Oana Kovacs

carte-colorat-adulti-pisici
5

Planuri pe termen scurt și bariere mentale

În ultimele luni am avut parte de o ”reconfigurare a traseului”, ieșind din zona mea de confort și făcând planuri doar pe termen scurt și foarte scurt (trei zile, o saptămână). Și ce e ciudat e că m-am acomodat și cu stilul ăsta de viață, mi-am făcut prieteni noi (lesson learned!) și am reușit să-mi relaxez obsesia mea legată de organizare (puțin, că nu îmi place nici să exagerez :D).

Așa că azi, de exemplu, am planificat cu mare atenție următoarele șapte zile din viață când sper să am următoarele mari realizări:

  • să merg la chinezesc (leșin de poftă când mă gândesc și mâncarea chinezească de mall nu mă satisface);
  • să văd vreo șapte filme;
  • să termin de aranjat o cameră din casă;
  • să prind niște tablouri pe perete (aka să îl conving pe Alex care a zis că durează 5 minute treaba fără să îl sâcâi tot la șase luni – că doar a zis că o face zilele astea);
  • să mai colorez minim o pisică (eu, care eram CONTRA cărților de colorat de adulți am descoperit brusc și subit că e incredibil de relaxant să faci asta după ce am primit o agendă cu pisici de colorat și m-am înarmat cu creioane și carioci special pentru treaba asta – vedeți poza de la postare);
  • să termin o carte de vreo 840 de pagini (ok, asta mi se pare un pic far-fetched pentru că necesită super multă atenția cartea și cu jenă recunosc că am creierul setat pe alte priorități nu pe cărți tip door stopper) – The Luminaries de Eleanor Catton, în caz că sunteți curioși despre ce este vorba;
  • să las deoparte total mailul de la lucru, deocamdată am reușit să-l verific doar la două zile – sunt în vacanță – ca să zic așa;
  • să dorm oriunde și oricând mă apucă;
  • să nu citesc nimic din ce are legătură cu politica – o să scriu o chestie și mă opresc, nu de alta, dar măcar nu asta nu mă pot abține – îs curioasă câți din cei care acum ies în stradă au dat cu ștampila în decembrie…;
  • să fiu bine dispusă – ok, easier said than done, dar sper să mă ajute fizicul să fiu cu moralul up high, că de la forma fizică mi se trage și proasta dispoziție uneori.

Și acum despre bariere, că tot le-am menționat și am vrut să și șterg din titlu și să dau înapoi… Dar am zis să fac un exercițiu și să nu mă trag pe cur (îmi cer scuze urechilor delicate pentru această exprimare din topor).

Barierele mele țin de subiectele de care nu pot scrie pe blog. Dacă la început scriam toate bălăriile și nu știa nimeni că am blog sau cine scrie asemenea inepții, acum am ajuns într-o poziție cu totul diferită. Nu că ar da iama cititorii pe mine, departe de mine gândul. Și ceea ce e și mai tare e că nu mai am așteptări de la blog, scriu raaaaaaaaaaaar, când am chef, mă limitez la ce vreau să împărtășesc, nu-mi pasă nici dacă intră doar doi oameni aici etc.

Ideea e că acum am subiecte care pentru mine-s sfinte. Adică nu le pot aborda deocamdată orice ar fi. Poate o să o fac, poate nu. Sunt unele lucruri atât de importante pentru mine personal încât prefer să nu le scriu pentru ochii tuturor, chiar dacă poate ar fi frumoase. Așa că am început să scriu old school într-o agendă. Unde am lipit și poze care nu vor fi pe aici și pe care le-au văzut doar cei foarte apropiați.

Dacă despre prolactinom am scris deschis și am avut un feedback surprinzător (asta înseamnă să nu ai informație despre o boală… să recurgi la bloguri pentru a citi – ceea ce nu e neapărat un lucru rău, dar așa riști și să ajungi să crezi toate prostiile dacă nu ai idee cum să selectezi informația), unele lucruri rămân deocamdată doar pentru sufletul meu.

Poate săptămâna viitoare mă râzgândesc – că am zis că am trecut de la planuri pe termen lung la alea pe termen scurt. :)) Sau poate NU. Poate sunt nehotărâtă… sau nu sunt?! 🙂

Ne ”auzim”!

 

Poftim de admirați ultima mea pisică:

carte-colorat-adulti-pisici

 

Comments

Oana • January 19, 2017


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Moldoveanca January 20, 2017 - 12:01 Reply

    Eu mi-am intrerupt blogul intr-o perioada in care viata mea insemna numai subiecte sfinte 😀 Si devenise enervant sa moderez comentarii despre care simteam ca nu mai aveau nici o legatura cu mine. Poate depasesc putin perioada subiectelor sfinte si reiau. Mult succes in urmatoarele 7 zile din viata 🙂

    • Oana January 20, 2017 - 14:35 Reply

      Te cred! Si eu simteam ca nu am ce sa scriu, aseara m-a pocnit inspiratia. Si multumesc! :-*

  2. dam167 January 20, 2017 - 15:50 Reply

    E frumos așa, cum voi blogării nu aveți chef de scris/împărtășit/proiectat etc. – noi heitării ar trebui să hibernăm sau ce?! Nu mai știu dacă am întrebat sau nu, dar ce înseamnă când îți apare capul acolo în antet? Adică te uiți așa în stânga, ma uit și eu în stânga și tot nu pricep nici. Apoi scrolui repete în jos că mi-e frică că te uiți la mine. Stop that.

    • Oana January 20, 2017 - 16:53 Reply

      Of Dam, “proiectul” meu exista si apare curand, dar nu e de pus pe blog :). Il tin pentru mine si tatal lui de proiect. :))

  3. Ligia January 21, 2017 - 18:06 Reply

    Eu zic sa treci peste barierele mentale si sa incepi sa scrii tot ce ai in gand; orice subiect este important pana la urma 🙂

Leave a Reply