Oana Kovacs

5

Ordine în dulapul de haine

sursă foto

Când încă eram la ex-jobul meu a trebuit să scriu o dată despre cum se face ordine într-un dulap de haine. Sunt beton la teorie, practica în schimb îmi dă dureri de cap, așa că imediat ce-am rămas fără job m-am decis să fac ce-am predicat altora să facă. Și ascultându-mi sfaturile înțelepte date vorbitorilor de limbă engleză, am pregătit 3 mormane mari din chestiile scoase din dressing. Ideea e cea de mai jos, mie mi s-a părut mai amuzant să arunc cu ele prin aer, așa ca-n filme :D.

sursă foto

Cele 3 mormane se referă la:

  • Păstrează hainele și pantofii care îți plac cu adevărat. Eu am o teorie: dacă vreo 6 luni nu port ceva (să fie și adecvat sezonului) e clar că nu-mi mai place și nu are rost să-l mai păstrez. Dacă obiectul e-n formă îl pun deoparte, dacă nu, îl arunc.
  • Aruncă tot ceea ce nu mai poate fi purtat de altcineva și ocupă spațiu degeaba. Adică tot ce explicam mai sus: nu port, nu-i purtabil, nu-i de dat, la gunoi cu el!
  • Donează hainele și pantofii în stare bună. Și asta-i partea la care cu un ochi am râs și cu altul am plâns. M-am bucurat să pun deoparte haine și pantofi pentru cineva care le va primi cu bucurie, dar m-am întristat că nu am putut să port anumite chestii (de ex. o pereche de blugi pe care-i iubeam și pe care croitoreasa mi i-a stricat cu ciudă, altfel nu-mi explic de ce i-a tăiat atât de mult).

sursă foto

O altă chestie pe care eu o consider foarte importantă: spațiul. Eu am destul de mult din fericire, așa că profit de situație să-mi pun cât mai multe haine pe umeraș în loc să le împătur. Așa nu se șifonează și nici eu nu trebuie să le calc (treabă pe care o urăsc cu toată ființa). Trucul (că nu merge oricum :D) e să scutur bine hainele când le scot din mașina de spălat și să le pun instant pe umeraș. Și umerașul pe sârmă în balcon. Și așa mă scot de la călcat! 😉

Deci, investiția în umerașe merită toți banii și salvează și o grămadă de timp. Mai am și haine care vin puse împăturite în dulap, dar în general sunt pulovere groase și blugi. În rest – bluze, cămăși, pantaloni sensibili, rochițe, toate stau pe umeraș. Tot pe un umeraș am și toate curelele și pe bara pe care țin umerașele, într-un capăt, am ciorapii și colanții, ca să îi văd ușor și să nu stea aruncați aiurea. Lenjeria intimă mi-o țin ordonat și șosetele într-o cutie (:D).

Iar jos de tot în dressing am cutii de papuci, cu etichete pe ele ca să găsesc rapid ce doresc să port.

Cam astea-s ideile mele despre a face ordine în dulap. Săptămâna trecută am reușit să strâng pentru donații două pungi imense de haine bune și vreo 3 perechi de pantofi din care unii purtați o singură dată. Și am și aruncat multe (că aveam destule cârpe în casă).

Îs curioasă ce trucuri or mai fi, nu vreau să dau google search, vreau sfaturi de la voi! 🙂

Comments

Oana • November 7, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. O Oană November 7, 2012 - 14:00 Reply

    Şi mie îmi place trucul cu umeraşele 🙂 Visez să am un dressing din ăla imens, ca în filmele cu shopaholice, în care fiecare maieu şi fiecare bluză să stea pe umeraşul său :)) Visez frumos, aşa-i?

    • Oana November 8, 2012 - 00:46 Reply

      Cam asa visez si eu. Deocamdata lucrurile mele stau cam inghesuite pe umerase :).

  2. Andra November 7, 2012 - 16:58 Reply

    si mami tot pe umeras le pune la uscat. din pacate eu nu dispun de foarte mult spatiu :(. in schimb, stii ce am facut? mi-am cumparat agatatoare din alea mici din plastic, ce se folosesc in mod normal la baie, le-am lipit pe usa de la dulap, in interior, dupa care am agatat de ele lanturile mele lungi 😀

    • Oana November 8, 2012 - 00:47 Reply

      Si eu am lanturile agatate prin tot felul de locuri, e buna ideea ta!

  3. Ana Q. November 8, 2012 - 18:45 Reply

    Eu respect cu sarguinta regula “keep, donate, throw”. Azi a trecut mama pe la mine si i-am impachetat o sacosa cu haine sa le dea celor care au mai multa nevoie de ele decat mine. In mare parte erau haine apoape noi, purtate de cateva ori, fara urme de uzura.
    ce nu mai poate fi purtat clar ajunge in cosul de gunoi. Eu am un sifonier mic si asta ma obliga sa nu pastrez decat strict ce-mi place.

Leave a Reply