Oana Kovacs

Colet Libris livrat prin Cargus

Cum recuperezi un colet de la Cargus

Colet Libris livrat prin Cargus

În 14 decembrie dis-de-dimineață am făcut o comandă la Libris, care promitea că, cu tot cu întârzierea de sărbători, coletul ajunge cel târziu în 18 decembrie la ora 11:21.

Eu aveam musai nevoie de el în 18 decembrie – era în el cartea pe care am dăruit-o la Secret Santa-ul de la Schimb de Cărți (fata căreia i-am dăruit eu carte avea doar cărți noi în listă, unele netraduse și nu știam dacă găsesc ceva în librării, plus că n-aveam timp sau idee dacă ea citește în engleză sau nu) și încă una cadou pentru o prietenă de care mă ”despărțeam” vineri la ora 16, deci în 18 decembrie, după termenul Libris.

E evident că n-a ajuns coletul cum trebuia? Bineînțeles, altfel nu scriam postarea asta. În plus, pe site-ul Cargus scria că nu există coletul cu acel AWB.

Vineri la ora 12:30 m-am pus să sun la Cargus. După cum mulți știți deja, disprețuiesc firmele de curierat de pe piață, dar și poșta română. Pe toți îi urăsc, la grămadă.

Cargus avea un număr pe site, număr la care am sunat de… 25 de ori până să intre robotul. Apoi abia din a patra încercare cu robotul mi-a fost preluat apelul fără a se închide automat.

Plină de nervi, îi zic domnișoarei că am nevoie de coletul cu AWB-ul XYZ, în timp ce îi scriu colegei care îmi spunea pe Skype să mă calmez că mi se zbate o venă că eu cred că asta mă pune să aștept până se închide automatul apelul.

Ia ghiciți! Mă pune fata să aștept până sună curierul să-l întrebe de sănătate. Și ia ghiciți mai departe! După 10 minute fix, s-a închis automat apelul, că aia probabil m-a pus pe hold și s-a dus la cafea, că am dubii că 10 minute s-a tot interesat de coletul meu.

Și mai plină de draci, făcând deja spume la gură, sun iară de vreo 10 ori până intră robotul. Evident, se mai închide de câteva ori automat apelul, la fel de evident, INSIST.

Intră robotul, intră jingle-ul ăla sinistru (după ce-l asculți de un miliard de ori i-ai înfige un țăruș cu spiritul Crăciunului în inimă creatorului melodiei) și mă preia altă gagică.

Asta era la o oră după ce am început să sun la Cargus.

Nici n-am lăsat-o să inspire, că am început să turui: Vreau să știu ce se întâmplă de nu am primit coletul cu AWB XYZ care trebuia să ajungă deja. Coletul apare inexistent pe site și telefonul dvs. de contact mai mult nu funcționează. Tipa îmi dă evident aceeași dumă fumată – să mă pună pe hold să sune curierul, să draci, să laci, deja îmi imaginam cum o strâng de gât cu cablul de la telefon (știu că nu vorbea de la un telefon din-ăla, dar imaginația mea fumega deja!). Nu, domnișoară, deja mi-a pierdut timpul o colegă de-a dvs., n-aveți decât să povestiți cât vreți cu curierul după ce terminăm conversația, dar vă anunț că dacă nu primesc coletul azi, vă descurcați, că după ora 16 nu mai am motive să-l plătesc, că nu mai am ce face cu produsele.

După 20 de minute a sunat curierul la ușa corporației.

După încă 3 ore am primit SMS că mi se va livra coletul.

Seara mi-am descoperit un fir alb.

Din aceeași serie, o întâmplare de vis cu mincinoșii de la Fan Curier Cluj.

Comments

Oana • December 23, 2015


Previous Post

Next Post

Leave a Reply