Oana Kovacs

emisiuni-tv-copii
12

”Se uită copiii!”

Dacă mai aud de la cineva argumentul că în toate emisiunile de la televizor vedetele ar trebui să aibă un comportament mai așa sau mai pe dincolo pe motiv că se uită copiii îl strâng de gât. Și am să enumăr aici câteva argumente care ar trebui să-mi justifice ieșirea violentă.

1. De ce mama dracu’ se uită copiii la toate cretinătățile de emisiuni în loc să pună mâna pe-o carte sau să aibă o activitate specifică vârstei?

2. De când are televizorul rol în educația pruncilor?

3. De ce au părinții pretenții de la: a) producători TV; b) vedete; c) televiziuni (brand, whatever), și nu au de la ei înșiși?

4. Dacă tot îi lasă pe copii la TV de ce nu folosesc momentele alea care îi supără ca exemple de așa nu?

5. Care e motivul pentru care un părinte și-ar lăsa copilul să vadă toate prostiile de la TV?

Atât. Și pentru că-s fată faină, am și-o listă de răspunsuri.

1. Dacă se uită la TV tace și nu trebe să-și bată mama/tata capul cu găsit activități pentru moștenitor.

2. TV-ul învață copilul să tacă. E atât de absorbit că poa’ să ardă casa-n jurul lui și el să nu observe. Glumesc, am mari dubii că are vreun rol educativ, iar dacă totuși are, cred că e minor. Copiii au nevoie de interacțiune, iar relația cu un astfel de obiect e unilaterală.

3. Din nou, e mai simplu să lași copilul la televizor decât să-l duci în parc, unde trebuie să ai ochii pe el să nu-i scoată ochii cu lopățica altuia la groapa de nisip. Deștepților, plozii voștri nu-s target-ul emisiunilor cu piți-pisi-asistente decoltate!

4. Părinților le plac vedetele, evident! Oana Zăvoranu e o simpatică, Guță, cât îi el de urât, e plin de bani, Botezatu e tăt feșăn. Oameni de succes, deci, că doar de aia ajung la televizor. Și când dau câte-o p..ă în direct sau se iau de păr, mămicile și tăticii-s deranjați.

5. Simplu: ca să nu aibă grija lui. Been there, done that (cu bunică-mea – cum credeți că spaniola am învățat-o și maghiara nu?!).

emisiuni-tv-copii

sursă foto

Să nu mă luați cu N-ai copii, n-ai idee despre ce vorbești că îs perfect conștientă că uneori e greu să-i faci, doar că întotdeauna e greu să-i educi. Și o mențiune: toate vedetele astea TV sau non-TV mă lasă rece, indiferent de succesul lor sau de banii din conturile lor grase. I couldn’t care less, pe cuvânt. Și încă una: nu o să strâng de gât pe nimeni, doar s-ar putea să îi zic ceva de dulce. Dacă e să fiu violentă, devin adepta violenței verbale și am un special skill de a mă transforma în birjar în maxim 5 secunde. :))

Comments

Oana • March 16, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Oana’s Books March 16, 2015 - 10:17 Reply

    Da, televizorul învață copilul să tacă. De atâtea ori în ultimii ani am dat de ”soluția” asta încât am ajuns să cred că adulții nu-s normali. Ultima oară am dat de o educatoare care, dorind să-și poată organiza hârtiile în liniște, a îndreptat toată grupa mică la TV. Gură căscată, ochi strălucitori, bale curgând… și da, liniște, însă cu ce preț?

    • Oana March 16, 2015 - 10:19 Reply

      Pai din cate am auzit eu, la gradinite cam au copiii televizoare. Pentru procesul educativ. 😐

    • Radu March 16, 2015 - 13:49 Reply

      Adevarul, ca intotdeauna, este in ambele tabere:)
      Sunt de acord cu tine ca parintii trebuie sa isi educe copii si sa fie atenti ce “programari” vizioneaza copii lor. Utopie. Sistemul nu le permite. Au de ales dintre: partea materiala (mancare, casa, haine) sau partea “nevazuta”. relationarea cu copii, educatia copiilor pe principii sanatoase si de durata, (aici intervine o problema si anume faptul ca Parintii la randul lor nu au avut parte de ele si au fost crescuti tot cu principii “de pe sticla”). In lupta asta mai tot timpul castiga partea materiala.

      • Oana March 16, 2015 - 14:02 Reply

        Totusi, o limitare ar trebui sa existe. Noi am avut televizor in casa si ne-am scapat de el pentru ca nu-l utilizam. Si daca ar exista, s-ar putea lasa pe el doar anumite canale tv.

    • Radu March 16, 2015 - 13:52 Reply

      Dar nu sunt de acord nici cu ce se difuzeaza la TV: (nici nu are rost sa le enumar) intr-un cuvant: NEBUNIE (murdara)

  2. Bookish Style March 16, 2015 - 13:41 Reply

    Da, nici eu nu sunt de acord să laşi copilul cu orele la televizor. Emisiunile ar trebui atent selectate de către părinţi pentru că ei sunt principalii responsabili cu educaţia copilului.

    • Radu March 16, 2015 - 14:02 Reply

      Emisiunile TV ar trebui selectate pana la eliminare.
      http://www(.)naturalnews.com/024530(.)html pune . in loc de (.)

      • Oana March 16, 2015 - 14:43 Reply

        Done. Poti sa lasi linkul dormal alta data :)

  3. Roxana Moraru March 16, 2015 - 15:04 Reply

    Am auzit și eu o poveste care se încadrează. Am un prieten care a făcut designul pentru o grădiniță. Aceasta grădinită era interactivă, avea hamace, teren de baschet, un teren cu nisip, perete de cățărat și o mulțime de jocuri și activitați. Ei bine, prietenul ăsta al meu a fost de față când un părinte întrebat-o pe directoarei grădiniței: Dar, televizor aveți? Răspunsul a fost nu, iar cu asta părintele s-a dus să caute o grădiniță cu televizor. 😉

    • Oana March 16, 2015 - 15:08 Reply

      Parintenie din secolul 21 :))

  4. Kathy Bates March 19, 2015 - 12:48 Reply

    La noi se spune cam aşa: personajul căsătorit şi cu copii, chiar dacă înainte de asta a fost un zero tăiat, a devenit ca prin magie expert în toate, începând cu fotbalul şi terminând cu politica.

    Exemplu: Mihaela Răsuflescu.

  5. Recomandarile Zilei #61 | Podul Minciunilor

Leave a Reply