Oana Kovacs

Donez in Timisoara
2

Misiune imposibilă: EDUCAȚIA

Cred că v-am zis deja de o sută de mii de ori că administrez un grup de donații pe Facebook, dedicat orașului Timișoara. Colege în munca voluntară și neplătită îmi sunt Andreea și Anca.

Grupul nostru e o adevărată plajă de observații sociale, că v-am tot povestit de el, însă azi am un nou subiect: educația.

Donez in Timisoara

Avem un regulament, un amărât de regulament pe care 50% din membrii activi (care-s sub 10% din totalul celor din grup) ”nu-l găsesc”, adică nici nu-l caută, că el e prima postare din grup. Regulile nu oferă nimic în afară de limite, așa că lumea-l cam ignoră, ceea ce nu ne face pe noi totuși să acceptăm toate căcaturile pe care unii le fac.

Mai precis, au unii un tupeu fantastic în a încerca să pună laba, că nu merită s-o zic frumos când e vorba de astfel de persoane, pe absolut orice obiect, ceva fantastic! Încep să se dea cu curu’ de pământ că ei au fost primii care au cerut, că ei au nevoie, că alții nu merită, că pentru ei arde să primească acel obiect, că regulamentul nu e corect (regulamentul spune că donatorul ALEGE cui dă obiectul) și alte tâmpenii.

Și insistă. Și îi trimit la regulament (adică încerc să instaurez educația) și… insistă. Că nu e corect ca ei să ceară primii și alții să primească. Sau, și mai grav, pentru ei e umilitor să lase comentariu că doresc un obiect dacă sunt deja 15 comentarii până la al lor (pe sistemul ”Vrem gratis și vrem să fim și rugați”).

Din martie anul trecut duc un război declarat persoanelor care consideră că li se cuvine ceva. Încerc să le explic frumos, încerc să fiu autoritară, încerc să mă impun, dar parcă nimic nu funcționează la unii.

Nu știu dacă e ceva tipic românesc sau au și alte popoare simțul de proprietate atât de dezvoltat pe lucruri care nu le aparțin, dar pe care le văd ca fiind posesiile lor înainte ca proprietarii de drept să se dezică de ele, însă pe mine mă enervează maxim chestia asta.

Practic, dacă toate scenele astea s-ar întâmpla live, aș sta cu o pâine în mână, aș spune că mă gândesc să o dau și 5/10 oameni ar încerca să mi-o smulgă din mână. Doi probabil mi-ar da și în cap și încă unul ar ataca poliția, dacă ar apărea.

Trăim într-o lume tare tristă.

Comments

Oana • January 18, 2016


Previous Post

Next Post

Comments

  1. dunia January 21, 2016 - 20:08 Reply

    E firesc să se întâmple așa. Sărăcia, condițiile de viață își lasă amprenta. Un om strâmtorat financiar are nevoile: să aibă ce să mănânce, să plătească facturile și chiria. Doar cu aceste preocupări, cât îți mai rămâne pentru educație sau eutoeducație?

    Nu-mi dau cu părere, oricine poate să observe în orice societate.

    Ai pornit la drum, mergi pe el și uneori o să descoperi flori în mucegai. Poeții s-au inspirat și ei de undeva.

    Cu drag, felicitări și multe realizări.

    • Oana January 27, 2016 - 23:58 Reply

      Multumesc, Dunia!

Leave a Reply