Oana Kovacs

fumat-locuri-publice
25

Nu mai aruncați chestii pe jos!

fumat-locuri-publicesursă foto

Nu știu cum se face, dar parcă toate drafturile mele-s scrise la nervi. Așa că în lipsă de alte chestii drăguțe (teatru, frumusețe, Miki – care BTW, face azi 12 anișori) am de gând să vă povestesc azi cum era să mă-nfig într-o cucoană (că doamnă nu era și nici apelativul de tanti nu și-l merită) acum vreo câteva săptămâni și de ce-mi pare rău și mi-e rușine că n-am făcut-o.

So, mă duc într-o zi singură la lucru de dimineață și ajung cu vreo 5 minute înainte expresului în stație. Știți și voi alea 5 minute de dinainte de a veni autobuzul când lumea se gândește la nemurirea sufletului, fumează, vorbește la telefon sau doarme în picioare. Bun dacă știți, că a mea cucoană e din categoria 2 – aia cu fumătorii.

Ca să ne-nțelegem din start, vă zic de acum că n-am nimic cu ei, nu-s fumătoare dar nici nu fac scandal dacă fumează cineva lângă mine, dacă mă deranjează pur și simplu mă iau și plec, nu intru în polemici, în fond fiecare-și fumează plămânul propriu. Dar femeia în cauză, cea din stație, nu m-a enervat că fuma, ci că și-a extras frumușel ultima țigară din pachet și făcându-se că plouă (cu fix aceeași mutră ca a pisicii mele când se preface că nu ea a dărâmat ceva) s-a făcut și că i-a scăpat pachetul pe jos și că întâmplător nu și-a dat seama. Și-n pași de melc s-a îndepărtat ușurel de el.

Eu, ca un cetățean model ce sunt, m-am uitat urât! Și fioroasă cum sunt, efectul a fost fix zero. Mai mult n-am făcut, așa că o să-nțelegeți de ce îmi pare rău și mi-e rușine. Îmi pare rău în primul rând pentru că mă calcă pe nervi ăștia care aruncă pe jos chestii, mai ales când la 2 metri mai încolo este un coș de gunoi (era și aici). Îmi pare rău pentru mediu, deși nu las să se vadă asta din reacția mea în situația dată, deci mi-e și rușine. Și mi-e rușine că mi s-a făcut mie rușine să mă iau de ea.

De ce? Habar n-am! Dacă o femeie în pragul pensiei, aranjată, machiată, cu manichiură perfectă, nu se mișcă 2 metri să arunce la gunoi un carton, ce așteptări să avem de la generațiile viitoare? Și de ce naiba m-am simțit eu jenată, când ea, nesimțita, a dat drumul pachetului ăluia de parcă era un fulg de nea pe cale să se topească? Ahhhhh, că numai scriind asta mi se ridică tensiunea și mă enervez pe mine, că m-am comportat ca o inaptă! Nu știu ce m-a lovit de n-am zis nimic, că doar nu era să mă fugărească baba prin stație să mă bată și-n plus am avantajul vârstei și-al încălțămintei fără tocuri. Și dacă mă fugărea, măcar vă povesteam vouă în dimineața asta ceva mai palpitant și-aveam și ceva de zis viitorilor nepoți.

Concluzie n-am, sper numai să am o gură mare data viitoare când se întâmplă așa ceva.

Concluzia: nu mai aruncați chestii pe jos, it really pisses me off!

Comments

Oana • April 1, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Savoir Faire April 1, 2013 - 10:40 Reply

    Sa zicem ca se poate intampla oricui (cu toate ca se poate deschide un pro/contra si pe tema asta), dar madama cred ca facuse o normalitate din a arunca pe jos.
    Oricum, eu pot da la pariu pe o gogoasa americana ca majoritatea fumatorilor de rand arunca cu mai multa normalitate hartii pe jos ca ceilalti oameni.
    Senzatia aia de drog pe care ti-o da tigarea, te face sa te simti atat de euforic si de puternic caci aproape uiti ca ai si niste reguli civice de respectat.
    Acum nu zic ca la toti fumatorii se intampla treaba asta, dar e plauzibil sa se intample asa la majoritate.

    • crinutza April 1, 2013 - 14:58 Reply

      Cum adica “fumatorul de rand”? :)

      • Savoir Faire April 1, 2013 - 17:04 Reply

        Sa presupunem ca vezi doi fumatori, unul e academician, poet, pictor si blogger, iar celalalt e instalator. (traiasca exemplele :D)
        In cazul acesta, instalatorul e un fumator de rand.
        In comparatie cu ceilalti instalatori, el e si fumator, dar in comparatie cu academicianul, el devine doar simplu fumator.
        De aici si ideea ca un om normal nefumator si un academician fumator vor arunca mai putine hartii pe jos decat un om normal fumator.
        Evident, acest tip de silogism se bazeaza pe niste presupuneri generice precedente.

    • unulnou April 1, 2013 - 15:31 Reply

      Cum adica “atat de euforic si de puternic caci” ? :))

    • Oana April 1, 2013 - 21:05 Reply

      Nope, nu e plauzibil sa se intample la majoritate. Fumator nu e sinonim cu nesimtit.

      • Savoir Faire April 1, 2013 - 22:02 Reply

        Tocmai din cauza asta am zis ca nu la toti, ci la majoritate.

        • Oana April 1, 2013 - 22:10 Reply

          Păi fix asta ziceau eu sus, ca NU e plauzibila chestia cu majoritatea, din punctul meu de vedere.

  2. unulnou April 1, 2013 - 13:15 Reply

    Stai asa ca ai trezit psihologu’ din mine care iti va spune de ce nu ai luat-o in şuturi pe babă. Se întâmplă că eşti una din persoanele educate şi din ce îmi dau seama din articolele tale, sensibile. Eşti bine adaptată la societate, deci ai spirit civic, deci încerci pe cât posibile să eviţi situaţiile de conflict. De asementea, faptul că investeşti mult timp în citit, scris pe blog, servici şi alte chestii înseamnă că nu eşti pregătită pentru astfel de situaţii de conflict. Cortexul tău frontal şi cel prefrontal ştiu asta şi îţi cenzurează reacţie emoţională. Dacă aş fi fost în locul tău nu cred că aş fi avut vreo problemă în a lua-o la ture pe babă, dar nu cred că m-aş fia atacat prea tare. Mi-aş fi zis în gândul meu că zbârcitura centenară nu e neapărat vinovată pentru că pe vremea lui Ştefan cel Mare când a trecut ea prin anii de formare oricum nu erau coşuri de gunoi, şi aş fi trecut mai departe. Vezi tu, e greu dacă nu imposibil să fii şi sensibil şi smardoi în acelaşi timp, fiziologia nu te lasă. Nu trebuie să îţi fie ciudă că nu ai reacţionat sau ruşine de tine.

    • Oana April 1, 2013 - 21:06 Reply

      Ba mi-e ciuda. Inca mi-e. :)

  3. Mediatorul April 1, 2013 - 13:55 Reply

    Nu cred că ar trebui să-ți faci așa mustrări de conștiință. Dacă i-ai fi atras atenția crezi că ai fi făcut-o să nu mai arunce în ziua următoare altceva pe jos? Mă îndoiesc…Și nu de spiritul tău convingător ci de spiritul ei nepăsător. :)

    • Oana April 1, 2013 - 21:07 Reply

      Poate ca in ziua urmatoate de rusina n-ar mai fi aruncat pe jos, ca umilirea publica functioneaza de multe ori. Si sa-ti atraga cineva atentia asa e umilitor.

  4. Andra April 1, 2013 - 16:17 Reply

    Si pe mine ma dispera oamenii care arunca pe jos. Mai ales ca sunt primii care se plang de mizeria din jur. E culmea ipocriziei. Oameni pe strada nu am atentionat niciodata, insa persoanelor cunoscute le-am spus direct ca sunt ciobani cand au facut treburi din astea.

    • Oana April 1, 2013 - 21:08 Reply

      Buna asta cu ciobani. Am s-o folosesc. 😀

  5. Hapi April 1, 2013 - 20:29 Reply

    Sa stii ca eu m-am invatat minte (de aruncat pe jos nu arunc) , m-am invatat minte sa tin o zi articolele nervoase in draft :) Apoi le recitesc si le eliberez mai diplomate daca-i cazul

    • Oana April 1, 2013 - 21:14 Reply

      Pai si eu cred ca daca le-as scrie pe loc… as avea nevoie de cenzura :D.

  6. ElizabethS April 1, 2013 - 20:48 Reply

    Ma enerveaza la culme sa vad asemenea gesturi. Recunosc, acum ceva vreme faceam si eu acelasi lucru, din lene sau altceva.
    Dar de cand am locuit in Cluj, am invatat sa respect totusi curatenia. Asa ca de fiecare data cand am ceva de aruncat, ori arunc in pubele, chiar daca imi ia un secol sa ajung la ele, sau daca nu e nimic mai aproape, tin in buzunar pana gasesc una.
    Urat totusi ca oamenii au pretentie ca orasele sa fie curate, dar nu fac nimic in legatura cu asta.
    Cred ca totul incepe de la noi, apoi vom vedea rezultate garantat.
    Mna, daca eram in locul tau ii dadeam o palma peste ceafa si o atentionam.

    • Oana April 1, 2013 - 21:15 Reply

      Acuma imi dau seama si eu ca era bine daca o atentionam, pe loc nu stiu ce-a fost in capul meu. In orice caz, eu strang in geanta ce am de aruncat la gunoi si de obicei asta inseamna ca am minim 10 servetele, bonuri si alte hartiute pastrate aiurea.

  7. Lavinia April 2, 2013 - 01:29 Reply

    Doamne,cata dreptate ai!Sa stii ca sunt si exceptii,eu sunt fumatoare(daaaaaa,stiu,e cel mai groaznic obicei :(((()dar nu arunc niciodata nici chistoacele pe jos,daramite pachetul gol!daca nu e cos de gunoi in jur,il strivesc si il impachetez intr-un servetel,pina am unde sa-l arunc.Eu zic ca are exclusiv de-a face cu educatia si cu bunul simt.De multe ori iau ambalaje de pe jos si le arunc in cos iar lumea se uita la mine ca la o nebuna,dar nu pot sa suport cand vad nesimtirea oamenilor.M-a uns pe suflet postarea ta,keep up the good work!

    • Oana April 2, 2013 - 06:48 Reply

      Merci, Lavinia!

  8. cotos April 2, 2013 - 09:20 Reply

    E nesimitire curata. Eu i-as fi atras atentia, asa sa auda toti din statie cat de mare vaca ii. Am lipit la noi pe usa scarii un afis in care atrageam atentia la cei ce intrau ca vecinii deasupra arunca mizeria pe geam, l-au rupt, l-am lipit inapoi, pana s-au simtit si acum nu mai arunca nimeni nimic 😀

    • Oana April 2, 2013 - 10:04 Reply

      Eu mi-am propus sa le lipesc biletele pe masinile parca pe cate doua locuri :)).

  9. brontozaurel April 6, 2013 - 16:40 Reply

    Eu am facut altceva intr-o ocazie asemnatoare (era vorba de o cartela de metrou cu cont zero). Am luat-o si m-am dus dupa dama. “Ati pierdut ceva” chiar daca era clar ca o facuse cu intentie. A zis multumesc si a luat-o. Habar n-am ce a facut cu ea dupa, dar m-am simtit asa bine in momentul ala…

    PS – Si la mine sunt deseori pline buzunarele de la haine/ ghiozdan din aceleasi motive. Servetele, hartii de la covrigi si asa mai departe…

    • Oana April 8, 2013 - 08:39 Reply

      Si asta e de luat in calcul cu “Ati pierdut ceva.”

  10. Nu mai aruncați chestii pe jos! reloaded | Oana Kovacs
  11. Operă țărănească | Oana Kovacs

Leave a Reply