Oana Kovacs

aventuri-la-stat
5

La stat

Vrei nu vrei, de la stat ți-o iei.

Pentru că am avut accident am ajuns pe mâna statului, motiv bun să mai văd și eu cum e să ai de-a face cu mult iubitele noastre instituții. Până acum balanța înclină spre a mă plânge, dar am avut parte și de niște chestii faine (mno, dacă le pot numi faine că e vorba de experiența mea cu SMURD și UPU).

Dar să le iau pe rând.

Poc, poc, accident, cap în parbriz, alte lovituri nasoale, amețeli… sun la 112 (deși pe moment nu îmi aminteam numărul nicicum, cineva din mulțimea de căscălăi mi l-a dat că probabil părea că am chef de glume când am strigat că mi-e rău și am nevoie de o ambulanță). Tanti de la telefon părea cam nervoasă, dar eu eram de-a dreptul isterică. Îmi zice să mă pun în mașină și să stau nemișcată. Nu trec 5 minute, nino-nino, vine o mașină SMURD. Vreo 3 persoane, din care o doamnă doctor Oana (greu de reținut numele, ce să zic), care se comportă exemplar. Mă iau pe sus, mă bagă în ambulanță și mă chestionează acolo plus că îmi pun niște chestii pe mine să mă monitorizeze. Închid și ușa, că deja era lumea buluc să vadă dacă mai trăiesc sau nu, și îmi explică tot ce se întâmplă. Mergem la Județean (eu habar nu aveam unde îs), mă lasă vreo 5 minute în UPU, mi se par 5 ani, timp în care niște doctori se fac troacă de porci. Primul meu gând: aoleu, eu cum mă cert dacă fac așa și cu mine? Că imobilizată mi-e cam greu să fac scandal. N-a fost nevoie, a venit medicul de gardă, s-a prezentat, a fost mega drăguț, mi-a trimis un specialist în ecografii pentru a discuta pasul următorul și un neurochirurg care să mă vadă. Plus un internist. În 10 minute s-au perindat toți pe la mine, m-au verificat, m-au controlat, mi-au luat sânge, mi-au explicat frumos ce și cum și mi-au spus unde să merg mai departe. Din motive obiective nu am putut face prea multe analize la UPU.

Ah, între timp apare și un domn polițist să mă anunțe că are toate actele mele și ale mașinii, să mă liniștesc că nu-s vinovată (știam), fac etilotestul, râdem și facem niște glume cu tentă ușor misogină (am avut 3 accidente cu 3 femei și ăsta m-a băgat în spital, așa că spare me the political correctness). Mă roagă să nu merg la poliție până a doua zi ca să îmi mai revin.

Ajung la rău famata Bega la urgențe, doctorul de gardă și asistenta niște drăguți. Control, monitorizare, explicații – chiar și fără acte – toate documentele mele le reținuse poliția până la stabilirea faptelor. Respir ușurată în timp ce Alex încearcă să dea o șpagă mică. Nimeni n-a luat NIMIC.

A doua zi mă duc să-mi cumpăr guler pentru gât și să-l returnez pe cel de la spital – l-am lăsat, nimeni nu m-a întrebat de sănătate, de ce nu am ajuns la o oră sau alta, toate bune și frumoase.

După 3 zile control la neurochirurgul de la Județean. Doamne, ferește-mă de ce e acolo. Minim 20 de oameni îmbulziți la ușă. Nu programări, nu numere de ordine. Știu că o să fiu nașpa acuma, dar mie dacă îmi afișau online instrucțiunile de ”test” știam și singură că-s ok și nu trebuie să stau la coada secolului. Știu că n-am 6 ani de medicină, dar să mă tragă de degetele de la mână și să-mi testeze privirea știa și Alex și scuteam ceva timp. Partea bună a fost că medicul NU a luat trimiterea, pentru a nu mă pune IAR pe drumuri după așa ceva în cazul în care starea mea s-ar fi înrăutățit. Din fericire nu a fost nevoie să o folosesc.

La poliție: domnii de la accident. Pentru că arătam ca un câine plouat cu gulerul minune nici nu m-au pus să îmi scriu singură declarația. Și pentru că domnișoara care m-a lovit a fost recalcitrantă după accident ne-au dus și-n camere diferite, ca să evite un nou scandal. N-a fost nevoie oricum, că s-a dat pe brazdă.

După ce mi-am primit permisul înapoi am fost atenționată că trebuie să-l schimb. Aveam buletin pe domiciliul nou din mai, dar am tot amânat, așa că m-am ales cu un binemeritat avertisment. După ce am scăpat de guler m-am dus la permise. Instituție de stat. Vestea bună: taxa se poate plăti online, prin homebank. Lux mi s-a părut asta, că deja aveam filme cu cozi demne de alea de la lapte și pâine pre-89 în minte. Vestea proastă: deși la mall primești număr și teoretic în maxim 5 minute se fac toate formalitățile pentru un permis nou, m-am dus în fața ușii când erau mai vreo 3 numere înaintea mea și-am stat minim 30 de minute. Cu mine au terminat în 5 cu indulgență, deci nu am idee ce naiba s-a întâmplat cu cei de dinainte, mai ales că doamnele de acolo completează tot, deci nu contează gradul de alfabetizare al șoferului. Mi s-a zis ca în maxim 5 zile lucrătoare primesc permisul acasă, am lăsat numărul de contact și dusă am fost.

8 zile lucrătoare mai târziu încă nu aveam permis. Nu că aș avea mașină, dar în câteva zile plec din țară și: 1. cu dovada nu se circulă în străinătate, 2. dovada expiră în timp ce voi citiți asta. De vis. Pun mâna pe telefon și sun la permise la Timișoara. Din două numere unul de fapt nu există, iar la unul cineva închide sistematic când i se face legătura. Minunat. Fără permis, fără dovadă, tot ce-mi puteam dori. Insist (evident!), până la urmă persoana de la celălalt capăt cedează și-mi expun pledoaria. Ca să nu vă mai țin cu sufletul la gură: Bucureștiul n-a emis zile bune permise pentru că de aia, nu se știe ce e cu permisul meu, dacă nu întârzie minim două săptămâni sunt într-un fel de purgatoriu al permiselor, și altă dovadă nu se emite. Nu că aș avea ce să fac cu ea în afara țării în afară de a juca X și 0 pe ea. Înjur printre dinți bucurându-mă în același timp că nu depind 100% de permis și mă întreb pe cine blestemam și la ce uși aș fi bătut dacă mi-era absolut necesar. Noroc că azi după-masă am aflat că totuși într-un final glorios a ajuns permisul meu. După maxim 5 zile care-au fost 8. Close enough.

aventuri-la-stat

Dar n-am terminat, stați! Deși inițial o luasem în ordine cronologică, am pierdut IML-ul pe drum. Pentru că din cauza accidentului am avut cheltuieli neprevăzute, mi-am făcut dosar de daună corporală pentru despăgubiri. Bun, unul din documentele necesare era o dovadă de la IML. Mă uit ca tot românul iubitorul de net online să văd programul instituției, văd că se deschide de la 8, dar toate birourile își încep activitatea de la 9. O oră o fi pentru acomodarea ideii că trebuie să lucreze cu cetățeni isterici ca mine. Fair enough, ce să zic. Mă duc acolo la 8:45, portarul mă anunță zâmbind că până la ora 11 nu am ce să caut pentru ce îmi trebuie mie. Dar nu mai târziu de ora 13 să vin. Plecăm (Alex mi-e șofer) blestemând sistemul printre dinți, aterizez la lucru și după două ore mă urc într-un taxi ca să merg iar la IML. Nu programări, nu vreo regulă scrisă undeva, nu numere de ordine, noroc că am bătut singură la o ușă închisă să cer informații că altfel acolo eram și acuma dacă mă luam după speriații de la coadă care mi-au zis să nu deranjez. Să ne înțelegem, doctorii nu aveau pacient, asta nu înseamnă că erau mai puțini ocupați, bine dispuși, diplomați sau empatici. În primul rând mi-am luat o săpuneală zdravănă că n-am urme pe mine (!?) și că n-am venit imediat după accident. Le explic că poliția nu m-a trimis la ei instant pentru că am 90 de zile la dispoziție să decid dacă vinovatului i se începe urmărirea penală sau nu și pentru că am umblat la minim 5 specialiști diferiți care mi-au evaluat starea și mi-au dat scrisori medicale și recomandări. În plus, am avut 8 zile de medical. Doctorița de la IML nu doar că mă ceartă că n-am urme (îi explic că în afara locului unde m-a sugrumat un pic centura nu am avut deloc și că problema mea e la coloana cervicală), dar îmi și zice că e IMPOSIBIL să fi avut concediu medical. În fine, fac ca toți dracii eu, fac ei, îmi dau o cerere și îmi cer toate actele medicale din spitalele de stat. Le zic că da, dar să-mi dea copii. Păi nu, că ei: 1. (varianta ei) nu au xerox, 2. (varianta lui) nu fac xerox pentru… (fraieri). Deci să le dau toate dovezile pe una cu care ăia de la asigurări o să mă trimită în origini pentru că e insuficientă. Mbine… mă duc eu la pas prin Ronaț să caut xerox, motherfuckers. Mi-am făcut eu singură xerox că stimabilii de la IML nu considerau că am nevoie de cele 5 pagini de detalii ale accidentului ȘI EU în schimbul celor 3 rânduri de la ei. Mi-au dat hârtia și am plecat în scârbă.

Acum… buletin nou am, permis (o să) am, sper să mă țin deoparte de năzdrăvănii. Salutări din țara lui merge și-așa!

Cum spuneam, experiențele au fost și ok și de cocos. Probabil alea nașpa le-am simțit mai acut pentru că mi-au făcut un milion de nervi când aveam nevoie doar de liniște. 

Noi să fim sănătoși că boala vine singură și dacă nu e mortală medicalul e plătit cu 75%. :))

Comments

Oana • August 23, 2016


Previous Post

Next Post

Comments

  1. simsim August 23, 2016 - 08:36 Reply

    Uff..imi pare tare rau sa aud de accidentul tau. Aia cu politistii e cam peste tot: faptul ca ei scriu declaratia. din 2 motive: ca sa inteleaga ulterior scrisul…si ca sa puna cam ce vor ei acolo. Eu m+am certat rau cu unul care nu m+a lasat sa scriu si pe langa asta refuza sa scrie ca soferul a fost de vina (eu fiind pasagera). SMURD chiar sunt super ok si IML-ul sa stii ca lucreaza vinerea doar pana la 14:00 ca doar e institutie de stat. Mie nici nu mi+au zis initial ca am nevoie de certificat de la IML, dar oricum a fost inutil pentru ca politia era prea comoda sa mearga sa+l gaseasca pe vinovat. Mi+au dat adresa lui (din ceva sat) si au zis sa ma duc eu ca lor le+a declarat ca nu are mobil. Mda..un taximetrist in secolul XXI fara mobil sau telefon fix. Super. In fine, sper ca s-au mai linistit lucrurile si ca o sa intre pe un fagas mai lin :)

    • Oana August 23, 2016 - 08:48 Reply

      Imi pare rau sa aud ca ai fost si tu victima.
      Eu sincer chiar am fost incantata ca au scris politistii, nu ma plangeam de asta. Mi-era greu sa imi misc capul ca sa vad foaia cu gulerul ala, si le-am dictat tot. Apoi am citit si am semnat si nu au facut tampenii. Iar la IML… la Timisoara doua doua ore pe zi (daca o fi zilnic deschis biroul ala). Groaznic. Si plin de oameni batuti pe acolo, asa… de incurajare. :))

    • mjsgirl August 23, 2016 - 10:22 Reply

      Nu stiu daca se face diferente intre victime si martori, dar eu cand am ajuns la politie sa dau o declaratie de martor la un accident de masina, am scris-o cu mana mea. Garcea de ocazie a incercat sa-mi dicteze ce sa scriu (evident, distorsionand cuvintele mele) dar l-am oprit de fiecare data, am repetat rar (de, astia proceseaza mai incet) ce spusesem si exact aia am scris. Daca se apuca dumisale sa-mi scrie declaratia si sa bage din burta de la el, eu nu o semnam. Si cum aveam cateva zile libere, aveam tot timpul si nervii necesari pentru tambalau, daca era cazul.

  2. Nicoleta Gheorghe September 1, 2016 - 16:03 Reply

    Tot sa treci prin asemenea lucruri. Ce-i drept, tu le-ai descris intr-o maniera amuzanta, chiar daca nu era prea amuzant prin ce ai trecut tu. 😀
    E pacat sa nu treci printr-o asemenea situatie in Romania, atunci ajungi sa iti cunosti tara mai bine.

  3. Recenzie Memoirs of a Geisha - Arthur Golden | Oana Kovacs

Leave a Reply