Oana Kovacs

teama-de-esec
19

Teama de eșec

Cum vă simțiți atunci când începeți ceva nou? Un curs, poate școala de șoferi, poate un proiect de freelancing, munca alături de un nou client la job, altă facultate sau orice altceva unde trebuie să vă asumați responsabilitatea.

Vă e frică să spuneți în ce v-ați băgat? Sau vă lăudați la toată lumea cu noua ocupație?

Nu știu dacă vă interesează care e atitudinea mea în asemena situații, dar vă zic oricum. :))

teama-de-esec

sursă foto

Mie mi-e un pic teamă de eșec. Am emoții când sunt pusă în situații noi și sunt puțin nesigură până ajung să dețin controlul.

Dar, un mare și important dar, sunt conștientă de la bun început că întotdeauna vor exista oameni care vor aprecia ceea ce fac, oameni care nu vor fi impresionați, unii indiferenți, alții hateri, alții miștocari, oameni răutăcioși, ironici și oameni bârfitori.

Cred că până la un anumit punct, teama de eșec face parte din normal. Însă uneori ajunge această frică să preia frâiele, și atunci dezastrul chiar e iminent.

Eu consider că nu trebuie să ne fie frică de nou, că nu trebuie să ni se urce la cap laurii primiți, dar nici să ne demoralizeze total feedback-ul negativ. Oameni bucuroși de ceea ce facem, care ne laudă și ne felicită vor fi întotdeauna. La fel vor fi și cei care vor emite răutăți gratuite, care ne vor încadra în tipare și arăta cu degetul pentru că nu ne potrivim așteptărilor lor și  cei care ne vor pune etichete.

So what? Eu zic să ne vedem de ale noastre, să fim mândri de realizările noastre oricât de neînsemnate par pentru alții și să luăm din critici ceea ce ne ajută.

Teama de eșec nu trebuie să crească din cauza gurii lumii, ci să dispară încet-încet indiferent de ea.

Comments

Oana • November 15, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. O. November 15, 2013 - 10:55 Reply

    Din păcate (sau din fericire) n-am teamă de eșec… doar teama că poate nu o să pot da 100% din mine în domeniul respectiv.

    • Oana November 15, 2013 - 11:13 Reply

      Te invidiez asa un pic. 😀 Eu am un milion de ganduri care toate imi alearga prin cap deodata in unele situatii.

  2. NightOn November 15, 2013 - 10:59 Reply

    Teamă și ceva emoții chiar are oricine. Vorba ta, mi se pare a fi parte din normal. Trebuie avut grijă până la ce punct lăsăm aceste emoții să ne controleze deoarece dacă le pierdem de sub control își fac de cap și nu le mai putem opri.
    Până la urmă, orice nou început ar trebui să aibă la bază încrederea în propriile forțe și măcar avut gândul că orice ar fi, măcar știi că ai încercat. Poate fi un eșec, dar, la fel de bine, poate ieși ceva minunat.
    Îmi place că în finalul articolului ți-ai găsit singură răspunsul și motivarea :).

    • Oana November 15, 2013 - 11:15 Reply

      Bine ai venit, NightOn, ma bucur ca ti-a placut. :)

      • NightOn November 15, 2013 - 12:07 Reply

        E un subiect pe gustul meu :) Bine te-am găsit și la cât mai multe articole de acest gen!

  3. Gigi mecanicul November 15, 2013 - 12:46 Reply

    Numai un idiot nu ar avea frica de nou, dar cum sunt o gramada de idioti ma mir ca ai atatea feedback-uri pozitive pe tema asta….
    Orice om inteligent, cu orizonturi largute(nu ma incumet sa zic largi) gandeste problema din 1000 de unghiuri, si se teme intotdeauna ca mai exista ceva care a scapat, ceva la care nu s-a gandit…

    Ii este frica de esec, ii este frica de imaginea lui care ar avea de suferit (orgoliul lui sa nu fie patat), ii este frica, ca nu este suficient de inteligent in secunda aia in care ia decizia respectiva!

    Ar fi multe de zis pe tema asta dar ma limitez la un citat al unui filozof britanic

    The trouble with the world is that the stupid are cocksure and the intelligent are full of doubt.

    Bertrand Russell

    • Oana November 15, 2013 - 13:20 Reply

      Nu cred ca trebuie sa fii idiot ca sa nu ai frica de nou. Daca esti sigur pe tine, pe ceea ce stii, pe ceea ce vrei sa faci, nu are de ce sa-ti fie teama. In orice caz, exista miliarde de situatii, asa ca e subiectiva treaba.

  4. Gigi mecanicul November 15, 2013 - 13:53 Reply

    ”Daca esti sigur pe tine, pe ceea ce stii, pe ceea ce vrei sa faci, nu are de ce sa-ti fie teama.”-> oricarui om ii este frica de ceea ce nu cunoaste. Nu se simte in largul lui cand nu stie si nu este stapan pe situatie.
    Iti dau un exemplu prin care sigur ai trait si tu!
    Mergi pentru prima data intr-un oras vest european. Mare industrializat, plin de lucruri noi si foarte aglomerat.
    Spune-mi ca te simti ca si cand ai face o plimbare prin centru Timisoarei.
    Daca imi spui ca da nu te mai iau de nevasta..! :))

    • Oana November 15, 2013 - 14:50 Reply

      Nu ma simt ca si cand as face o plimbare prin Timisoara, nici nu vreau, de aia ma duc sa-l vizitez. Dar nici teama nu-mi e.
      Gigi, sigur nu ne luam. :))

  5. Gigi mecanicul November 15, 2013 - 13:56 Reply

    ”Nu cred ca trebuie sa fii idiot ca sa nu ai frica de nou”– ba esti, si o spun cu toata taria si convingerea. Sper ca nu crezi ca prin ceva nou ma refer la un hamburger nou la Mc. Donalds…..

  6. Gigi mecanicul November 15, 2013 - 13:59 Reply

    Si prin frica nu ma refer la frica de a incepe un proiect nou, ci emotiile alea de inceput, frica aia constructiva pana cunosti toate datele problemei, nu frica vazuta ca si lasitate…!

  7. Andreea D. November 15, 2013 - 19:44 Reply

    Frică de eşec şi aici!
    Deci, ce facem? Mâncăm niţică self-esteem şi self-confidence?

    • Oana November 15, 2013 - 20:27 Reply

      Eu zic ca am self-urile, dar de stropul ala de frica nu pot scapa. :) Acum sincer, un pic, pic, pic de emotii parca nu strica. :)

  8. Savoir Faire November 16, 2013 - 12:02 Reply

    Eram destul de timid, dar am fost nevoit sa o iau de la 0 de mai multe ori, viata noua, cartier nou, limba noua, amici noi, scoli noi.
    Dupa experienta asta, senzatia aceea ostila in ceea ce priveste noul a devenit foate mica.

    • Oana November 16, 2013 - 12:59 Reply

      Banuiesc ca e referi la procesul de emigrare. Da, asta e un inceput nou destul de dur, te pregateste bine pentru alte situatii de gen.

  9. Mihaela Alexandrescu November 23, 2013 - 10:49 Reply

    Am inceput sa te bombardez cu comentarii 😀 Obisnuiesc sa ma pun la curent cu postarile noi la munca, in pauzele de cafea insa (din nu stiu ce motive) nu reusesc sa vad blogul tau (desi nu avem restrictii de site-uri) si acum recuperez postarile in weekend.

    Am teama de esec, daca am esuat de cateva ori am si mai mare teama de esec. Dar incerc sa trec peste asta, depun eforturi mari de ceva vreme sa ma implic in chestii noi si sa-mi asum rezultatul. Cred ca pot face mai mult si mai complex pe lumea asta si nu trebuie sa las teama de esec sa ma tina in urma. Sa vedem ce iese…

    • Oana November 23, 2013 - 13:26 Reply

      Stiu ca e blocat blogul mai in cateva multinationale… am fost anuntata. :(

      • Mihaela Alexandrescu November 23, 2013 - 19:10 Reply

        Totusi e ciudat, citesc fara probleme alte bloguri/siter-uri… Si al tau se vede insa se vede foarte ciudat, o sa fac un print screen intr-o zi sa vezi.

        • Oana November 24, 2013 - 01:23 Reply

          Chiar te rog! :)

Leave a Reply