Oana Kovacs

crestin-bun-cade-biserica
9

Nu cade biserica așa ușor

Când eram prin școala generală știam că una din posibilele catastrofe care mi se poate întâmpla e să pice biserica pe mine de nu-s o bună creștină. Anii au trecut, o bună creștină n-aș prea putea zice că îs, dar măcar nu dau des pe la biserică, ca să evit dărâmarea ei, nu de alta.

crestin-bun-cade-biserica

Bun, doar că în weekend am fost la un botez. Nu la orice botez, ci la unul într-un sat din județul Hunedoara (Coaja, pour les connaisseurs), un sat răsfirat pe n dealuri, unde trebuie să fii în formă ca să ajungi la primul vecin pentru o cană de zahăr. Așa, dar să revin la botez. M-am echipat corespunzător pentru a ajunge de la casa părinților la biserică, doi kilometri amărâți pe care i-am făcut în… 40 de minute de urcare pe deal! :)

Nu-i nimic, m-am gândit eu că mă reculeg în biserică că doar veșnicia s-a născut la țară și sigur o să fiu cuprinsă de evlavie odată ce se dă play la slujba de botez. Mi-am ocupat locul în biserică și cred că la nici zece minute de la începerea slujbei se aude: țâââr, țâââr, țâââr!

N-am putut să nu mă întreb cine îi nesimțitul, porcul și măgarul care strică tot decorul idilic cu prunc botezat în vârf de deal cu un țârâit insistent. Știind că n-am mobilul la mine n-am avut nici o reacție, dar văzând că nimeni nu răspunde și toți se uită mirați unii la alții, m-am căutat de el.

Nu eram eu vinovata (nu v-ați așteptat la asta, nu?). Că după multe zeci de secunde, popa cel bătrân (și-nțelept, ce să zic!) – unul din trei, scoate extreeeeeeeeeem de flexat un mobil, își așează ochelarii pe nas, dă celularul pe silent, se uită cine-l sună și-l poke-uie pe domnul popă din stânga sa să-i arate cine-l sună insistent.

Eu am rămas mască. Mă rog, am zis că trec peste.

Doar că în 10 minute scena s-a repetat. Și mai tragi-comic. Telefonul țâââr, țâââr, țâââr și popa – Alo, da? Nu pot vorbi acuma, domnule, sunt într-o slujbă. Da, da, la slujbă. Am un botez. Ne auzim mai târziu.

Și-a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum Dumnezeu însăși ar fi inclus scena asta în procesiunea de primire a noului creștin în sânul bisericii.

Eu am rămas perplexă: nimeni nu i-a zis vreo două popii după incident, ba chiar a fost cinstit apoi la părinți acasă, plătit bine, servit cu alcool (după care a plecat cu mașina, evident) și invitat la petrecere. Pam-pam!

Și-așa, dragii mei, am ajuns la concluzia că siguuuuuuuuur nu cade vreo biserică din cauza mea. :)

Comments

Oana • June 13, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. cotos June 13, 2013 - 07:58 Reply

    :)) Nici popii nu mai sunt ce erau o data. Eu nu dau prea mare importanta bisericii, pentru ca, nu dau. Insa, el, omul lui Dzeu, ar trebui sa fie un exemplu pentru cei care cred.

    • Oana June 13, 2013 - 08:29 Reply

      Asta mergea probabil pe principiul: Sa faci ce zice popa, nu ce face.

  2. Savoir Faire June 13, 2013 - 09:52 Reply

    muhahahahahaha, eu direct la popa m-am gandit :)))

    • Oana June 13, 2013 - 12:28 Reply

      Ha, ha, eu aveam sperante ca nu e el.

  3. Andreea D. June 13, 2013 - 13:45 Reply

    “Sa faci ce zice popa, nu ce face popa!” dar cred ca si asta ar trebui schimbata ca au inceput preotii sa scoata diversi porumbei pe gura si nu din aia evlaviosi :))
    Nu am avut parte de o experienta de genul asta, dar circula la un moment dat un filmulet cu un preot al carui telefon mobil suna “stinge lumina…” (“faimoasa” melodie a lu’ Rubi)

    • Oana June 13, 2013 - 13:49 Reply

      Vaaaaiiiiiiiiii, nu pot sa cred ca am ratat asa ceva. :))
      O sa caut pe youtube.

  4. Andra June 13, 2013 - 19:36 Reply

    :))) =)))) n-ai cum. NU AI CUM :)))) =))) e bine ca era biserica pe dealuri ca altfel nu avea semnal :)))

    • Oana June 13, 2013 - 21:49 Reply

      Sa stii ca e unul din putinele locuri din sat cu semnal. :))

  5. Kadia June 13, 2013 - 19:46 Reply

    Biserica a ajuns o afacere, nu mai are nicio legatura cu spiritualitatea.

Leave a Reply