Oana Kovacs

21

Servicii alimentare de calitate îndoielnică în Timișoara

Servicii_alimentare-_de_calitate_îndoielnică_în_Timișoara


sursă foto

Când e vorba de mâncare, nu-s eu tocmai Master Chef, dar îmi place să mănânc. Și în 99% din cazuri nu zic nu când e vorba de a încerca ceva nou.

Vineri am călcat pentru a doua oară în restaurantul timișorean La Renaissance (mai fusesem o dată foarte pe scurt pentru o pizza). Am avut întâlnirea de 10 ani cu o parte din colegii din generală, dar știam  că nu ne adunăm prea mulți, așa că tipa care a organizat a rezervat 20 de locuri. Prima surpriză neplăcută a fost că nu ne auzeam om cu persoană, pentru că în sala alăturată era un botez. Și protecție fonică nada de nada. Plus că se tot lăsa o ușă deschisă ca să circule chelnerii. Apoi, am aflat că pentru comenzi durează minim o oră. Mda… cam mult, dar fie! Așa că am cerut un meniu, pentru că aveam totuși poftă să mănânc ceva și pentru că erau doar două pe masă. Mare mi-a fost surpriza când am aflat că-s fix două meniuri la 20 de oameni și atât. Eram prea mulți acolo ca să-i explic tânărului  că-i un neștiutor, ca să nu zic ceva urât, și că un client nu se tratează așa. Și că la o masă de 20 de oameni trebuie să te dai peste cap. Dacă fiecare consuma de 30 de lei, făcea 600 de lei + un ciubuc consistent pentru el. Așa… ne-am limitat majoritatea la sucuri și consumația totală nu știu dacă a depășit 200 de lei. De 3 ori mai puțin, presupun, pentru că la restaurant La Renaissance nu-i nevoie de bani, se pare.

Duminică seară, am fost la film. Și înainte de film, pofta mea tupeistă de mâncare grecească și-a făcut apariția dând din coate. Well, în mirificul Iulius Mall ne-am îndreptat spre Suvlaki, pentru a doua oară (ironia sorții). Am dat comanda, și am plătit, iar domnișoara de la casă ne-a trimis 2 metri mai la stânga, spre colegul, spunând că ni-l face imediat. După 10 minute, oricine era acolo mânca, în afară de mine, evident. Alex s-a enervat și s-a dus să o întrebe cât mai durează să facă un amărât de suouvlaki, iar ea i-a răspuns că acum se face. După 5 minute s-a dus iar. Deci 15 minute, da? Între timp, acest tânăr ia o pita pentru souvlaki și pleacă cu ea undeva în spate, în condițiile în care avea toate ingredientele necesare în față. Mi s-a făcut scârbă instant și după 15 minute de așteptat pe lângă tejghea m-am repezit la el când a apărut și i-am zis să nu cumva să mi-l facă, efectiv nu mi-l mai trebuia după ce a dispărut cu mâncarea care teoretic ți se prepară sub nas. Foarte iritat, când a apărut și Alex să îi spună colegei lui că nu mai așteptăm și ne vrem banii, ne-a spus că nici nu știa că noi am comandat ceva. Halal servire! Stai 15 minute ca prostu’, ai mari șanse să ți se mai scuipe în mâncare și afli și că bucătarul nu știe că ai plătit și nu stai în fața lui doar ca să-i admiri munca! Să mânce cine vrea de acolo, eu una nu mai calc pe la Suvlaki din Iulius Mall (nici nu știu dacă mai e vreunul, de altfel).

Și așa am intrat la film leșinată de foame, bazându-mă pe singurul fast-food grecesc din mall. Să-mi fie învățătură de minte. Și vouă! 😉

Comments

Oana • May 15, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Giulia May 15, 2012 - 07:28 Reply

    mda…oarecum, cunosc sentimentul…eu cand imi fac cumparaturile, merg in piata (pt ca e la 2 minute de mine si e mai ieftin) si m fost sambata sa cumpar piept de pui si tipa nu avea manusi si am zis ca daca pune mana pe carnea mea fara manusi nu mai cumpar…dar a luat pieptul cu punga, deci a fost ok :D…mi-e sila sincer sa ma duc sa cumpar pentru ca sunt toate vanzatoarele niste scarbe, perfer sa iau de la babutele din piata. cat despre servirea de la restaurant, am avut si experiente neplacute 😀

    • Oana May 15, 2012 - 08:10 Reply

      Eu nu prea eram atenta la chestia asta legata de igiena, recunosc. Da de acum, is cu ochii pe toti! 😀

    • Cartonic May 15, 2012 - 13:41 Reply

      Nu stiu din ce oras esti dar la mine in piata daca vreau sa iau lapte de exemplu, babutele au dat in prealabil singurele 2 sticle la gustat celor pe putin 3o de gipsy.

  2. Oana S. May 15, 2012 - 08:36 Reply

    N-am fost acolo la mall şi nici nu mă duc, acum că ştiu :)) M-aş fi făcut verde-mov-roşie-albastră dacă l-aş fi văzut că pleacă cu mâncarea!

    • Oana May 15, 2012 - 10:01 Reply

      Cam asa m-am si facut :))).

  3. Maya May 15, 2012 - 08:54 Reply

    Eu am avut o experienta neplacuta la supermarketul k. la raionul de branzeturi proaspete vrac. Dupa ce i-a cantarit o bucata de telemea celui ce era in fata mea, tanti de acolo s-a lins tacticos pe degete, pardon manusi:))(le avea dar se pare ca degeaba).Am plecat oripilata.Nu mai cumpar decat branzeturi sigilate:D

    • Oana May 15, 2012 - 10:03 Reply

      Iecsssssssssssssss. Cred ca mor daca vad asa ceva live.

    • Alexandra May 15, 2012 - 23:55 Reply

      Vai… cred ca o sa fac hepatita numai la gand, avand in vedere ca nu s-a intamplat doar 1 data sa iau branza de acolo…

  4. Gabitelu May 15, 2012 - 09:05 Reply

    ceea ce spui tu aici e vine managementului! Poate sa fie el restaurant grecesc, arabesc, etc, in general daca are management romanesc, e prost!
    Angajatii nu prea fac ei de capul lor legea, ci li se spune ce si cum anume sa faca, iar pentru ca nu aveati meniuri pe masa si ati fost lasati sa asteptati ca fraierii 15 minute la cel grecesc, arata o proasta organizare. Se simte mana de fier intr-un local care chiar are una! Parerea mea.

    • Gabitelu May 15, 2012 - 09:06 Reply

      *vina

    • Oana May 15, 2012 - 10:04 Reply

      Gabitelu, indeed, nu mancarea era neaparat problema, dar avand in vedere ca nici nu am apucat sa o gustam, ce sa mai zic. De parca ma duceam la restaurant sa ma uit la personal, cat e de dragut :)).

  5. Cartonic May 15, 2012 - 13:44 Reply

    – Mhmhaam! Plecam putin cu mancarea, inca mai misca. :))

    • Oana May 15, 2012 - 13:59 Reply

      Mai asta lipsea :)).

  6. Savoir Faire May 15, 2012 - 16:02 Reply

    Nici eu nu suport sa imi atinga cineva mancarea sau sa faca alte chestii scarboase in timp ce o prepara.
    Dar daca atinsul cu mana vi se pare scarbos, sigur nu vreti sa auziti povestea urmatoare:


    Daca sunteti mai slabi de stomac nu cititi !


    Intr-un local de egiptean, intra o italianca frumoasa dar sclifosita (din aia cu figuri de om superior.)
    Arabii au vrut sa se razbune pe tonul ei arogant si au pus o chestie foarte scarboasa in mancare.

    Din cauza asta incerc sa ma asigur ca cine imi prepara mancarea nu este un nenorocit nebun la cap.

    • Oana May 15, 2012 - 16:12 Reply

      Oricum nu ar trebui sa faca chestii scarboase in timp ce o prepara.

  7. Dan Patrascu May 15, 2012 - 18:42 Reply

    Bine de stiut, ca tot mai vad cate o reclama la acel restaurant. Din pacate sunt prea multe localuri indoielnice in Timisoara. Eu am avut nemultumiri chiar si la Loyd, in buricul targului. Si cei care ma cunosc stiu ca eu tare greu ma nemultumesc si fac scandal.

    • Oana May 15, 2012 - 19:14 Reply

      Si eu am avut nemultumiri si la alte localuri, dar experientele astea adunate asa rapid m-au facut sa si scriu despre ele. Macar sa stim de ce sa ne ferim.

  8. ch3815h May 15, 2012 - 18:46 Reply

    mananca si tu ceva sanatos acasa, inainte de film, lasa k-ricii dubiosi sa-si ia salariile cand o zbura porcii

    • Oana May 15, 2012 - 19:20 Reply

      Oamenii trebuie sa mai mance si in oras :)).

  9. vienela May 16, 2012 - 18:45 Reply

    Mie mi se pare dubios cand vin prea repede cu comanda, intotdeauna ma intreb daca nu cumva au incalzit resturile lasate de altii. :))

    • Oana May 16, 2012 - 20:15 Reply

      Problema asta nu mi-o puneam pana acuma, dar m-ai pus pe ganduri :))).

Leave a Reply