Oana Kovacs

3

“Spre far” de Virginia Woolf

”Spre far” este o carte pe care am terminat-o mult mai repede decât mi-aș fi propus. Pentru că după vreo 20 de pagini am constatat că nu se întâmplă nimic, primul gând care mi-a venit în minte a fost: Oh, shit, sigur de cartea asta povestea profa de engleză când povestea și de ”Ulise” a lui James Joyce a cărei acțiunea are loc toată într-o zi. Și-am pus mâna pe sfântu’ Gugăl, că nu știam nimic despre carte când am pus mâna pe ea, doar despre Virginia Woolf că a fost cam depresivă și… sinucigașă. Am găsit ceva review-uri pe Gugăl, toate de la oameni dezamăgiți care vroiau să dea cu cartea de pământ :D. 
Așa că vin și eu cu varianta mea, atenție – spoiler, deși nu prea se întâmplă mare lucru defapt :)). Cartea are trei părți: ”Fereastra”, ”Timpul trece” și ”Farul”. Prima parte se întinde pe vreo 120 de pagini (cam așa e în cartea mea verde, asta din poză) și în toate paginile sunt povestite întâmplări (mult spus) dintr-o singură zi. Defapt, ”miezul” romanului e doamna Ramsay, o femeie nemaipomenit de frumoasă – chiar deși trecută de floarea vârstei, mamă de 8 copiii, care practic realizează conexiunile între personaje. Tot ”firul narativ” pornește de la ideea că James (unul din cei mai mici copii al familiei) dorește să meargă la far, dar tatăl lui îi taie avântul din start. Și în prima parte a cărții cunoaștem diverse personaje, mie cel mai conturat, pe lângă doamna Ramsay mi s-a părut Lily Briscoe, o tânără fată bătrână, pictoriță, pe care doamna Ramsay ar fi dorit să o mărite cu unul din oaspeții ei. Atât despre prima parte, să nu zic chiar tot :). 
În partea a doua, ”Timpul trece” (câteva pagini doar) aflăm că au trecut 10 ani, doamna Ramsay a murit brusc și casa de la mare a rămas abandonată.
În ”Farul”, vechii oaspeți ai familie, printre care și Lily Briscoe se reunesc la casa de pe plajă și James are parte în sfârșit de călătoria spre far, călătorie care acum i se pare odioasă, alături de tatăl său – domnul Ramsay și sora lui Cam. La finalul cărții, Lily Briscoe duce la bun sfârșit un tablou pe care intenționa să-l picteze chiar în urmă cu 10 ani, dar din cauza lipsei de încredere în sine, l-a abandonat.
Ok, acuma o iau pe puncte, cu ceea ce am înțeles eu, că mă întreba Oana miercuri în postarea despre Persuasion despre simbolistica farului. O să mă exprim mai neacademic pentru că interpretările generale despre ”ce a vrut poetul să zică” mi se par în general aberații și întotdeauna am considerat că fiecare ar trebui să facă o interpretare proprie a ceea ce citește. (Și jos sunt spoilere, ”neacoperite”, deci cu grijă :D.)
  • Farul, mie personal mi s-a părut că farul era pentru autoare un obiectiv, greu de atins, care la un moment dar, deși atins, nu mai avea relevanță și nu mai producea niciun fel de sentiment pozitiv. Prin copilul care-și adora mama și detesta tatăl eu am văzut-o pe Virginia Woolf. Nu știu dacă greșesc sau nu (deși-s curioasă. Oana? :D) dar așa am simțit eu punând cap la cap ideea cărții și informațiile avute despre viața ei.
  • Doamna Ramsay – mi s-a părut un fel de control freak din acele vremuri :). Prin prisma ei sunt judecate personajele și prin prisma celorlalți o vedem și pe ea. Este ”the rock” pentru soțul ei care are nevoie tot timpul de laude și aprecieri. Când ea moare, el își pierde echilibrul. Nici el, nici ea nu au prenume, așa că la urma urmei, am văzut-o pe ea mai mult ca pe o mamă și o soție (doamna Ramsay – purtând numele soțului) decât ca pe o femeie, by herself.
  • Lily Briscoe – pictorița fără lipsită de încredere, extrem de influențabilă, reușește să ducă la bun sfârșit ceea ce dorea de mulți ani, doar atunci când factorii exteriori care exercitau forțe deasupra ei se îndepărtează (domnul Ramsay e departe, James merge în sfârșit la far, Charles Tansley – un alt personaj din ”Fereastra”, nu mai e acolo). La sfârșit, odată cu terminarea picturii are o revelație.
  • Copiii familiei Ramsay – o iau pe Prue ca exemplu – doamna Ramsay visa la o viață frumoasă pentru ea, s-a căsătorit, a avut un start minunat în viață și totuși a murit la prima naștere. Mi s-a părut că printre rânduri, autoarea a vrut să sublinieze pesimismul ei și faptul că dorințele nu se îndeplinesc…
Aș mai avea o grămadă de zis și de discutat :). Deși cartea nu a avut acțiunea aproape deloc, e incredibil de complexă, personajele sunt foarte bine conturate, din pagini răzbate la un moment dat tristețe și disperare. 
Deși eu una nu credeam că mi-ar plăcea să citesc așa ceva, am terminat-o cam în două etape, paradoxal, mă enerva că nu se întâmpla nimic, dar nici nu o puteam lăsa din mână :). Am vrut să citesc și ”Orlando” acum, dar o să-l las pe altădată, mi se pare totuși destul de obositor, posesiv și acaparator stilul Virginiei Woolf.
Indiferent de my mixed feelings, ”Spre far” mi se pare o carte foarte, foarte, foarte bună! Nu aș numi-o neapărat frumoasă, dar cu siguranță foarte bună. Vă dau și două citate, triste și realiste, zic eu:
”… totul nu era decât un lung necaz și o lungă bătaie de cap, cum totul nu era decât să te scoli și apoi să te culci din nou, să scoți lucrurile și apoi să le pui din nou la loc.”
&
”… când te întorci dintr-o călătorie, sau după o boală, înainte ca deprinderile să se țeasă iar pe suprafața lucrurilor, încerci aceiași senzație de irealitate, atât de frapantă; simți că ceva iese la iveală. În aceste clipe, viața e mai vie, te simți mai nestingherit.”
Ați citit ceva de ea? Cum vi s-a părut? Alte părere despre ”Spre far”? Mor de curiozitate :D. 

Comments

Oana • September 15, 2011


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Oana S. September 16, 2011 - 06:52 Reply

    Wow, that's a huge review! 😀

    La partea cu farul nouă ni s-a spus că putem aduce orice interpretare atâta timp cât avem argumente, ca până la urmă să se dovedească că nu contează ”ce-a vrut să zică poetul” ci ce-a vrut să zică proful (eu am dat-o tot cu idealul și obiectivul dar nenea proful a considerat că-i superficial) :))

    Pe mine m-a cam plictisit, dar cum ai zis, e o carte bună. Am mai citit ”Valurile” – obositoare, dar WOW. Merită măcar să vezi un cu totul alt mod de a scrie 😀

  2. a-z September 16, 2011 - 10:15 Reply

    nu stiu daca ai observat, dar undeva se vorbea despre podeaua de lemn care avea niste gauri, la fel ca si unul dini peretii unei camere si argumentatia auctoriala e interesanta. in general constructia frazica este realizata cu migala, iar lecturatul nu curge cum am fi tentati in a acoperi textul cu privirea, ci putina rabdare deloc nu strica. raportat la ulisele joycian, spre farul wolfian e o scriere ce preceda evolutia postmoderna, anuntand miscarile evolutiei feministe in arta, cultura si viata sociala in genere.

  3. Oana September 16, 2011 - 13:54 Reply

    Oana, ce ma enerveaza profii care-si impun parerea, grrrrr. Si eu tot asa am interpretat farul, ca tine.
    a-z, nu-mi amintesc partea cu podeaua sincer. De rabdare chiar e nevoie. Multa :D.

Leave a Reply