Oana Kovacs

sufleu-de-bivol-teatrul-maghiar-teszt

Sufleu de bivol (TESZT 2013)

Dacă luni am venit acasă frustrată de traducerea primei piese pe care eu am văzut-o în cadrul TESZT, astăzi vă spun cu mâna pe inimă că Teatrul Maghiar Csiky Gergely și-a spălat toate păcatele cu Sufleu de bivol.

sufleu-de-bivol-teatrul-maghiar-teszt

Am fost un pic neîncrezătoare după experiența cu Sala de așteptare și eram și temătoare că ne așteaptă o nouă subtitrare parțială în ceea ce pentru mine a fost doar a doua zi de TESZT. De cum am intrat în teatru am văzut peste tot afișe care ne atrăgeau atenția că piesa începe cu zgomote puternice. Mirată, am întrebat atunci când am luat căștile (a fost cu traducere simultană) dacă despre piesa asta e vorba și mi s-a spus că da. Am intrat în sală, am luat loc chiar în rândul I și am admirat puhoiul care s-a înghesuit la reprezentație – spun puhoi pentru că erau oameni peste tot – pe scări, pe băncuțe și pe scaune.

Și s-a făcut întuneric și au început împușcăturile! Da! Pentru că în Sufleu de bivol e vorba de o gașcă de pungași care pun mâna pe un milion de euro și fug. Patru la număr, personalități total diferite, dar care se completează într-un mod dureros de amuzant. Un lider (ca) de sindicat, un bețiv ordinar și mitoman și un cuplu tandru de gay – se refugiază într-un castel-pensiune abandonat, completat cu un restaurant, locație despre care o legendă urbană zice că ar fi periculoasă. După ce decid că împărțirea milionului nu este o soluție, cei patru decid să-și refacă viața împreună și să pună pe picioare o afacere cu ceea ce la îndemână – pensiunea și restaurantul găzduite de castel. Doar că socoteala de-acasă nu se prea pupă cu cea din târg și milionul de euro se topește înainte de a apuca să se multiplice. Ca să nu mai zic că într-un final apare un gangster care se dovedește a fi chiar mai stăpân pe situație decât cei patru hoți mărunți ai noștri la un loc și se lasă cu alte împușcături.

Actorii din piesă sunt excelenți, nu am decât cuvinte de laudă. Din cei patru mici găinari, Kapauer, interpretat admirabil de Mucsi Zoltan mi s-a părut cel mai credibil. Nedezlipit de sticlă, mincinos până-n pânzele albe, fantezist și absurd. Tot (foarte) de bine trebuie să zic și de Horvath Lajos Otto, care a interpretat nu unul, nu două, ci… cinci roluri, din care cel de primar (și țineți cont că a fost și unul de femeie), care mi s-a părut absolut ilar!

Dacă v-am convins că piesa merită văzută (merită, merită, merită), va trebui să faceți un drum până la Budapesta. Sau cu prima ocazie când vizitați frumoasa capitală a Ungariei să opriți și la un Bivaly-Sufle la Szkene Szinhaz.

Comments

Oana • May 29, 2013


Previous Post

Next Post

Leave a Reply