Oana Kovacs

9

Timișoara rulz!

Ce-i cu titlul ăsta?
Păi așa cum scrie în căsuța din dreapta ”ceva foarte important – postez din Timișoara :)” (tocmai m-am citat eu pe mine :D) trebuie voi să trageți concluzia că orașul ăsta este foarte important pentru mine, împreună cu tot ceea ce presupune el pentru că ”râul, ramul mi-e prieten numai mie” (asta-i de la fellow Eminescu) nu se potrivește aici. 
Bega nu e în proprietatea mea, că atunci ar fi curată și cu bărcuțe și figuri :D. În proprietatea mea nu este, dar curată poate să fie dacă acești copii câștigă cu acest proiect concursul din Țara lui Andrei. Dacă noi îi votăm și ei câștigă, primul pas va fi făcut – Bega va fi curățată, următorul pas poate îl face vreun cititor sau vreo cititoare de inepții și investește într-o afacere cu bărcuțe și mă cheamă și pe mine la inaugurare să mă dau în bărci.
În concluzie, ar trebui să-i susținem pe copiii pentru că:
  • în viitorul apropiat unul din voi ar putea ajunge în top 300 milionari datorită ideii mele cu bărcuțe și datorită votului dat;
  • dacă vreodată veți avea vreun acces de fericire a la Tom Cruise și nu veți avea o canapea la îndemână să săriți pe ea, poate săriți în apă și atunci Bega ar fi curată, numai bine deci, un vot pentru fericire;
  • am putea să facem din Timișoara un fel de Veneția wannabe și atunci oricui i-ar plăcea o plimbare romantică cu gondola pe o apă clară și curată, deci un vot pentru romantism;
  • poate s-ar face și mai mult sport pe apă (canotajul e primul care-mi vine în minte) și vom fi așa buni că vom ajunge la olimpiade unde vom fi atâta de buni că va trebui să ținem olimpiada din 2XXX în Timișoara și ne-ar prinde bine o Bega curată, deci un vot pentru olimpiadă;
  • mai dau un singur motiv, personal rău de tot – prietenul meu nu locuiește în Timișoara dar Bega trece pe unde stă el. Păi nu ar fi drăguț să îi zic: ”Dragule, așteaptă-mă în port că vin la tine!” și să vin cu vaporașul și să văd tot felul de situații amuzante (ca-n tren :D) și apoi să le povestesc aici??? Buuuuuuuun, mai un vot pentru fericirea și inspirația mea, nu? 
Votul se încheie în 20 iunie, până atunci nu uitați de bogăție, romantism, fericire, turism și inspirație. Un minut (că nu durează mai mult, testat de mine) pentru toate astea merită, nu? 🙂 CLICK! 
Dacă nu vreți să fiți fericiți, romantici, inspirați, bogați și înconjurați de turiști ascultați argumentele lor:
Poză făcută de Vero. Acuma sincer, credeți că mă poza citind dacă erau băieți care se pregăteau de olimpiada din 2XXX canotând pe Bega?

  

Comments

Oana • June 11, 2011


Previous Post

Next Post

Comments

  1. adizzy June 11, 2011 - 17:17 Reply

    thank you 🙂

  2. Oana June 11, 2011 - 17:28 Reply

    Cuplă!

  3. hapi2233 June 12, 2011 - 18:30 Reply

    Votul meu a fost inregistrat cu succes 🙂
    Frumoasa poza

  4. Oana June 13, 2011 - 00:37 Reply

    Multumesc frumos! Pentru ambele :).

  5. Tomata cu scufita June 14, 2011 - 07:07 Reply

    ah, ce-mi place ultimul motiv. 😛 super cute.

  6. Oana June 14, 2011 - 07:45 Reply

    Tomata, noi de vreo 4 ani tot glumim pe tema cu portul :)). Poate devine aplicabila in cele din urma :D.

  7. andrei June 14, 2011 - 12:52 Reply

    Din cate am inteles, dupa curatarea Begai, Primaria TM vrea sa puna niste barci si sa fie folosite (cica) pentru transport in comun. Nu sunt sigur de chestia asta pentru ca am citit-o intr-un ziar mai demult.
    Oricum daca s-ar realiza un astfel de proiect ar fi super..as avea cu ce sa merg de acasa la lucru fara trafic etc, pentru ca locuiesc la 100m de Bega, iar sediul unde lucrez e cam la aceasi distanta de ea.

  8. andrei June 14, 2011 - 12:55 Reply

    P.S. am votat si eu…

  9. Oana June 14, 2011 - 16:01 Reply

    Multumesc pentru vot, Andrei.
    Ce spui tu ar fi super. Deci teoretic se imbogateste primaria dar macar merg la prietenul meu "cu vaporul" :)). Ar fi fain de tot sa evitam traficul din oras, si mie mi-ar conveni ca stau si eu relativ aproape de Bega.

Leave a Reply