundal jucării ale copiilor din familii înstărite)

DSCN3241

(cărucioare)

Bun, cred că v-am obosit cu muzeul, pe care noi l-am părăsit după câteva ore și ne-am retras într-o cafenea să ne refacem forțele după care am înfruntat ploaia pentru a căuta și a găsi Dancing House, o clădire creată de Vlado Milunic (arhitect croato-ceh) în colaborare cu Frank Gehry (canadiano-american), clădire care a apărut în ciuda celor care nu doream să strice zona. Totuși, președintele Vaclav Havel a susținut proiect și în 1996 acesta a fost finalizat.

DSCN3252

DSCN3254

Plecând de la această atracție spre centru cu gândul să vedem o expoziție de Dali și Mucha (la care n-am mai ajuns din lipsă de timp), ne-am lovit de o paradă a poliției din mai multe țări. Faini oameni, aveau nervi să mărșăluiască prin ploaie. Ca întotdeauna când văd asemenea desfășurări, am fost tare impresionată.

DSCN3264

Am părăsit zona promițându-i Andreei că dacă găsesc pantofi sport la un preț decent ne facem de cap în oraș până târziu și sărim peste cina de la hotel. Norocul a fost de partea mea, binecuvântat fie New Yorker-ul din Praga, mi-am luat bascheți (eram udă, udă, udă la picioare și chiar îmi luasem șosete uscate în rucsac în caz de…) și-am tropăit spre Hard Rock Cafe, unde urma să ne întâlnim cu grupul nostru mic din grupul nostru mare (o altă poveste pragheză).

DSCN3271

DSCN3275

Hard Rock Cafe-ul din Praga, unul din cele mai vechi din Europa și cel mai mare, este adăpostit de clădirea V. J. Rott, o clădire superbă, cu niște fresce care mi-au tăiat respirația.

După o bere nefiltrată și-o poveste, ne-am îndreptat spre turnul de televiziune Zizkov, unde am admirat lucrarea lui David Cerny, un sculptor care a creat o serie de bebeluși metalici, care se cațără pe turn, cu coduri de bare în loc de fețe, drept protest împotriva consumerismului. Poze foarte clare nu am, se și însera, ploua, dar tot m-am bucurat de ocazia de a vedea și atracția asta.

DSCN3295

Seara am încheiat-o tot cu grupul mic într-un restaurant unde am stat la povești cam până la ora la care mijloacele de transport se pregătesc să încheie ziua. Atunci ne-am îndreptat și noi spre hotel, cu două metrouri, urmate de un autobuz care ne-a lăsat fix în fața locului de cazare.

Am scris un pic mai mult decât plănuiam, dar Praga merită. Am să revin și cu alte povești cehești.

Și deși postările despre Praga nu-s sponsorizate/plătite, vă reamintesc că am ajuns acolo datorită Andreei și agenției Ultramarin.

Comments

Oana • June 19, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. cotos June 19, 2013 - 08:01 Reply

    Sa stii ca eu nu am vazut cladirea dansatoare. Dar voi recupera la urmatoarul city-break. Arata extrem de interesant 😛

    • Oana June 19, 2013 - 08:23 Reply

      E faina, faina, sa nu o ratezi! :)
      Si nici nu e greu de ajuns la ea.

  2. Memoria selectivă | Oana Kovacs

Leave a Reply