Oana Kovacs

ghiduri-turistice-povesti-de-pe-mapamond
14

Pasiune

ghiduri-turistice-povesti-de-pe-mapamondCa să nu fur o poză de la alții și ca să nu amân să aștern atâtea idei vă ofer ”minunăția” asta de poză de pe telefon

Vroiam să aștept pentru postarea asta pentru a nu o lăsa săracă în ceea ce privește imaginile, dar am fost așa de entuziasmată de evenimentul la care am participat aseară că n-a fost să fie. Aseară, Ghiduri Turistice a organizat un eveniment numit Povești de pe mapamond. Cum de am ajuns eu acolo?

Well, pasionată de călătorii mă știți, dar din păcate nu călătoresc pe cât mi-aș dori pentru că bugetul mă trage înapoi (și jobul la care n-aș renunța și țara pe care nu vreau să o las). Dar Oxy – pe numele ei oficial Corina mi-a spus că va vorbi despre experiența ei africană și m-am înscris imediat. Auzisem deja poveștile legate de asta, dar what are friends for? Ca să te susțină când vorbești în public și ai prefera să zbori pe lună decât să deschizi gura în fața a câteva zeci de oameni din care pe mulți nu i-ai văzut în viața ta. După ce m-am înscris, mare a fost surpriza mea să văd că fosta mea profesoară de licență, doamna Adriana Ritt, e speaker și ea. Numele celorlalte două doamne au fost noi pentru mine, dar cumințică, m-am deplasat aseară la o cafenea din cadrul City Business Center să aud poveștile tuturor.

Simona Gollent a fost cea care a spart gheața cu povestea călătoriei ei în Elveția, o țară a afacerilor și a ciocolatei. Pe mine Elveția nu m-a tentat niciodată în mod deosebit (față de piticul meu barcelonez de exemplu) și ca să fiu sinceră, nici de acum încolo nu o să visez încontinuu la ea. Poate din cauza faptului că Simona a ales un circuit cu autocarul, chestie care pe mine nu mă dă pe spate. În facultate am făcut asta, 4 țări în câteva zile: Austria, Belgia, Franța, Germania. A fost frumos, am fost cu colegii, ne-am distrat și ne-am întors morți de oboseală. Și la mine personal au fost și frustrările: în Viena nu am vizitat Schonbrunnul pe dinăuntru – nu era timp, în Bruxelles nu am văzut Atomium (groaznic de dezamăgită am fost) pentru că ne grăbeam, în Franța – oh, pur și simplu nu a fost destulă Franță pentru mine, iar în Munchen am fost atât de obosită că m-am bucurat mai mult de un duș decât de oraș. Aș mai face circuite, dar cu mașina, fără cazări luate din timp, fără stresul de a ajunge dintr-o parte în alta.

A treia prezentare a fost a Georgianei Budur: o poveste simpatică despre o călătorie făcută în Capri unde ea și soțul ei și-au reînnoit jurămintele. Îmi doresc să văd Italia, dar nu tânjesc la Capri (arta și cultura mă atrage pe mine acolo) așa că prezentarea nu m-a prins foarte tare. Plus că ea a fost sinceră și a spus că revine în aceleași locații de care e atrasă, chestie care pentru mine personal e un big no-no.

Și acum despre pasiune!

Pasiune am întâlnit în povestea doamnei Ritt despre Japonia. Gândurile mele asiatice bat spre China, mai precis Shanghai, dar modul în care dumneaei a povestit despre călătorie, Sakura, tradiții, obiective, peripeții, oameni și mâncare m-a fascinat. Deși o știam din perspectiva de studentă, am avut o mare, mare surpriză frumoasă pentru că în spatele profesoarei se ascunde un om cu o pasiune. Care povestește fără a-și trage suflul despre un loc frumos. Am ascultat un discurs – deși nu l-aș numi așa, pentru că m-am simțit de parcă eram la cineva acasă – inedit despre Japonia și ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost ceea ce s-a spus despre oameni. Japonezii sunt săritori, dornici să ajute. Sunt și organizați și sunt și duri dacă e nevoie. Studenții exersează limba engleză ajutându-i pe turiști, chestie care mie mi se pare extraordinară. Au în orașe transport bine organizat pentru cei ce vizitează.

Chiar dacă nu am reținut 100% din informația oferită, mi-a plăcut pasiunea pusă în poveste. Bucuria de a împărtăși și a altora experiența japoneză. Evident, ajunsă acasă am intrat direct pe blog și am citit la despre mine (așa procedez pe fiecare blog pe care intru prima dată) următoarele cuvinte: ”Nu exista nici un loc, tara sau localitate de pe planeta unde un calator sa nu aiba ce vedea sau ce invata. Trebuie doar sa aiba ochii larg deschisi si o inima pregatita sa inteleaga.” Coincide foarte mult cu crezul meu, acela că orice om întâlnit ne poate învăța ceva (dacă vrem să învățăm ceva, evident). Așa că de ieri urmăresc (și recuperez) cu plăcere blogul Traveling Hawk.

Tot pasiune am regăsit și la Corina. Umbrită de emoții și cu o voce care abia acoperea zumzăitul sălii a început să povestească timid cele trăite în Africa. Și din 20 de minute alocate, a avut nevoie doar de 40 pentru a face cunoscute oamenilor detalii despre mîncarea ghaneză, despre neseriozitatea (sau să îi spun relaxarea) oamenilor, despre lipsa de educație, despre ferme de cacao, călătorii în Togo, viața de familie și jafuri armate. 4 luni de Africa nu se povestesc în 40 de minute, e clar. Dar m-am bucurat să văd că după primele slide-uri de fotografii Corina începe să se simtă ca între prieteni și să recurgă la un limbaj informal, genul pe care îl folosește când suntem doar noi la un suc sau depănăm amintiri. Așa am aflat și despre iarba ghaneză care face populația fericită tot timpul. Cu hohote de râs și pasiune.

viata-fara-pasiune-e-nimicsursă foto

Cred că nicio activitate nu e plăcută și fericită fără pasiune. De asta am ales să dedic atât de multe rânduri acestui subiect drag mie, pentru că ceea ce am văzut și auzit aseară mi-a confirmat pe deplin ideea mea personală despre sensul acestui cuvânt.

Comments

Oana • April 11, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Povesti din lumea intreaga | Alina Alexandra Ghenciu
  2. Traveling Hawk April 11, 2013 - 11:13 Reply

    Multumesc, Oana, pentru cuvintele frumoase! Da, marturisesc: calatoriile sunt pasiunea mea. Printre altele, ele imi ofera si altceva tare valoros: amintirile! Fiindca atunci cand, din diverse motive, nu voi mai putea calatori, voi avea la ce sa ma gandesc si sa impartasesc si altora…

    • Oana April 11, 2013 - 12:39 Reply

      Ma bucur ca v-am descoperit din ipostaze de bloggerita si speaker. Va urmaresc! 😉

  3. Prima ediție a Poveștilor de pe Mapamond | Tomata cu scufita
  4. Corina April 11, 2013 - 22:15 Reply

    Multumiri pentru povestea frumoasa, dar mai ales pentru ca ai fost ACOLO!!! 😀

    • Oana April 11, 2013 - 22:34 Reply

      Nu puteam sa nu fiu! :)

  5. Vacanta Reusita April 11, 2013 - 22:30 Reply

    Draga Oana, poate din cauza emotiilor nu am reusit sa povestesc chiar cum mi-am dorit de acasa despre ceea ce a insemnat pentru mine insula Capri, din punct de vedere tursitic.
    Si-mi pare rau.
    La capitolul” arta si cultura”, in cele 3 zile am vizitat un muzeu si 3 biserici importante si mi s-a parut suficient,deoarece ca am preferat sa stau mai mult la aer, sa ma mai bucur de razele soarelui, pentru ca doar venisem de 2 saptamani de la Londra, unde am vazut doar ploaie.
    Eu zic sa nu te pripesti cu concluziile si sa mai studiezi subiectul ” Capri”. Si dupa aceea, poate vei gasi singura raspunsul la intrebarea :” De ce veneau in vacante in insula Capri atatia artisti din toatele colturile lumii?”

    • Oana April 11, 2013 - 22:37 Reply

      Georgiana,
      E normal sa ai emotii daca nu esti obisnuita sa vorbesti in public.
      Eu zic ca nu m-am pripit cu concluziile, consider ca e de vazut insula Capri, dar pentru mine deocamdata nu e un must: eu am boala de a vizita cat mai mult si de a afla cat mai multe informatii. E normal sa nu ne atraga aceleasi locuri.
      Cat despre artisti, exact ce spuneam mai sus, dorinta de a vizita un loc anume e extrem de subiectiva. :)
      Felicitari pentru curajul de a vorbi in fata noastra.

  6. Povești de pe mapamond, povești din Africa | Călător în Africa
  7. Pentru o viață colorată, citește în fiecare zi! | Călător în Africa
  8. Povești de pe mapamond din Lisabona, Barcelona, Bali și Malaezia | Oana Kovacs
  9. Povești de pe mapamond III - după :) | Oana Kovacs
  10. Muncă blogosferică | Blog făr' de blogosferă
  11. Pereții altora | Oana Kovacs

Leave a Reply