Oana Kovacs

sabina-bijan-edith-piaf
5

“Nu, eu nu regret nimic” la Teatrul Național Timișoara

Pentru că despre Edith Piaf nu se poate vorbi, ci doar cânta, am fost cu fetele la ”Nu, eu nu regret nimic”, un spectacol care-i aparține în totalitate Sabinei Bijan, care, la un moment dat, se confundă cu celebra cântăreață.

sabina-bijan-edith-piaf

sabina-bijan

sabina-bijan-tnt-edith-piaf

Să vă povestesc cum a fost? Nu prea e posibil. Să vă cânt? Și mai dificil.

O să vă spun doar că pe măsură ce trec minutele din piesă, cântecele devin tot mai frumoase și pielea se face de găină. Personajul Sabinei se dedică interpretării lui Edith Piaf (sună a Inception?) și versurile franțuzoaicei se aud clar, tare și răspicat, cu un accent ireproșabil.

Cred că e prima dată când o văd pe Sabina Bijan într-un spectacol și trebuie să spun că-s impresionată. De jocul ei scenic, de atitudine, de voce, de ceea ce creează pe scenă aproape singură. Cântă durerea lui Edith Piaf, viața sa, dragostea sa, singurătatea sa, pasiunea sa pentru muzică, nefericirea sa de după moartea lui Marcel Cerdan…

Chiar și dacă nu sunteți mari fani Edith Piaf, dar apreciați muzica bună, vă recomand să vă rupeți 50 de minute (cam atâta ține) din timpul vostru pentru a vedea ”Nu, eu nu regret nimic”. Se joacă miercuri, 20 noiembrie și marți 26 noiembrie, de la ora 19, la Teatrul Național Timișoara, la Studio Uțu Strugari. Biletele costă 20 de lei.

Nu o să regretați. :)

Comments

Oana • November 7, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Andreea D. November 7, 2013 - 09:39 Reply

    Deja mi te imaginam cântând “rien, rien, je ne regrete rien!”, dar după am citit că nu, de cântat nu ne cânţi.

    • Oana November 7, 2013 - 09:54 Reply

      De data asta nu. :))

  2. Andra C (@AndraC4) November 7, 2013 - 09:46 Reply

    Oana, tu de unde afli de spectacolele astea de la Opera? e un site special sau asa, de pe net? si daca te rog, nu ii dai forward la cate un link si catre mine? 😀

    • Oana November 7, 2013 - 09:58 Reply

      Andra, nu dai click pe linkurile portocalii, maica? :)) 😛
      Deci, http://www.tntimisoara.com/, intri pe limba romana, cand mergi cu cursorul in stanga, iti arata o lista de linkuri. Intri acolo la Cumpara bilet -> Programul lunii. Nu trebuie sa cumperi bilet online, vezi programul pe luna in curs si iti poti cumpara de la casierie de la teatru direct.
      Spectacolul asta a tinut de TNT, nu de Opera. Si ei au o gramada de spectacole faine. Eu ma uit la sfarsitul lunii pe programul pentru luna viitoare si imi iau atunci bilete. Luna asta mai merg la Cloaca si la Romeo si Julieta, in 17 si 29.

  3. Gaițele - Teatrul Național Timișoara | Oana Kovacs

Leave a Reply