Oana Kovacs

19

Oamenii dau valoare locului II… sau nu!

 sursă foto

V-am povestit ieri ce pățanie am avut într-un magazin de decorațiuni.

Astăzi vă povestesc ce a pățit recent o prietenă de-a mea și cum au decurs lucrurile în cazul ei.

De curând, după o scurtă întâlnire ca-ntre fete, ne-am răspândit, fiecare la casa ei. Prietena de care povestesc, s-a îmbrăcat bine (era în perioada aia cu -20 de grade) și a plecat și ea spre casă. Pe drum, s-a decis să intre într-un magazin de cosmetice (care are și marcă proprie) și produse de igienă ca să-și ia un gel de duș (parcă). Zgribulită cum era, a luat câteva să vadă cum miros și le punea înapoi la raft pe măsură ce le mirosea. La un moment dat, domnul paznic apare și o ia la trei păzește, spunându-i că n-are ea ce să caute într-așa un magazin (și vă asigur că nu-i de lux!), că nu e de nasul ei și să plece, să nu o prinde că fură!

Menționez din nou că era doar foarte îmbrăcată, nu cu hainele rupte sau murdare etc. 

WTF?! După o porție intensă de jigniri, prietena mea i-a explicat individului că nu vroia să fure, cu precizarea că poate verifica și pe cameră și că nu are niciun drept să se comporte așa. Evident, grobianul s-a ținut tare pe poziție, că el are dreptate.

Ea a plecat din magazin și m-a sunat tremurând de nervi (cred că niciodată nu a mai fost așa umilită) să-mi povestească toată pățania. Am sfătuit-o să ia legătura cu managerul magazinului și să depună o reclamație. Până la urmă, s-a hotărât să dea un mail la departamentul de marketing al magazinului de vis-a-vis de Billa din Circumvalațiunii și să ceară niște explicații.

Se pare că persoana de la acel departament era cu capul pe umeri, pentru că și-a cerut scuze și a promis că pe viitor astfel de incidente vor fi evitate. Paznicul… nu mai e acolo! Dacă a fost mutat sau concediat, nu știm nici noi.

Ideea e că dacă ea nu lua atitudine, omul ăla ar fi pus pe fugă o mulțime de alți clienți, iar conducerea magazinului s-ar fi mirat de ce nu merge treaba….

Comments

Oana • March 2, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Andra March 2, 2012 - 11:02 Reply

    sunt oameni atat de frustrati de „peformantele” lor profesionale incat simt nevoia sa se descarce pe oricine apuca. eu cred ca sunt pur si simplu prosti si i-as fi spus cateva lu’ nenea ala chiar acolo si foarte de la obraz. plus ca le ceream ceva daune morale 😀

    • Oana March 2, 2012 - 12:28 Reply

      Prietena mea i-a zis, si inca i-a zis frumos, dar daca omu-i batut in cap, n-ai ce sa ii explici.

  2. Aida March 2, 2012 - 13:20 Reply

    Inainte de a parasi incinta magazinului cu un pachet de nervi-eu sunt o pacifista de obicei si nu imi place sa intru in polemici inutile- aud o ultima remarca la adresa mea: “Oricum nu ai faţă sau atitiudine pentru magazinul asta”. Intr-adevar, in urma reclamatiei depuse am primit mai multe e-mailuri de la departamentul de marketing si o invitatie la sediul central pentru a-si cere scuze personal pentru incidentul amintit.

  3. Nebunia March 2, 2012 - 13:22 Reply

    Merge foarte bine faza cu “Mogaldanul de paza” din Atlasul de Mitocanie Urbana… http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/mogaldanul-de-paza-2 bine, mai putin partea cu paznic la club 🙂

  4. Ana Q. March 2, 2012 - 13:35 Reply

    Doamne, nu-mi vine sa cred ce citesc. Si mie imi place cand merg in DM de exemplu, ca atunci cand imi aleg gelul de dus, crema de corp, sa le miros inainte! Si crede-ma ca incerc multe, nu doar una doua. Nu fac decat sa le deschid capacul (Daca nu-s sigilate, ofc) si sa le miros. Nu mi s-a intamplat niciodata sa se ia vreo vanzatoare de acolo de mine, insa daca s-ar intampla cred ca as intra in pamant de nervi si n-as mai calca acolo in veci! si da, as face si reclamatie!

    • Oana March 3, 2012 - 13:26 Reply

      Ana… ai si zis numele magazinului :)).

  5. kadia March 2, 2012 - 13:42 Reply

    sunt extrem de multi oameni “limitati” sa le zicem asa care atunci cand se simt cu ceva “putere” fac abuz. Probabil se simtea justificat, dar e greu de educat o persoana matura fara “cei 7 ani de acasa”. Voiam s-o felicit pe prietena ta pentru ca a luat masuri si nu a lasat sa treaca de la ea. Bravo ei!

    • Oana March 3, 2012 - 13:26 Reply

      Acuma cu siguranta va citi :). A scris si ea, Aida.

  6. Aliceee Traveler March 3, 2012 - 14:37 Reply

    Problema vine zic eu de sus! Fiindca la noi managerii angajeaza pe oricine e dispus sa lucreze pt 100 euro + ramasite. Nu investesc deloc in educatia angajatilor. Nu le vorbesc despre munca in echipa, despre calitate, despre respect fata de clienti! Sincer eu as fi luat conducerea de gat! Angajatul pana la urma e imaginea firmei, cea mai importanta zic eu! Poti sa ai cele mai bune produse din lume ca daca la casa de marcat e un constipat ce te sacaie, face glume proaste, se baga in seama aiurea, a doua oara nu mai intri! Sau te bagi pe net si comanzi sau te reorientezi catre alt produs! parerea mea …..
    Iar acea imagine a firmei trebuie sa o stimulezi cu un salar decent si sa te ocupi de educatia lui daca nu iti permiti unul educat in ale meseriei!

    • Oana March 3, 2012 - 23:36 Reply

      Da, problema ii ca paznicii nu trebuie nici ei sa faca exces de zel si managerii nu-s constienti ca ei is acolo cu clientii si le sufla-n ceafa zilnic si ar trebui educati.

  7. ch3815h March 3, 2012 - 16:52 Reply

    … ehe ce inseamna si criza de publicitate!
    nu in cazul magazinului, ci a respectivului martafoi! acum are publicitate!
    nu altceva!

  8. Monica March 3, 2012 - 16:56 Reply

    pai cred ca se simtea si nenea ala un fel de sef, ca altfel nu ii pot explica actiunile! Ce urat!

    • Oana March 3, 2012 - 23:37 Reply

      Acuma nu stiu pe unde o fi sef :D.

  9. Alexandra March 3, 2012 - 20:35 Reply

    Am stiut dupa prima propozitie despre ce magazin e vorba :))

    • Oana March 3, 2012 - 23:38 Reply

      Tu esti precoce :)).

  10. brontozaurel March 5, 2012 - 23:38 Reply

    😐

    Foarte urat din partea individului.

    Acum un an si putin, pe 7 ianuarie 2011 (da, tin minte si data) mi s-a facut rau prin centru. Eram chiar in fata magazinului Cocor, asa ca am intrat acolo cu gandul ca trebuie sa aiba o toaleta. Dar imi era foarte rau, nu stiam magazinul, nu mai fusesem acolo, asa ca dupa vreun minut nici nu ma mai uitam dupa un semn de toaleta, ma uitam dupa un cos de gunoi si ma gandeam ca in primul pe care-l vad, in ala vomit. Doar ca inainte sa ajung la un cos de gunoi, m-am intersectat cu un paznic, care am avut norocul sa fie super amabil si mi-a aratat el unde gasesc toaleta. Si la iesire m-a intrebat daca ma simt mai bine, daca e cazul sa cheme o ambulanta. Nu eram imbracata elegant. Era iarna, frig, ma durea sa nu inghet, nu sa fiu eleganta.

    • Oana March 6, 2012 - 00:15 Reply

      Foarte frumos gestul lui, uman si cald, asa cum trebuie.

Leave a Reply