Oana Kovacs

5

Sindromul smoldic

Pentru cine nu şi-a dat seama, termenul smoldic vine din sintagma “small dick” din limba engleză. De aici sper să vă descurcaţi singuri pentru că de pe google aflăm de varianta asta.
Personal, consider că bărbaţii care simt tot timpul nevoia să jignească, aşa… out of the blue şi care insistă să-i facă pe cei din jur proşti, fără a argumenta (biensur, doar ei sunt mult prea deasupra tuturor pentru a purta o discuţie la nivelul plebeilor), doar de dragul de a-şi arăta imaginara superioritate suferă de acest sindrom. În lipsa materiei cenuşii şi în lipsa unor centrimetri în plus care i-ar ajuta dacă nu la altceva, măcar să zâmbească tâmp (fericiţi că au cu ce), ei aruncă cuvinte grele la adresa persoanelor care le sunt în preajmă. Dacă e vorba de femei cu atât mai bine, niciun parteneriat nu e mai armonios decât combinaţia misoginism-smoldicism. Doar locul femeilor e la cratiţă sau cu mătura în mână, asta în caz că nu au ciorapi de cârpit sau copii cu care să facă temele (sau alţii la care să le schimbe scutecele). Obrăznicăturile!
Evident, m-am inspirat din caracterul persoanelor pe care le cunosc suficient cât să-mi dau seama că suferă de acest sindrom şi să nu-mi doresc alte relaţii, mai apropiate, cu ele. (Da, sunteţi, bărbaţi, deci persoane, deci ele.)
Cunoaşteţi astfel de specimene? Cum le trataţi?

Comments

Oana • October 30, 2011


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Veronica Stanasel October 31, 2011 - 07:00 Reply

    Oana, important e sa stii cum sa le inchizi gura :))) Si nu e greu deloc 😀

  2. hapi2233 October 31, 2011 - 16:45 Reply

    Nu cunosc personal dar normal ca mai aud chestii din cand in cand.
    De exemplu intr-o zi in mall stand la o coada la Orange am auzit o discutie intre doi paznici…….Ei bine, unul dintre ei spunea ca "femeile urate ar trebui omorate". Si celalalt radea ca boul.Mi se pare cel mai gretos lucru pe care l-am auzit vreodata incluzand toate replicile tembele din film. Numai ca asta era realitate……..

  3. alicee October 31, 2011 - 18:25 Reply

    Nu stiu daca e o regula ca oamenii ''prosti'' (batjocoritori, misogini etc) o au mica. Dar daca e asa mai bine de jumatate din barbatii pe care ii stiu sufera de aceasta boala.
    Hmmm procentul e totusi cam mare!

  4. 2PeU77 October 31, 2011 - 19:59 Reply

    Asocierea asta se bazeaza pe date concrete sau e o presupunere?;)

  5. Oana October 31, 2011 - 22:48 Reply

    Vero, corect ;-).
    Hapi, niște imbecolo care atâta pot… trist că există oameni care gândesc așa.
    Alice, nu am verificat :)). Am dat numele ăsta sindromului în urma unei discuții cu cineva, un el, pe care l-am întrebat de ce se poartă unii bărbați așa (ca-n descriere). Și răspunsul lui brutal de sincer a fost: ”Pentru că au p..a mică!” și așa mi-a venit ideea :D.
    2PeU77, nu :P. Am scris mai sus, pentru Alice, cum de m-am gândit la asta :).

Leave a Reply