Oana Kovacs

unde-este-hipofiza-asezata-corp
14

Scurtă lecție de medicină. Prolactinom și dramă.

Unul din motivele pentru care în ultima vreme n-am citit beletristică și n-am scris pe aici e că m-am documentat în legătură cu problema mea de sănătate.

În decembrie am descoperit în urma unui RMN că am un prolactinom, după câteva luni de investigații (și multă alergătură la MedLife, unde, spre norocul meu cel mare, am asigurare privată de la job – altfel ori nu știam încă exact ce am, ori eram la sapă de lemn :))). Așa că, evident, m-am pus pe citit.

M-am gândit de o sută de ori dacă să aduc subiectul pe blog, dar… e atât de parte din viața mea problema încât nu-mi mai pasă cine află sau cine întreabă. I simply don’t give a shit anymore.

Dar să explic. Ce e prolactinomul? E o tumoare benignă aflată pe hipofiză. Iar hipofiza e lângă creier – asta vă zic în caz că știți la fel de multă anatomie ca mine și credeți că e prin gât. Nu e nici în gât, nici la sud. :))

Și un desen de la www.corpul-uman.ro:

unde-este-hipofiza-asezata-corp

Ok, vasăzică, poate apărea o tumoare acolo. Da, poate. Dar e BENIGNĂ. Ăsta e cuvântul cheie care indică faptul că existența unei tumori chiar lângă creier nu te ucide. Nu te ajută, asta clar, dar nici nu te omoară.

Prolactinomul ăsta (sau adenom hipofizar) secretă prolactină în cantități mai mari decât are corpul uman nevoie (feminin sau masculin, ambele sexe pot avea tumoarea), provocând un dezechilibru în organism, de unde rezultă apariția a diverse simptome. Nu mă pun să le înșir pe motiv că n-am chef să scriu despre tot ce-mi face viața amară. :))

Long story short: persoanele diagnosticate cu prolactinom fac tratament toată viața, analize o dată la câteva luni (eu fac la 3, dar nu știu dacă acesta e standardul) și RMN regulat (la 2 ani în cazul meu). Endocrinologul e medicul de bază, dar în funcție de problemele care se ivesc, poate face echipă cu unul sau mai mulți medici de altă specialitate – pentru tratarea pacientului.

În caz că vă întrebați de ce apare – m-am întrebat și eu. Stres, ADN defect… naiba știe exact. :) Știu sigur că stresul dăunează și cauzează mari probleme pacienților cu prolactinom, dar nu știu ce determină apariția lui.

Bun, am încheiat lecția de medicină, urmează drama. Dat fiind faptul că informația pe subiect e destul de greu de găsit și pe toate forumurile din România femeile care suferă de așa ceva erau incredibil de isterice, am zis să caut în engleză. Am dat de o tonă de articole extrem de detaliate și utile (plus studii), dar și de forumuri și grupuri de suport, foarte bune când ai nelămuriri. Și m-am alăturat unui astfel de grup (Salut, numele meu e Oana și am prolactinom). Credeam că doar în țara noastră e plin de tute care cer informații medicale exacte pe net și se doftoricesc pe Google, dar viața mi-a arătat că nu e așa. Nici străinezele nu-s mai breze. Ia uitați aici mostre de înțelepciune:

prolactinom-sfat

Ce anti-depresive e ok să iei cu bromo? Bromo e bromocriptină – substanța activă din niște pastile care reduc ”șuvoaiele” de prolactină. Iar întrebarea e adresată pe Facebook, pentru că se știe, toți psihiatrii din lume stau acolo așteptând să pice victimele prolactinomului în fața nasului lor.

caderi-par-prolactinom

Îmi pică rău părul de la cab. Îi spun doctorului sau iau suplimente? Cab e cabergolină – altă substanță activă cu rolul de a minimiza ”scurgerile” de prolactină. Și iară dovada de inteligență… rămâi fără păr și întrebi doctorii de Facebook ce să faci – să te tratezi de capul tău sau să îi spui totuși celui care ți-a prescris tratamentul…

pastile-prolactinom-tratament

Salut tuturor. Aseară am luat cab, dar după 10 minute mi s-a făcut rău. Dureri de stomac… și vomă. Iau pastila iar? Normal, de ce să suni la medic când e vorba de o pastilă atât de puternică încât o iei o dată la câteva zile… doar colegii de suferință de pe Facebook sunt experți în a lua astfel de decizii.

Aveam și alte gogomănii, dar credeți-mă pe cuvânt că 70% din postări au legătură cu cereri de ajutor în legătură cu administrat medicația. Majoritatea femeilor se comportă de parcă pastilele astea-s aspirine (doza mea e de 0.25 mg pe săptămână – adică jumate de pastilă – deci nu mă prostesc) și se pot lua cum te taie capul. Tot majoritatea au prima postare – după ce găsesc grupul – ceva îngrozitor de dramatic, de parcă mâine ar muri, deși șansele să moară a doua zi sunt mai mari dacă ar fi lovite de tren.

Ok, cred că m-am cam întins. Nu mă aștept să apară aici imediat cineva cu aceeași problemă (o persoana din 10.000 o are – parcă asta-i statistica), dar pe termen lung s-ar putea să ajute că am scris postarea asta. Poate cineva speriat caută informație non-isterică în limba română și-i prinde bine.

Lecția de medicină se încheie aici. Dramei i-am pus punct. Să ne bucurăm de pauză. :)

Comments

Oana • April 27, 2016


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Cristina April 27, 2016 - 09:34 Reply

    U are not alone :-)

    10 ani de prolactina marita si implicit de tratament. Vreo 4 RMN-uri facute in timpul asta. Nu am prolactinom, sau e atat de mic incat nu se vede – asa mi-au zis de fiecare data.

    Tratament cu cabergolina (dostinex)/bromocriptina/naturiste (vitex). Le-am incercat pe toate si analizele mi le repet din 3 in 3 luni. Naturistele n-au mers, bromocriptina e o idee mai greu de tolerat, dostinex e ok. Da, e din cauza de stres, fire emotiva, etc.

    Iau saptamanal dostinex in doze variate, merg la 3 luni sa imi fac analize, ma programez odata la vreo 2 ani la RMN (am si un loc unde “imi place” sa il fac, doamna doctor e umana, ma inveleste cu patura si zice si o gluma in timpul asta, imi pune si o oglinda astfel incat sa vad afara din tub). Toate astea fac parte din viata mea.

    Acum na, ideea de tratament toata viata a insemnat o drama cand am aflat ca am prolactina marita. Dar m-am obisnuit si daca ma iei asa repede la intrebari o sa iti zic sincer ca eu nu am nicio problema si sunt sanatoasa :-) Am si eu simptone, ma simt ciudat, cred ca cunosti starile, dar per total am o stare generala ok si incerc sa nu ma gandesc prea des la “problema”. Am vorbit de-a lungul timpului cu multi medici si multe femei care sunt in aceeasi situatie ca mine si asta m-a ajutat sa ma echilibrez. Am pus si eu punct dramei cu mult timp in urma.

    Momentan incerc de cativa ani sa am un copil si nu prea imi iese. Stii ca primul gand a fost gata, de la prolactina e, nu o sa am niciodata copii, sunt dereglata, de ce eu? Toti doctorii mi-au zis ca atat timp cat tin prolactina sub control, pot sa fac copii fara probleme si eu nu ii credeam – de ce ne punem uneori piedici singuri si ne fixam pe o idee? Asta pana cand am cunoscut doua femei care au devenit mame desi aveau un prolactinom de dimensiuni destul de mari. Si nu s-au chinuit ani intregi sa ramana gravide, ca mine. Deci se poate :-) Problemele mele de fertilitate sunt cauzate de cu totul alte chestii decat prolactina, asta e clar.

    Si cam asta e povestea mea :-) Am scris mult, e primul meu comentariu pe blogul tau, de obicei citesc si tac dar am simtit ca poate o sa ajute pe cineva vorbele mele. Asa simplu si din topor cum am scris. Iti multumesc ca ai fost sincera si iti doresc sa ramai echilibrata. Daca vreodata vrei sa mai discuti pe subiectul asta in privat cu o “veterana”, ai adresa mea de email.

    • Oana April 27, 2016 - 10:51 Reply

      Wow, chiar nu ma asteptam sa gasesc pe cineva cu aceleasi probleme ca ale mele.
      Am luat-o si eu ca pe o drama cand am aflat si m-am potolit recent. :))

      Am sa iti scriu si pe mail.

  2. Nico B April 27, 2016 - 09:34 Reply

    Mă bucur că e benigna si sper ca simptomele să nu te mai chinuie atât de tare. Pupici multi îți trimit drăgălașo, si o adiere de aer de munte!

    • Oana April 27, 2016 - 10:24 Reply

      Merci, draga mea! Te pup!

  3. Iuliana April 27, 2016 - 16:42 Reply

    Cat timp nu e o tumora maligna, e bine. Din cate vad, tratamentul nu ar fi unul asa de greu, analizele sunt destul de rare. Ramane doar sa-ti continui viata in aceeasi maniera.

  4. o femeie May 9, 2016 - 16:11 Reply

    se pare ca in occident medicii minimizeaza impactul boalei si dau mai putine investigatii si mai rar, asa ca… femeile astea o iau si ele, dupa cum au chef.

  5. Lucian July 13, 2016 - 23:32 Reply

    Dupa multe cautari pe google,am ajuns pe blogul tau in legatura cu un subiect putin dramatic si pentru mine,e vorba de adenomul hipofizar mai exact un microprolactinom pe care l-am descoperit accidental la un rmn facut pentru alta afectiune din sfera orl , deci practic nu am stiut ca am asa ceva pana ce nu mi-am facut rmn-ul unde a iesit o mica formatiune hipofizara,dupa am urmat un set de analize hormonale si surpriza valorile la prolactina erau crescute de vro 7 ori,ce e ciudat e ca nu am avut nici un fel de simptom , practic nici nu am stiut de existenta acestui prolactinom si de valorile crescute de prolactina din sange,ce vreau sa spun e ca in Romania am primit tratament cu dostinex(1 pastila luni,si una joi,in total 2 pe saptamana)iar medicul endocrinolog cu o voce foarte seriosa mi-a spus ca am sa urmez tratamentul toata viata (recunosc a fost putin dramatic) asta in urma cu 4 luni , acum sunt in Anglia unde am cunoscut mai multi medici endocrinologi care la fel de convinsi mi-au spus ca daca urmez tratamentul minim 2 ani,el o sa dispara si pot renunta la pastile . In Romania am fost la 3 medici endocrinologi sa cer parereri diferite,toti 3 mi-au spus trebuie sa urmezi tratament toata viata si e totul in ordine,daca nu urmez tratamentul risc sa raman orb sau ipotent(mentionez ca sunt barbat doar 25 de ani si de ipotenta mi-a fost suficent sa aud incat i-am zis ca am sa iau doza dubla daca e cazul,numai sa nu am probleme de genul :)) insa in Anglia am consultat 2 medici endocrinologi dintr un spital renumit care mi-au spus ca dupa 2 ani formatiunea o sa se retraga si prolactina o sa ramana stabila,iar tratamentul recomandat de medicii din Anglia consta tot in Dostinex,dar o singura pastila pe saptamana(jumate luni si cealalta jumate joi) Sincer nu stiu pe cine sa cred,si cu ce doza de tratament sa merg mai departe .Ma bucur ca ai impartasit aceasta experienta intr-un mod nu tocmai dramatic asa cum il vad eu 😀 , iti doresc multa sanatate :)

    • Oana July 17, 2016 - 01:01 Reply

      Wow! Multa sanatate!
      Eu am trecut oe bromo de 2.5, o pastila pe zi. Dar la mine e un caz mai special. Tot de tratament toata viata stiu si eu, nu ma sperie. :)
      Cica la max. 2% din cei diagnosticati li se retrage tumoarea.

  6. Simona July 25, 2016 - 21:29 Reply

    Buna,
    Desi nu e un motiv de bucurie cand auzi de oameni cu anumite afectiuni, eu ma bucur ca pot impartasi din experienta mea cu persoane care sufera de acelasi lucru.
    Am 28 de ani, de 9 ani si ceva am fost diagnosticata cu prolactinom.
    Pana acum am facut 6 RMN-uri, mi se par un chin, de la investigatie pana la momentul asteptarii rezultatului.
    Prolactinomul meu are 8 mm, a avut si 10 mm pana anul asta cand s-a micsorat putin, sper sa se tot micsoreze.
    Pana acum am luat dostinex si prolactinum C30 – 2 ani.
    Prolactinum C30 este un medicament homeopat, care pentru mine a functionat o perioada, dupa care m-am intors la dostinex.
    As incerca si eu vitex dar nu stiu cum sa procedez.
    Am citit ca nu ar fi indicat sa mancam alimente care contin gluten, nu stiu daca este adevarat.
    Voi aveti un anumit regim alimentar?

    Daca vrei sa vorbim despre asta, ai adresa de e-mail.

    Cu drag,
    Simona

    • Oana July 26, 2016 - 11:17 Reply

      Salut,
      Ma bucur sa aud ca prolactinomul tau s-a micsorat. La mine e de 2×3 mm, asa ca nu stiu ce asteptari sa am. Pentru mine un chin a fost RMN-ul in sine. Tratamentul meu deocamdata se limiteaza la bromocriptina, iar dieta speciala nu am.

  7. Georgiana September 6, 2016 - 14:17 Reply

    E bine ca, asa cum ai zis si tu, e o tumoare benigna si nu te poate ucide. E dificil sa treci constant si prin simptomele pe care le ai, mai ales daca nu esti obisnuita sa ai asemenea probleme. Asa sunt si eu, chiar si racelile mi se par greu de suportat, nefiind obisnuita cu vreo boala.

  8. simina November 2, 2016 - 21:37 Reply

    Buna, ma numesc Simina am 27 de ani si aceeasi problema o am si eu din 2012 cand din pacate mi-a murit sora si cred ca pe baza de stres sau de soc am declansat galactoreea si oligomenorea. Din 2012 am facut 3 RMN si abia la ultimul rmn facut ieri a iesit ca am prolactinom de 2,04 mm eu luand Dostinex din 2012 INCONTINUU daca faceam pauza o saptamana incepeau simptomele, Bromocriptina nu o tolerez absolut deloc. Am inteles ca ar trebui sa urmez tratamentul toata viata sa revin la control din 3 in 3 luni, rmn o data pe an si analize sangvine la fiecare 3 luni. Acu ce sa zic….sper sa fie bine sa nu creasca exagerat sa ajung la operatie

    • Oana November 4, 2016 - 01:40 Reply

      Salut Simina,
      Imi pare rau de ce citesc si iti doresc multa sanatate. Eu acum sunt pe bromo si desi la inceput a fost ingrozitor acum e ok, s-a obisnuit corpul (oricum Dostinex nu mai era o optiune pentru moment). E tare posibil sa fie de la stres tumoarea, cauzele raman necunoscute teoretic, important e sa tinem totul sub control.

  9. Românii și ”mai întreabă pe cineva” | Oana Kovacs

Leave a Reply