Oana Kovacs

potential-pitipoanca-animal-print-toc
15

De ce nu sunt pițipoancă

Prietenele mele dragi, câteva din ele, nu toate, au stabilit că eu am un mare potențial de pițipoancă. Ceea ce nu e baș departe de adevăr, doar că am câteva motive pentru care nu o să reușesc niciodată să intru în acest rol.

1. Sunt de-o lene fantastică. Mult, da’ muuuuuuuuuuuult prea leneșă ca să fiu pițipoancă. Acuma pe bune, crede cineva de aici că eu am nervi să mă machiez de la A la Z zilnic și apoi să mă și demachiez tot zilnic? S-ar putea să primească un boost potențialul meu de pițipoancă atunci când va apărea aplicația care mă va demachia instant, când apăs pe un buton.

2. Îs de-o comoditate și mai fantastică. Mie îmi place să am haine confortabile. Și pantofi comozi. Nu-mi plac chestiile super mulate care nu mă lasă să respir și nici nu agreez pantofii cu toc. Când e vorba de țoale și papuci, aș zice că m-am născut mai degrabă să fiu țărancă. 😀

3. Nu-mi place trendul ăsta cu animal print, care-a venit de când eram eu în școala primară și n-a mai plecat. Toate ca toate, da’ să se sperie motanu’ de mine că arăt ca vreo rudă mai periculoasă a lui? Nu.

potential-pitipoanca-animal-print-toc

4. Nu pot să mă adresez prietenelor mele cu iubita și nici nu pot să scriu pussy la final de sms-uri, că-s prea deșteaptă pentru asta. La acest element pițiponcesc mi-a trecut rândul prin a opta când cineva a adus la școală o revistă porno și-am aflat și eu ce-i aia pussy la engleji.

5. N-am stofă de întreținută. Cum povesteam cândva, recent, am deja vreo 10 ani de lucru la activ.

6. Mi-e frică de injecțiile cu botox ca la dracu’ de tămâie. Numa’ când mă gândesc la acele alea înfipte prin fruntea mea… brrrrrrrr!

7. N-am avut niciodată unghii false și nici nu cred că voi avea curând. Abia suport oja semi-permanentă pe unghii, oricât de frumoasă ar fi, după două săptămâni nu știu cum să fac s-o iau jos și să o schimb. De unghiile alea oribil de lungi și false nici nu mai zic nimic, nu pot să nu mă întreb (nu citiți mai departe dacă sunteți pudibonzi) cum mama naibii se șterg unele la fund… asta e, am și eu dilemele mele de intelectuală. :))

8. Am citit abecedarul da cappo al fine și mai câteva sute de cărți pe lângă. Deci, e cu câteva sute de cărți prea târziu să-mi exploatez potențialul.

Cam atât.

Poop bitele shi like shi share dak v-a plăkoot postărica mea! Muah, muah!

Comments

Oana • May 18, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Irina Radu – Donighevici May 18, 2015 - 10:54 Reply

    Stiu ca se recomanda ca niciodata sa nu spui niciodata, dar eu in viata vietilor mele nu mi voi pune unghii false. Am o parere atat de proasta despre ele ca e mai bine sa nici nu mi-o exprim 😀

    • Oana May 18, 2015 - 21:17 Reply

      Si parerea mea e 99% proasta. Imi rezerv 1% ca… nu se stie. :))

  2. bloodie May 18, 2015 - 11:59 Reply

    Îți vine să crezi că EU am avut (timp de un an, cam așa) unghii false? :) Și că aveam rutină de mers la manichiuristă? Good times…

    • Oana May 18, 2015 - 21:17 Reply

      O sa tin minte informatia asta pentru viitoare santaje.

  3. zgomotoas May 18, 2015 - 15:12 Reply

    Eu recunosc ca uneori imi place sa ma aranjez si sa fiu “tătă feșăn”, dar destul de rar si ocazia trebuie sa fie destul de speciala.

    • Oana May 18, 2015 - 21:19 Reply

      Să mă aranjez îmi place și mie doar că ia prea mult timp și e nașpa dezaranjarea.

  4. Mărgeluţa May 18, 2015 - 16:46 Reply

    :)))) Ha ha ha, te inteleg perfect! Si eu sunt de-o comoditate iesita din comun, nu voi arata niciodata ca scoasa din cutie zilnic, ora de ora!

    • Oana May 18, 2015 - 21:20 Reply

      Mai ales cand pantofii sport is asa comozi (sau o pereche de colanti in casa).

  5. Nevasta lu’ Bunicu’ May 18, 2015 - 20:57 Reply

    Cel mai tare (din parcare) la fetitele astea e ca folosesc “poop”, fara sa aiba nici cea mai vaga idee despre semnificatia cuvantului :))) Eu as zice sa fim mai emancipate si sa scriem la final de convorbire “cacatel”, sa stim de-o treaba si sa fim si la moda 😀

    • Oana May 18, 2015 - 21:23 Reply

      Daaaa, cum am putut uita de poop? :))))

    • Nautilus June 5, 2015 - 11:19 Reply

      Nu chiar. O pitzipoancă adevărată încheie conversaţia cu “I poop you”. Chestie care ar fi destul de periculoasă dacă ar spune-o unei cete de anglofoni 😀

  6. Monica May 18, 2015 - 21:56 Reply

    eu nu stiu daca sunt comoda, dar mi se pare ca nu mi se potriveste sa fiu mereu machiata si aranjata:)) ma simt asa bine cu tenesi, blugi si tricou. curate si calcate. Si ma simt bine in fustele mele “prea de doamna” cum imi zice mie cineva :)):))

  7. Oana May 18, 2015 - 22:51 Reply

    Mie imi plac rochiile tale prea de doamna!

  8. Bookish Style May 19, 2015 - 23:14 Reply

    Nici eu nu cred ca as avea veleitati de pitipoanca. De unghii cu gel/semipermanente fug ca dracul da tamaie, iar tocurile imi provoca in general umflarea picioarelor, sa nu mai vorbim de hainele stramte..cine poate respira in asa ceva?

    • Oana May 20, 2015 - 00:06 Reply

      Eu oja semi-permanenta o recomand. Tine beton si e faina. 😀
      Numa’ sa nu te plictisesti repede, ca de rezistat ea rezista.

Leave a Reply