Oana Kovacs

carti-copii
4

Pușa, sticla de vodkă și cartea

carti-copiisursă foto

Mi-am dat seama că vă scriu o grămadă de chestii despre cărți, fac recomandări, postez recenzii, fac topuri peste topuri, povestesc despre cărțile care-mi plac până enervez pe toată lumea, dar nu v-am povestit de Pușa. Zâna-beată-a-cărților-Pușa.

Uitasem de Pușa, dar mi-am amintit de ea printr-o întâmplare. Deci, Pușa, doamna sau tanti Pușa pentru mine, a fost o profesoară de limba română. Nu a mea, doamne-ferește, dacă ar fi fost a mea, îs șanse mari ca acum să fi postat comentarii la ziarul Libertatea pe site. Sau la Cancan. Vă și explic de ce.

În momentul în care eu am cunoscut-o pe Pușa, ea era terminată ca bateria. Doamna profesoară de română, care fusese cu adevărat o doamnă la un moment dat, era bună prietenă cu sticla de vodkă. Nici măcar cu aia, că zilnic o schimba.

Mi-o amintesc de pe la 4-5 ani. Era vecina bunică-mii, o tanti urâțică, cu un miros ciudat, veșnic sughița sau vorbea prostii. Neîngrijită, prost îmbrăcată, cu părul roșcat permanent nespălat și cu machiajul întins pe la ochi. Nefericită non-stop. Clătinându-se pe tocuri, se ținea de garduri când venea e la școală, semn că înainte sau după ore mai făcuse vreo oprire într-un local destinat exclusiv adulților. Era deja divorțată de ani buni și cu ficatul praștie. Să zicem că faptul că ea și fostul soț cu actuala soție împărțeau aceeași curte nu era cel mai bun lucru care i se putea întâmpla în viață, dar nici dependența de alcool nu era o soluție.

Nu prea am avut de-a face cu Pușa sau cu sticlele ei de vodkă până n-am început să merg la școală și vacanțele la bunică-mea deveniseră plictisitoare fără cărți. Alea câteva pe care le avea ea erau fie romane siropoase de dragoste, fie cărți în maghiară, așa că sursa la care s-a apelat pentru a-mi umple zilele a fost Pușa. În casa căreia n-am călcat, că aveam impresia că se va dărâma cubul pe mine – casa ei avea formă cubică, nu avea acoperișul clasic, și era gri, era… sinistră.

Mergea bunică-mea și ea cu tanti alegeau cărți pentru mine. Iar eu stăteam la poartă și mă hiperventilam, nici măcar nu intram în curte, de frică să nu mă prindă tanti cu unghiile ei roșii ciobite și respirația ucigătoare. Mă asiguram că ieșea bunică-mea cu un stoc suficient de mare de cărți în brațe și mă prindeam de ea ca un scai.

Am citit o grămadă de cărți de la Pușa, semn că nu-și uitase chemarea către literatură. Nu am abandonat niciuna și de-a lungul anilor am continuat să o evit, dar și să împrumut cărți de la ea în fiecare vacanță. De la ea am citit o serie de cărți pentru copii cu un cățel, nu mai țin minte numele lui, avea ceva nume compus câinele și apărea în mai multe cărticele, deși în ultima cred că nenorocitul de autor l-a ucis, că-mi amintesc că am plâns la ea și-am mai adăugat o linuță la lista cu motive pentru care nu o plăceam pe vecină, că doar de la ea primisem cartea.

Cu trecerea anilor, vacanțele la bunică-mea s-au rărit. În cele din urmă ea s-a mutat de acolo, iar apoi am aflat că Pușa a murit, de ciroză parcă, pe la 50 și-un pic de ani. N-am idee ce s-a ales de cubul ei gri și de biblioteca pe care mi-o imaginam imensă, că nu avea pe nimeni, nici frați, nici surori, nici părinți, nici copii. Singura prezență constantă din viața ei a fost sticla de vodkă, iar singura prezență constantă din viața mea care are vreo legătură cu ea e cartea. Orice carte. :)

Comments

Oana • February 3, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Lavinia February 3, 2014 - 19:12 Reply

    Doamne, cat de trist :( Poate ca a fost o profesoara buna si le-a insuflat si altor copii dragostea pentru carti…

    • Oana February 3, 2014 - 21:10 Reply

      M-aș bucura, dar nu cred că voi afla asta niciodată.
      Ea a murit, bunica mea la fel.
      Mi-am adus aminte de ea tocmai pentru că ar fi fost ziua bunicii mele cu câteva zile în urmă.

      • Lavinia February 3, 2014 - 23:00 Reply

        Da, stiu cum e, bunica mea a murit acum 10 ani si imi este foarte dor de ea…cand eram mica de tot, o disperam tot rugand-o sa-mi citesca povesti, dupa ce am invatat sa citesc, o disperam citindu-i “almanahele” Cinema, Flacara si ce mai exista pe atunci :)

        • Oana February 3, 2014 - 23:09 Reply

          Vai, mi-am amintit acuma că și a mea bunică avea reviste Femeia încă din preistorie. Sigur s-au pierdut la mutare. :(

Leave a Reply