Oana Kovacs

3

Și poetul merită să fie iubit, nu?

După cum am mai scris pe blog, îmi place foarte tare să citesc (uneori, mă prinde câte o carte de efectiv nu o pot lăsa din mână până nu termin și mănânc, dialoghez cu alți oameni, fac baie & ordine cu ea în mână). Dragostea mea pentru lectură se răsfrânge în proporție de 99,99% asupra beletristicii, poezia nu prea mă pasionează și orele dedicate lui Eminescu din liceu, sincer mă cam plictiseau. În schimb, dacă ar fi fost să studiez Minulescu sau Bacovia sau Neruda, aș fi fost cea mai atentă, dar nu a fost să fie.
Postarea asta mi-a inspirat-o Ana Maria cu romanța meschină și m-a făcut să mă simt vinovată că mi-am revărsat dragostea pentru Marquez de zeci de ori pe blog și de Minulescu n-am zis o vorbă. Despre el, care le spune așa frumos, încât într-o zi am hotărât să reiau volumul de poezii și să îmi pun un mic semn la preferata mea. Am pus semne cam la 3 pagini și când caut cartea mă uit după volumul vișiniu cu bucăți de hârtie care se ițesc din el :).
Trebuie citit! Pe cuvânt de… ăăăăăăăăăă, om de cuvânt?!
”De unde vin?
Eu vin din lumea creată dincolo de zare -” (Romanța noului venit)
”Pe buzele-mi roșii port și-astăzi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară…” (Romanța ultimei seri)
”Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?” (Primăvară inutilă)
”Plouă gris ca-ntr-o estampă japoneză…” (Ploaie urbană)
”Când vei vedea-ntre geamuri, la fereastră,
O cupă de cristal,
Și-n cupa de cristal, o floare-albastră –
Simbolul unui rendez-vous banal –
Oricine-ai fi, să intri fără teamă,
Căci gura mea te-așteaptă
Și trupul meu te cheamă!…” (Romanța ei)
”Și m-a sărutat fără rușine;
Și mi-a zis: De-acuma ești al meu!” (Cântec mediocru)
”Dă-mi ochii-ți plânși să-i mai sărut odată
Și lasă-mă să plec!…” (Epilog sentimental)
”Ce voluptoase-s ploile de vară!…
Sunt veșnic calde și catifelate
Ca brețele femeilor ce ne-nfioară
…………………………………………….
Ce voluptoase-s ploile de vară!…
Când se-mpreună sexele, spre seară!…”
Mă opresc aici :). Dar căutați și ”Acuarelă” că merită…
Așa-i că merită??? 😀

poza 

Comments

Oana • June 4, 2011


Previous Post

Next Post

Comments

  1. ioanamiroiu June 4, 2011 - 20:46 Reply

    Merită! Şi mie îmi place mult Minulescu, iar două din poeziile mele preferate sunt "În loc de prefaţă" şi "Romanţa tinereţii", pe care le-am şi citit la şcoală când am avut fericita ocazie să prezint studiul de caz "Simbolismul european" 🙂

    "N-am fost aşa precum se spune
    Şi nu sunt nici aşa cum sunt –
    Nu sunt nici foc,
    Nici ploaie
    Şi nici vânt!…
    Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ…"
    (În loc de prefaţă)

    "Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
    Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
    În care sta de veghe cuminte,
    Şi-aştepta
    O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea…"
    (Romanţa tinereţii)

    Mersi că mi-ai amintit, m-ai determinat să-i mai citesc poeziile şi m-am simţit tare bine 😀 :*

  2. Amiuţa June 5, 2011 - 10:02 Reply

    Ma bucur ca ti-am adus aminte de Minulescu si ca am "inspirat" acest articol. Ba mai mult, incep sa devin curioasa cu privire la alte poezii de-ale lui. 🙂 O sa le citesc pe cele pe care le-ai recomandat.

  3. Oana June 5, 2011 - 10:26 Reply

    Ioana, si la alea aveam semne probabil (defapt la Romanta tineretii stiu situg ca am :D), dar am dat doar cateva exemple. Oricum am citit si rascitit cartea aia si merita fiecare pagina. Te pup.
    Amiuta, sa citesti, are niste minuni de poezii.

Leave a Reply