Oana Kovacs

stres-nu-prea

Stresată și nu prea

Mă gândeam zilele trecute că n-am despre ce să scriu pe blog în prezent, că-s un munte de stres și nu am absolut nimic bun de zis. Doar că-n urma unei discuții cu prietenele mele am concluzionat că am chestii foarte exacte pentru care mă stresez și altele pe care le consider mărunțișuri și care nu mă ating. Sau dacă mă ating le tratez… (cred că poza de jos zice tot).

stres-nu-prea

sursă foto

Dar să le iau pe rând. În prezent sunt foarte stresată pentru că vreau să mă mut. Nimic nu e simplu în viața asta, așa că… mă aștept să termin anul 2015 cu niște fire albe (sau complet căruntă dacă semăn cu tata). Iar un stres la fel de enorm îmi provoacă alergia, pentru care încerc acum un tratament homeopat, iar conform regulilor acestuia, în primă fază te simți de câteva ori mai rău decât de obicei și nu poți lua nimic pentru simptome. Așa că iată-mă, cu pomii în plină floare, cu primăvara asta minunată în jur, iar eu stau închisă undeva în 95% din timp. Cel mai rău e că de vreo lună n-am dormit o noapte legată, mă trezesc mai ceva ca un bebeluș, la fiecare oră. Astea două chestii îmi mâncă nervii, mai ales că teoretic dețin controlul asupra lor, practic, e o chestie extrem de subiectivă. Adică dacă în momentul ăsta n-am cap, mai târziu vai de picioare (ce-mi mai plac expresiile furate de la domnul meu învățător).

În schimb, sunt chestii pe care unii le iau foarte în serios, iar eu mă amuz de ele maxim. De exemplu, acum vreun an jumate eram cu Andreea și Alex la Auchan, cumpăram nu știu ce prostii. Alex s-a tot jucat cu cardul nostru (al meu, scria Oana Kovacs pe el) până l-a rupt fix în două. Nu știu cum ați fi reacționat voi, dar noi doi am râs isteric în timp ce Andreea ne-ar fi dat cap în cap (și maică-mea la fel ca ea ar fi făcut). N-a fost nimic tragic, cardul (cardurile, ha, ha!) era ținut de folia în care era tras și vreo lună l-am folosit așa, de lene să umblu să-l schimb, ba chiar s-a amuzat tipa de la bancă de el, că funcționa fără erori.

Aseară, altă fază. Merg s-o iau pe o prietenă de la TVR Timișoara, să o duc acasă, în Utvin (dacă vă sună bizar, e un sat care începe la 500 de metri după ce se termină orașul). O iau, plecăm, povestim, și-n centrul metropolei Utvin se panichează toată că n-are cheile de la casă și vai, ce se face? Eu? Am râs, că mie situația mi se părea super comică, na, în cel mai rău caz ne întorceam în capitala Banatului, la ea la lucru, să luăm cheile, că spre norocul nostru nu ardea nimic.

Îs chestii pe care pur și simplu nu mă pot enerva, dacă n-am un context… bun. :)

La fel cum nu mă stresez și nu mă enervez din cauza unor lucruri pe care nu le pot controla aproape deloc, gen boli pe care le-aș putea moșteni din minunatul meu clan (cancer și alte drăgălășenii din-astea). Deja am o imunitate de rahat care-mi face viața un chin prin nenumărate alergii, să-mi mai bat capul cu suferințele strămoșilor? Nu pot. :)

Comments

Oana • April 28, 2015


Previous Post

Next Post

Leave a Reply