Oana Kovacs

23

Muzica din viața mea

Ale a povestit foarte fain de muzica pe care a ascultat-o crescând și chiar mă gândeam, citind la ea, că și eu am multe amintiri frumoase legate de muzică.

Printre primele mele amintiri se află dansurile de duminică cu tatăl meu, când eram toți trei acasă – el, mama și eu și mă lua în brațe ca să dansăm Lambada. Așa că de atunci I am a sucker for Lambada!

Altă chestie care era în vogă la noi în bloc era muzica sârbească. Cred că era ceva trafic ilegal cu casete cu un tip Dragan something Miroslav Ilic și o tanti brunetă cu freză voluminoasă Neda something. Nu aș știi să zic ce melodii se ascultau la reuniunile astea – una din ele cu siguranță era Dragana – Placi zemljo, la care un prieten sârb a și încercat să mă învețe versurile și dansul, dar am rămas numai cu dansul, cu traducerea nu. (Asta cu Dragana era deja prin liceu.)

Alte chestii ascultate la noi în casă, tot de tata, mare fan, Queen, Guns’n’Roses, AC/DC, Rolling Stones și alte treburi rockerești. În special Queen. Și cum tata e mare fan, are la telefon la mesaje refrenul de la Show Must Go On și când primește câte un mesaj în timp ce doarme sare până în tavan. :)) Și celelalte melodii de pe telefonul lui sunt de la Queen, dar nu îmi amintesc exact care.

Crescând, am fost fană J.Lo, Destiny’s Child și Sarah Connor – la concertul ei am și fost în 2003 în Hamburg.

În liceu, spre final, am dat-o pe rock (chestii soft), gen Aerosmith și cam de atunci am impresia că datează dragostea mea pentru Bon Jovi la al căror concert am și fost în 2011. Și Queen, evident. Și Vama Veche, care mă făcea să visez și să mă uit urât la oameni pe stradă…

E totuși o melodie care mă face să mă umplu de energie și să-mi doresc să dau din cap și să dansez, pe asta o știu de la vară-mea, tot de prin liceu – Narcotic.

În prezent, îmi cam plac Pink Martini și Adele. Sperrrrr să nu fi uitat nimic.

Pentru că e leapșă, o dau mai departe lui Alex că știu că a pus un pariu și trebuie să-și facă temele, dar și Andrei și Biancăi.

Și indiciul pentru ce zic/scriu/noutăți am pentru voi luni! 

foto

Comments

Oana • February 2, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Oana S. February 2, 2012 - 08:09 Reply

    I think I know what you’ll writing about and I think I’ll like it 😀

    • Oana February 2, 2012 - 09:11 Reply

      Hmmmmmmmm… 🙂

  2. Andra February 2, 2012 - 10:50 Reply

    :)) Chiar vorbeam aseara cu un prieten despre muzica si mai veche si mai noua, asa ca leapsa asta e la fix :)) sper doar sa-mi mearga blogu 😀

    • Oana February 2, 2012 - 11:07 Reply

      Chiar vroiam sa iti zic ca tot face figur in ultima vreme. Daca ai nevoie de info despre .com, I am available :).

  3. Miss I. February 2, 2012 - 11:09 Reply

    Eu de când eram mică îmi amintesc că mereu îmi punea mama benzi de magnetofon, dar singura piesă pe care știu că o ascultam cu muuultă plăcere era cea cu ”Yo no soy marinero…”, despre care am aflat între timp că se numește ”La Bamba”.
    Am mai ”crescut” cu un pic de ABBA, Lambada, Coco Jambo, Macarena, Be my lover (La Bouche), Wannabe (un pic de Spice Girls, eh)și mă cam recunosc în ce ai scris tu aici 😀
    În rest, am ascultat tot felul de muzică, și mai bună, și mai proastă, și foarte proastă :)) Toată m-a ajutat să-mi fac o idee despre ce îmi place și ce nu.

    P.S. M-ai inspirat cu postul ăsta, îmi cântă nu știu câte melodii în cap!

    • Oana February 2, 2012 - 11:53 Reply

      Ia pune mana si scrie si tu o postare, atunci ;). Prima mea caseta a fost La Bouche – Be my lover.

      • Miss I. February 2, 2012 - 14:07 Reply

        Am în minte o idee tot cu muzică, inspirată tot de la tine mai demult, dar îmi trebuie ceva timp pentru ea, așa că aștept să scap de examenul ăla trist de sâmbătă și atunci 😀

        • Oana February 2, 2012 - 14:55 Reply

          Astept, astept :).

  4. Bia February 2, 2012 - 17:24 Reply

    Facem, facem (sunt cam prinsa zilele astea, dar nu uit)
    Mersi :*

    • Oana February 2, 2012 - 18:21 Reply

      Cu placere! Te pup.

  5. Muzica în viața mea | Alex Gheorghițan
  6. adizzy February 2, 2012 - 20:52 Reply

    pe noi ne-a influentat mult muzica ce o ascultau ai nostri…deci e clar generatia de azi cam ce o sa asculte peste ani 😐
    Si acuma ascult Dragana, o cat am incercat sa invat dansul, dar nu mi-a iesit

    • Oana February 2, 2012 - 21:53 Reply

      He, he, eu am avut profesori sarbi :D.

      • adizzy February 2, 2012 - 22:23 Reply

        cu tot cu profi sarbi 🙂 dar poate cantitatea de vin consumata era de vina ca nu tineam minte cum si ce :))

  7. Giulia February 2, 2012 - 23:04 Reply

    eu mai mult muzica romaneasca am ascultat, gen Compact, N&D, 3Sud Est…

    • Oana February 2, 2012 - 23:35 Reply

      Romaneasca am cam sarit-o, in afara de Vama Veche si un pic de Cargo, Holograf etc.

  8. Muzica din viața mea
  9. Alle. February 4, 2012 - 21:08 Reply

    ahh dar eu abia acum descopar bon jovi sau queen, ma intorc in trecut.. imi pare asa rau uneori ca atuncic and eram mica nu stiam nimic despre muzica, nu stiam cine canta vreo piesa care o redau des la radio si care imi placea.. de exemplu am amintiri puternice legate de hollaback girl sau altele asemenea (nu-mi vin acum) 😐

    • Oana February 5, 2012 - 03:50 Reply

      Asta ma enerveaza si pe mine daca asculta radio, ca nu stiu cine si ce canta.

  10. Cartonic February 5, 2012 - 20:02 Reply

    Aaai plecat si multe nopti am plaans!
    Aaai plecat, fara nici un raspuns.
    De ce ai plecat? De ce ai plecat?! (ce vremuri si ce lame suna acum)

    Muzica preferata, hmm depinde de moment. Pentru toate merge oricum Romantic Fm, mai oldies.

    • Oana February 5, 2012 - 23:43 Reply

      Astia parca erau 3 Sud Est, nu?

  11. PLAI February 9, 2012 - 13:34 Reply

    Pink Martini in 28 Mai la Timisoara 🙂

    • Oana February 9, 2012 - 14:13 Reply

      Uuuuuuu. Nice!!!

Leave a Reply