Oana Kovacs

parinti-bogati
2

Părinții bogați

Joie Negru mi-a aruncat ieri mingea la fileu, spunându-mi că mi se pare simplu să locuiesc separat de ai mei pentru că părinții mei sunt bogați.

Eram prea pe fugă ieri când am văzut comentariul și-am zis că e păcat să risipesc atâtea idei și explicații într-o notă de subsol, așa că l-am rugat frumos să nu se supere pe mine, în ideea că-i răspund direct pe blog.

Bun, problema e că nici nu știu de unde s-o încep, așa că am s-o iau militărește, și-am să pun numere, ca-n procesele verbale.

1. Nu știu de unde deducția (i)logică legată de părinții bogați. Regret să dezamăgesc (deși zic eu că nici nu-s motive de-așa ceva), dar ai mei nu-s bogați. N-au proprietăți importante, n-au averi, n-au conturi grase. Au fost amândoi muncitori și-ntotdeauna au fost harnici, iar cea mai valoroasă chestie pe care mi-au dat-o e educația. Tata e muncitor și-acum, mama pensionară, și, la fel ca mulți alți pensionari, nu ratează ocazia de a munci și-acum, când apare.

parinti-bogati

2. Și dacă ai mei și-ar permite să-mi facă mie nazul de a sta separat de ei, nu mi l-ar face. Din principiu. Când i-am anunțat că mă mut cu Alex, mama mi-a zis să-mi bag mințile-n cap că ea nu ne va plăti chiria, iar tata mi-a zis că n-am decât, dacă eu cred că mă descurc. Nici n-am murit de foame, nici nu ne-au plătit chiria, și-am și supraviețuit în ultimii 3 ani jumate, fără să mâncăm pită uscată.

3. A locui separat de părinți poate fi un moft. Sau nu. Dacă n-ai muncit o zi în viața ta dar ai filme cu independența-n cap, e bine să-ți dai două palme și să revii la cruda realitate. Independență nu înseamnă să ai altă adresă, ci să muncești pentru a-ți plăti casă, masă, haine, cosmetice, vacanțe și altele, în funcție de necesități sau pretenții.

4. Nu există semnul = între a locui separat de părinți și a fi proprietar. Eu m-am mutat cu prietenul din 2011. Nu doar că nu ne permiteam să ne cumpărăm ceva (orice) pe atunci, dar nici nu ne doream asta. Ideea era să vedem dacă ne descurcăm doar noi doi și dacă ne înțelegem atunci când suntem sub același acoperiș full time.

5. Chiria e o opțiune decentă pentru un adult care muncește. E musai să fii proprietar? Nu e. Dacă nu vrei să-ți dicteze soacra câte sarmale să mănânci și cum să-ți aranjezi pantofii pe hol, chiria e o idee foarte bună. Evident, discrepanțele de preț între proprietățile mari, centrale, puse la punct și apartamentele sau garsoniere mici și demodate sunt enorme. Noi am ales varianta a doua, apartament mic și demodat. L-am aranjat un pic când ne-am mutat și-am ales ca diferența de bani dintre o chirie mișto și una simpluță să fie fond de vacanță. Așa am văzut în ultimii ani o parte din țara noastră, Barcelona, Roma, Viena, San Marino, Florența, o parte din Marche, Pisa, Salonicul, brațul Sithonia din Halkidi (Grecia) & altele. Nu pentru că am avea părinți bogați (ca să nu se presupună că ai mei nu ne-ajută cu nimic și părinții lui Alex ne întrețin – nici pe departe), ci pentru că am muncit și-am strâns banii noștri. Am cumpărat (pentru mine) și o mașină în tot acest timp (nu nouă, dar mă duce din punctul A în punctul B) & ne-am cumpărat și o grămadă de chestii prin casă.

6. Cel mai dureros detaliu referitor la bogăția aia imaginară: de chiar mai mult timp față de când m-am mutat separat de ai mei lucrez mai mult de 8 ore pe zi. Ultima mea zi de lucru (ieri, luni) a însumat 13 ore. Am fost la lucru pentru 8 ore și am freelance-uit încă aproximativ 5. Să îți faci toate voile nu e ușor. Trebuie să muncești, iar în cele mai multe cazuri, un job și-atât nu ajunge.

7. Cea mai cruntă perioadă în care am muncit din greu, de voie și nevoie (să nu dau chiar tot din casă :)) a fost anul trecut, când am însumat tot cam 13 ore pe zi, doar că am ținut-o așa patru luni consecutive. E greu? Da… doar că merg cu drag și la job și lucrez cu drag și de-acasă, că o fac pentru a avea tot ce-mi doresc. O să îmi aducă munca asta tooooooooooooooot ce vreau? Da și nu. Aș vrea să nu-mi fac credit niciodată, dar cum nu s-a ivit nici o moștenire, ăsta va fi pasul logic când voi dori să pun punct statului în chirie pentru o schimbare.

8. Nu-mi spuneți că nu oricine găsește job și face freelancing. Joburile bune nu cresc pe garduri și nici ofertele de freelancing nu bat la ușă dacă voi nu vă luptați să vă faceți cunoscuți și să vă știe lumea ca oameni harnici și de încredere. Poate locuiți într-o zonă proastă, poate chiriile-s mari, poate acolo vă e greu să vă cumpărați o locuință sau să faceți un curs care să vă ajute pe mai departe să câștigați bine. Nu aveți rădăcini, nu sunteți copaci, nu vă plângeți, nu arătați cu degetul. Faceți ceva înainte să treacă viața pe lângă voi și să rămâneți numai cu ceea ce v-ați imaginat că ați fi putut face.

9./P.S./Whatever. Așa cum părinții mei nu ne dau bani și nu ne ajută să locuim singuri, la fel și-ai lui. Nu mă bag în alte detalii referitoare la părinții altora, că ai mei îs doar doi și cei mai cei.

Comments

Oana • April 21, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Moldoveanca April 22, 2015 - 13:18 Reply

    uau, ok, cred ca eu as fi luat foc rau de tot la asa o afirmatie! Si eu sunt pe cont propriu de la 19 ani, stau in chirie ca tot omul normal si fara mosteniri ascunse, muncesc 8 ore pe zi, uneori mai scapa “gheruta” si inspre 10-12 pe zi, imi si impart cu partenerul treburile casei – fac tot ce face un om tanar si normal. Parintii mi-au platit jumatate de chirie in primii 2 ani de facultate, in rest pa si pusi, sunt mare si vaccinata, doar n-o sa ma stearga mama la fund pan la 40 de ani. Asta cu “iti permiti pentru ca ai tai sunt bogati” mi se pare scuza perfecta a barbatului de 30 de ani care e mult prea comod ca sa indrazneasca sa plece de acasa. Nu trebuie sa ai parinti bogati ca sa iti permiti sa locuiesti separat, trebuie doar sa-ti placa munca.

    • Oana April 22, 2015 - 14:39 Reply

      Asta zic si io, dar aparent sunt o rasfatata care nu intelege. 😀

Leave a Reply