Oana Kovacs

romeo-julieta-tnt
3

“Romeo și Julieta” la Teatrul Național Timișoara

De fiecare dată când merg la teatru sunt surprinsă de viziunea echipei care pune în scenă un anumit spectacol. Nu țin deloc să văd o versiune clasică, binecunoscută a vreunei piese, sunt deschisă oricărui gen de adaptare și mă bucur de experiența care mi se desfășoară în fața ochilor.

Acuma vreo… două săptămâni, cred, am fost la Romeo și Julieta la sala 2. Cu așteptări mari pentru că Romeo a fost jucat de Cătălin Ursu, și după ce-l văzusem în Billy Mincinosul abia așteptam să-l văd iar.

romeo-julieta-tntsursă foto

Cred că nu are rost să reiau trista poveste a celor doi îndrăgostiți, dacă ați trecut de clasa a X-a o știți deja. Ceea ce am văzut noi la teatru a fost o adaptare mai modernă, dar care, sincer, nu a fost deloc pe placul meu. V-am zis, sunt deschisă la multe, dar acest spectacol efectiv nu m-a prins. Poate e și din cauza faptului că eu nu mă dau în vânt după Shakespeare și după povești nemuritoare gen Romeo și Julieta sau Paul și Virginia. Cert e că nu mi-au plăcut nici costumele, nici felul în care (mi se pare mie) s-a întins acțiunea, decorul destul de ciudat nu m-a impresionat și faptul că s-au ridicat oameni în primele 10 minute și-au plecat tropăind prin sală n-a ajutat deloc.

Nu știu vouă, dar mie mi se pare lipsă de respect față de cei de pe scenă să mă ridic și să plec făcând și gălăgie în timp ce ei își fac meseria și spectatorii se bucură de spectacol. Și mi se pare că nici nu mă pot plânge sau nu pot judeca un spectacol sau nu-l pot nici măcar lăuda fără să-l văd în întregime.

Romeo și Julieta, mă rog, această versiune, n-a fost pe placul meu. Totuși, asta nu înseamnă că eu țin dreptatea în mână, eu sunt subiectivă și mai ales, necunoscătoare, mă ghidez după ce-mi mângâie mie simțurile.

Și pentru că l-am menționat mai sus pe Cătălin Ursu, să știți că mi-a plăcut de el, ca întotdeauna. :) Doar că nu m-am dat în vânt după piesă, ca un întreg.

Trebuia să fiu corectă și să încep cu ceea ce mi-a plăcut, mea culpa. Dar am zis că e bine să fiu sinceră și să zic din start că n-a fost o experiență faină pentru mine. Totuși, mi-a plăcut Cătălin Ursu, cum ziceam și mai sus și mi-a plăcut și Alina Ilea, doi actori pe care sunt tot timpul cu ochii când merg la teatru.

Poate v-am dezamăgit cu ceea ce am scris, dar așteptați, am să vă povestesc curând și de A fost odată la Timișoara, spectacol absolut fantastic, care m-a încântat din toate punctele de vedere și pe care îl consider de neratat!

Comments

Oana • December 15, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Teodora Elena December 15, 2013 - 11:59 Reply

    Trebuie să recunosc că nu prea frecventez teatrul național, dar îmi plac foarte mult piesele teatrului german din Timișoara. Deși știu germană, orice poate veni să vadă piesele lor pentru că au subtitrare 😀

    • Oana December 15, 2013 - 12:19 Reply

      La German încă n-am ajuns. Am fost destul de mult la Maghiar, mai nou la Național și tot vreau să ajung și la German, am auzit doar lucruri pozitive despre el. CU siguranță am să merg. NU mi-e teamă că nu știu germană, nici maghiară nu știu și luni bune am fost spectator fidel totuși. :)

  2. ”Un Romeo și o Julieta” la Teatrul Național Timișoara | Oana Kovacs

Leave a Reply