Oana Kovacs

zmeura-proaspata-timisoara
16

Vara din offline

Când eram în generală sau în liceu simțeam în fiecare vară că trebuie să make it big că doar așa ziceau toate zânele care lălăiau pe Viva sau Atomic. Iubiri de-o vară, de-o tabără, de-un sat, călătorii, excursii, munte, genunchi juliți și alte cele. Și totuși, toate astea nu prea le-am făcut. Nu cred că a trecut an fără să fiu plecată undeva, dar până atunci și după eveniment stăteau într-o rutină groaznică, fie cu ochii-n televizor (da, am avut și eu o perioadă în care nu părăseam tembelizorul), fie cu ei în cărți. Și niciodată n-am trăit o vară demnă de povestit, până în anul de grație 2013 când s-au aliniat toate astrele și pot să vă zic cu bucurie că de prin mai și până acum am fost pe acasă doar vreo două weekend-uri. Ba am fost în Cehia, ba în Grecia, am fost și la Ponoare, și-n județul Hunedoara la un botez, apoi la Râușor, ba mi s-a măritat prietena cea mai bună, ocazie suficient de importantă încât să nu plec nicăieri, acum am fost la sat la Tomata, cu al meu iubit, al ei Iubi, al lor Riky și a noastră Anca și de săptămâna viitoare intrăm într-o perioadă a nunților, deci chiar de nu plecăm nicăieri (în următoarea lună) simt că tot memorabil va fi.

zmeura-proaspata-timisoaraZmeura de la bunici e cel mai bun fruct de vară :)

Și gândindu-ne noi ieri când mai putem să punem de-o ieșire am constatat că singura dată disponibilă e… în octombrie! Deci în sfârșit pot să mă laud și eu cu o vară plină, sper să fie și în continuare la fel de frumoasă ca până acum.

Prefer de 100 de ori să îmi petrec timpul în natură, cu cei dragi, distrându-mă și povestind până dimineața decât să stau acasă să fac curățenie, să gătesc, să stau online și să lucrez (că tot fac de-astea de luni până vineri non-stop). Dac-o țin tot așa anul ăsta, cred că 2013 va ajunge un an de top. Dacă mai aveți sugestii de activități de vară, eu sunt deschisă să ascult, și dacă nu pot să aplic anul ăsta vreo chestie, e bine de știut. Și-s curioasă ce faceți voi când nu stați pe net, că eu de mine pot să vă tooooooooooot povestesc. Și o să o mai fac. 😀

Comments

Oana • July 29, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. iri July 29, 2013 - 09:23 Reply

    nu e frumos sa invidiez oamenii, dar pe bune ca o fac :)) planurile mele de vara asta se duc naibii unul cate unul, not good, not good. dar lasa, la mine toamna o sa fie memorabila, am zis! (nu stiu cum, dar o sa fie :D)

    • Oana July 29, 2013 - 19:17 Reply

      iri, tine cu dintii de planuri. Sau fii spontana, cine stie ce iese? :)

  2. Andreea D. July 29, 2013 - 10:09 Reply

    2013 nu este un an tocmai bun pentru toata lumea, vara lui nici atât. Cum să nu te invidiez?

    • Oana July 29, 2013 - 19:29 Reply

      Andreea, mai e o luna intreaga, cine stie ce se mai poate intampla? :)

  3. Savoir Faire July 29, 2013 - 10:56 Reply

    Eu am o vara saraca si deprimanta, dar ma bucur enorm cand vad persoane care reusesc sa aibe o vara faina.

  4. Ana Q. July 29, 2013 - 11:11 Reply

    La mine dincontra anul asta nu a fost deloc unul bun. :( Vacanta asta am fost doar 3 zile la mare. am stat 2 luni fara job deci bani…nema…
    abia de la 1 august incep la noul loc de munca.
    eh, poate la anul o sa fie mai bine.
    ma bucur insa ca vara ta a fost una atat de plina si de frumoasa.

    • Oana July 29, 2013 - 19:33 Reply

      Ana, multa bafta cu noul job, ca daca va merge totul bine acolo, apar si vacantele. :)

  5. Hapi July 29, 2013 - 16:10 Reply

    La strand cu prietenele, o carte buna pe terasa de acasa (balcon), scos una bucata nepotica/nepotel neurlator la plimbare,vizitat gradina botanica din oras, urmarit activitatile in aer liber, mai c-ar merge si o postare de pe o terasa cu wi-fi prin centru :)
    Mers pe deal, plimbare prin padure

    • Oana July 29, 2013 - 19:34 Reply

      Ah, Hapi, cat visez si eu la o terasa si la o gradina. Cu muuuuuulte flori. :)

      • Hapi July 30, 2013 - 17:48 Reply

        Si eu. O casuta a mea si o gradina mica, sincer imi e cam egal de flori, o tufa sa am ca nu vreau sa stau prea mult pe-acasa :)

  6. O Oană July 29, 2013 - 17:54 Reply

    O vară plină ca a ta am avut eu anul trecut, dar în sensul de job-hunting, nu de relaxare :)) Vara asta simt nevoia să lenevesc, să stau, să fac… nimic. Abia aștept să mă găsească lenea pe plajă. Mai puțin.

    • Oana July 29, 2013 - 19:34 Reply

      Din pacate stiu si eu cum e cu job huntingul, nu e cea mai placuta chestie. Macar odata gasit un job ok si placut, se ajunge mai usor si armonios la vacanta.

Leave a Reply