Oana Kovacs

adelin-petrisor-razboaiele-mele-recenzie
3

”Războaiele mele” de Adelin Petrișor

adelin-petrisor-razboaiele-mele-recenziesursă foto

Probabil vă întrebați ce m-a apucat de citesc așa ceva, o carte aparent fără nici o legătură cu gusturile mele. Well, totul a început de când am citit Fetele din Shanghai, apoi Visul lui Joy și așa mai departe – celelalte cărți care includeau teme asiatice. Citind despre China, am aflat mai multe despre Japonia și apoi despre Coreea. Ba mai mult, am devenit tot mai curioasă de situația Coreei de Nord și așa, din link în link, am ajuns pe blogul lui Adelin Petrișor, unde am urmărit mini-documentarul Coreea de Nord, nimic de invidiat. Situația de acolo e tristă și fascinantă, dacă urmăriți cele câteva minute de film veți înțelege.

Cert e că toate evenimentele de mai sus m-au făcut să-mi doresc să aflu mai mult despre Coreea de Nord și experiențele de acolo, așa că de ce n-aș fi aflat direct de la un român? Vorba vine – direct, n-am stat la masă cu Adelin Petrișor, dar am intrat pe blogul lui și-am citit ce-am prins. Și pentru că mi-a plăcut cum a scris, mi-am comandat și cartea scrisă de el și am citit-o pe nerăsuflate.

Chiar dacă stau prost cu informațiile legate de războaie și istorie, nu știu nimic despre unele zone de conflict și habar nu am cum e să faci genul ăsta de reportaj, cartea m-a ținut cu ochii-n ea până la ultima pagină. Deși nu-s de acord cu minunile făcute de el în plin război în diverse părți ale lumii, îl admir și mă bucur că nu toți oamenii sunt lași, ca mine. Eu, ca un adevărat centru al universului meu, țin mai mult la viața mea decât pare a ține el. Zic pare pentru că-s sigură că și pentru el e importantă viața, doar că îi place să o trăiască la limită – bravo lui. Dacă nu era Adelin Petrișor nu ajungeam eu să citesc așa repede despre Guantanamo sau bombardamentele din Iugoslavia.

Am fost ba amuzată, ba cu lacrimi în ochi citind, ba am înjurat, ba m-am mirat. Însă în final, am rămas extrem de impresionată de ceea ce mama lui i-a spus după experiența din Irak din 2003, când puțini credeau că se va mai întoarce viu în România: Am citit toată noaptea, de frică să nu cumva să mor în somn și să nu știu dacă ați reușit sau nu să ieșiți din Irak.

Emotivă cum îs, și scriind cele de mai sus mi s-a făcut pielea de găină. Așa cum am spus, îl admir enorm pe Adelin Petrișor pentru ceea ce a făcut, dar dacă eram în locul părinților săi cred că măcar m-aș fi gândit să-i trag o mamă de bătaie pentru asemenea emoții date (așa anti-violență cum sunt :-D).

Comments

Oana • August 15, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. roberts August 15, 2013 - 08:21 Reply

    trebuie sa ai o oarecare doza de nebunie ca sa faci ce-a facut el….bravo lui! e bine ca sunt si oameni ca el, care isi asuma riscuri si care ies din inertie.

    • Oana August 15, 2013 - 08:32 Reply

      O doza buna, inca. 😀

  2. Biblioteca bloggerului român | Oana Kovacs

Leave a Reply