Oana Kovacs

povesti-vanatoresti-amintiri-din-copilarie
1

Povești vânătorești (și alte amintiri din copilărie)

povesti-vanatoresti-amintiri-din-copilariesursă foto

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la copilăria mea și la verile mele la bunici (în Timișoara, don’t get too excited), mă apucă râsu-plânsu. Nu am fost un copil obraznic, dimpotrivă, am luat premiul pentru Cea mai cuminte fetiță din tabără la Poieni Strâmbu, în 1995 (ca să râdeți și voi, nu doar colegii mei, pe sistemul Ce-am fost și ce-am ajuns).

Doar că… aveam o imaginație debordantă. Și în timp ce unii copii povesteau de urși zburători și elefanți care cresc în balcon, ceea ce era atâââââââââât de evident neadevărat, eu îmi imaginam case de basm, dulciuri ieșite din comun, călătorii extraordinare și magazine infinite cu absolut orice. Pe lângă toate astea, existau personajele negative, care trebuiau scoase din joc, cele pozitive, care trebuiau apărate și o serie de obiecte, unele produse și folosite pentru a învinge răul și altele care necesitau a fi protejate.

Trăiam într-un film continuu, bine ascuns de părinți, dar împărtășit cu cine alta, dacă nu vară-mea? Și oricărei persoane mature de vârsta noastră care avea nervi de fier și răbdare de oțel ca să ne asculte, îi povesteam. Multe. :)

Săream garduri, mâncam chestii dubioase și nespălate, ne plimbam de nebune prin cartier (prin zona Lipovei, care e destul de mare, cei din Timișoara știu), ne făceam prieteni noi și la fel de plini de imaginație zburdalnică și urmăream și alături de ei inamici închipuiți. Când ne-am maturizat, ne-am dat seama că viitorul nostru stă în afaceri și comerț, așa că am început un business cu flori. Aparent, bețivii de la birtul de lângă casă nu erau prea impresionați de strădaniile noastre și tot profitul nostru s-a limitat la 50 sau 500 de lei, nu mai știu exact. Pentru că am vândut fix un buchet de flori mov, strânse din pădure și pișate de toți câinii…

Oricum, ca să ne consoleze și să ne ajute să trecem mai ușor peste eșec, bunică-mea ne-a oferit o finanțare de vreo 12.000 de lei, fonduri nerambursabile pe care le-am cheltuit într-o librărie, pe postere cu personaje Disney, care să ne alimenteze piticii și așa zburdalnici.

Nu știu ce am avut azi, dar m-au lovit toate amintirile astea brusc. Și mi-am dorit să le scriu și să le spun și altora că am avut o copilărie frumoasă.

Și mi-e și dor de noi acum 15 ani. De toate. :)

Comments

Oana • September 20, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Andra September 20, 2013 - 21:47 Reply

    oofff… acuma sunt sunt si eu nostalgica. e atat de frumos cand esti copil… si mie mi-e atat de dor de vacantele mele la Salas…

Leave a Reply