Oana Kovacs

spital-maternitate-bega-timisoara-conditii
7

Din spital

spital-maternitate-bega-timisoara-conditii

sursă foto

Na, de data asta nu am pățit nimic rău. Dar asta nu înseamnă că n-am stat câteva zile în spital și n-am ce să povestesc de acolo. Acum râd cu lacrimi când mă gândesc cum a fost, când am trecut prin experiența ”colega de salon” am fost un munte de zen datorită motivului pentru care am ajuns la spital.

Am ajuns la maternitate. Să nasc. Adică să aduc pe lume un copil. Știți voi, un om mai mic, care plânge mult, nu ai idee de ce, face de toate pe tine și tot nu te superi pe el și din-astea…

Nu am vrut să scriu nimic despre el aici pentru că experiența cu prolactinomul m-a învățat că pentru unii e mai greu decât pentru alții să aibă un copil. Până la urmă nouă ne-a ieșit, dar nu despre asta vorbim aici. 🙂 Și în plus, ăsta nu e blog de părințenie.

Dar să revenim la spital. Am născut la un spital de stat din Timișoara, deci m-am dus cu așteptări… modeste (și asta e mult spus). Și totuși în ciuda unor neajunsuri (apă rece la duș, pat inconfortabil, căldură ca-n saună), experiența în sine a fost 95% pozitivă. Dar stați, că nici despre asta nu e vorba aici, dar țineam morțiș să specific și astea.

Așadar, experiența mea din spital a fost marcată de existența unei colege de salon fantastice. Am avut două colege, dacă una a fost drăguță, am comunicat fain cu ea, ne-am ajutat la nevoie și așa mai departe, cealaltă a fost tot ce nu-ți dorești vreodată să ai cu tine în cameră.

Mă-ntorc iar un pic din poveste să vă zic că în urma anesteziei (cezariana e obligatorie în cazul mamelor cu prolactinom) am făcut o puternică reacție secundară tradusă printr-o alergie care mi-a iritat maxim zona feței, așa că nasul mi-e încă înfundat, ceea ce s-a dovedit a fi o treabă absolut salvatoare. Thank God for allergies! Imediat o să și înțelegeți.

Femeia de care zic, căreia nu i-am zis nimic, deși merita să-i zic de la obraz câteva de la prima ieșire în decor (eram prea zen și fericită, că altfel vai de steaua ei), era și ea o proaspătă mamă ieșită din cezariană, la fel ca și mine. Conform indicațiilor medicilor, primul pas spre recuperarea de după e făcutul de mișcare pentru a forța cumva corpul să-și revină. Ei bine, dacă eu am mers pe picioarele mele la 6 ore după operație, ea în toată prima zi a făcut exerciții cu degetele. Pe telecomandă. Și a dat ordine când avea nevoie de ceva. Ei bine, dacă ore întregi de televizor mi s-au părut așa și așa, iar cu ordinele… am zis că o fi femeia în dureri și nu așa în formă ca mine, partea cea mai interesantă a început odată cu… râgâielile.

Am să las toată delicatețea de care dispun deoparte și-am să vă zic că timp de 3 zile am auzit niște râgâieli cum nu am auzit în viața mea scoase de vreun bărbat masiv și îmbuibat cu bere până la refuz. M-a CĂPIAT. A râgâit atât de tare că am tresărit. Nu îmi venea să cred că o femeie poate face așa urât. Ok… am zis că am atins vârful cu treaba asta, dar apoi au venit alte sunete corporale, dacă înțelegeți unde bat… și bucuria mea legată de reacția puternic alergică pe care am suferit-o și care m-a lăsat fără miros.

Apoi a venit… ora mesei. Am fost martoră la molfăirea, că nu pot să-i zic altfel, unor hălci de carne fierte și fripte dintr-un castron care părea fără fund. Supele se sorbeau. Cu zgomot și hotărâre… la fel ca și ceaiurile, cu paie din prima în ultima zi, deși erau puse în căni.

Apoi… folosirea mâinilor… pe care le-am văzut intrând și scărpinând fiecare posibil sfânt loc din corp. Încă am retina traumatizată.

Și… să nu uităm de binecuvântarea internetului. Afurisitul ăsta de internet a ținut-o lipită de telefon transmițând fiecare sesiune de alăptare live membrilor familiei și prietenilor, cu telefonul dat pe speaker și cu close-up-uri cu copilul la sân. Și cu descrieri extrem de plastice ale acestei activități.

Când nu existau aceste sesiuni live de comunicare a procesului alăptării, m-am bucurat de urlete la adresa copilului numărul 1 care și-a lăsat tatăl să se îmbete la nașterea copilului 2, de laude la prieteni referitor la starea materială a fericitei familii acum extinse, care și-a permis să cumpere copilului 1 telefon scump – cu X milioane și uațap, sfaturi către soț referitoare la brutăria la care se găsește cel mai bun mic dejun pentru copilul 1 și așa mai departe…

Cât despre comunicarea cu mine… n-am cuvinte. N-am auzit te rogmulțumesc sau alte formule de politețe, iar cea mai tare fază a fost când a încercat să-mi ia prosopul de baie ca să-l ude și să-l pună pe calorifer să absoarbă căldura. Pe motiv că ea are un set nou-nouț dar… e NOU!

Știu, unii veți spune că exagerez – și eu aș fi zis la fel dacă n-aș fi trecut prin asta, alții veți zice că-s rea că bârfesc – undeva trebuie să defulez și eu, însă nu m-am putut abține. Prietenilor care n-au fost martori la manifestațiile doamnei le povestesc râzând cu lacrimi prin ce experiență interesantă am trecut, ceilalți au fost deja traumatizați de zgomote și mirosuri și nu vor să retrăiască momentele, deci voi înțelege dacă ignoră cu grație povestea mea de azi.

Și-am încălecat pe-o șa și să se auzim cu povești mai frumoase! 🙂

 

Comments

Oana • February 2, 2017


Previous Post

Next Post

Comments

  1. alexandra February 2, 2017 - 09:41 Reply

    haha, am ras bine de dimineata :))))))))))))))))

  2. Moldoveanca February 2, 2017 - 16:07 Reply

    ăăăăă… sa stii ca am auzit ca alora la care copiii vin mai greu le e nasol din cateva motive bine stabilite. In primul rand le e nasol cand una ramane gravida si se plange la fiecare durere de unghie, asta din cauza ca persoanele infertile si-ar da un rinichi ca sa treaca prin aceleasi chinuri. Apoi le e nasol atunci cand una ramane si face avort si se mai si lauda cu asta – asta e ca atunci cand tu mori de foame si eu ma plang ca nu mai pot dormi bine noaptea pt ca salteaua are galme de la atatia bani cati am ascunsi in ea. Si in al treilea rand le e nasol cand una face un copil dupa care se mira ca de ce nu mai poate sa doarma 12 ore pe noapte si sa se duca la discoteca, ca ea nu se astepta sa i se schimbe viata – dar partea asta din urma tine de prostie pura nu de altceva 😀 In rest presupun ca ar fi o pierdere enorma de energie sa te oftici la fiecare gravida pe care o vezi pe strada sau de care auzi pe un blog 😀 Fiecaruia i-a dat viata un set de carti si n-avem ce face, le jucam asa cum sunt si incercam sa tragem unele mai bune.

    In rest felicitari pentru bebe, m-ai facut sa rad cu colega ta de salon, eu cred ca as fi purtat ostentativ masca, sau as fi facut un sunet specific din buze de fiecare data cand ea facea un sunet specific din… alte organe, ca sa inteleaga 😀

    • Oana February 9, 2017 - 21:05 Reply

      Daca tot m-am chinuit, macar sa ne amuzam, nu? :))

  3. Lavinia February 7, 2017 - 12:07 Reply

    Felicitari, Oana, ma bucur foarte mult ca esti mamica! 🙂 Cat despre experienta din spital, bravo tie ca ai reusit sa fii zen si sa povestesti cu mult umor despre asta. Te pup cu drag si acomodare usoara cu bebe :* :*

    • Oana February 9, 2017 - 21:06 Reply

      Multumesc!

  4. dam167 February 8, 2017 - 15:29 Reply

    Încă un blog care se va duce pe apa parentingului. Ce să fac, va trebui să mă documentez, să heituiesc noua generație. Asta mică, zbuciumul gândului sau cum își zice, e viitoarea tonomată cu scufiță, tu… ai pe cineva care să-ți calce pe urme? de preferat cu alergii.

    • Oana February 9, 2017 - 21:07 Reply

      Of Dam, regret sa te dezamagesc, dar nu citesc bloguri de parintenie si nu intentionez sa-l fac nici pe-al meu ca n-am vocatie de mama experta…

Leave a Reply