Oana Kovacs

ce-este-un-selfie
3

Selfie

Selfie.

ce-este-un-selfiesursă foto

Vă sună cunoscut cuvântul? Celor mai mulți probabil că da.

Dar conceptul? Am să presupun că da, dar având în vedere ce aud în jurul meu și ce văd pe Facebook, îmi asum libertatea de a-l explica prin propriile mele cuvinte. (Deși definiția din Merriam Webster o găsiți rapid aici.)

Oameni buni, selfie ăsta se referă la o poză pe care v-o faceți singuri. Adică țineți aparatul/telefonul în mână, îl îndreptați spre mecla voastră, zâmbiți spre blitz sau vă prefaceți că nu e acolo și apăsați butonul. S-a făcut poza cu fața voastră în prim-plan în timp ce voi singuri ați apăsat pe buton? Dacă da, no, ăla-i, mă, un selfie!

Și cum spuneam, diverse exemple văzute sau auzite în jur m-au făcut să-mi dau seama că oamenii nu au prea înțeles conceptul ăsta de selfie, dar dacă tot e la modă, le place să se audă zicându-l.

  • La Surduc, un tip țipa la altul: ”Hai, bă, să-mi faci un selfie!”;
  • Pe Facebook, o fostă colegă (nu scriu de unde, munciți și voi un pic) și-a încărcat o serie de fotografii cu ea, făcute de altcineva (deduc asta pentru că are toate membrele în poze) adăugând: ”Selfie, dacă tot e la modă”;
  • Alta a pus poză cu unghiile ei, menționând că e un selfie. Mă gândesc eu că ar trebui să-i zică nelfie (nails + selfie) totuși;
  • Iar la încă o persoană am văzut mai multe poze cu peisaje tot cu menținea… selfie. Că doar artistul din el făcuse pozele, nu altcineva.

Sper că am lămurit problema un pic. Mă duc să-mi fac un selfie și să-l pun pe Facebook alături de celelalte 257, că altceva mai bun n-am de făcut.

Comments

Oana • August 25, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Roxana August 25, 2014 - 07:04 Reply

    Lunea e ziua în care scriem amândouă despre Facebook? 😛 Eu am scris despre Like-uri, aşa că let’s educate some people! :))

    • Oana August 25, 2014 - 07:59 Reply

      Suntem niste super doamne pentru ca educam lumea. :)

      • Roxana August 25, 2014 - 08:04 Reply

        Exact! Super doamnele internetului! 😛

Leave a Reply