Oana Kovacs

miki-si-victimele-colaterale
2

Miki și victimele colaterale

miki-si-victimele-colaterale

Nu v-am povestit de mult timp de dragostea mea blănoasă și feblețea mea, Miki.

Well, pisica mea a făcut 13 ani frumoși de 1 aprilie, deci se poate spune despre ea că e o doamnă pensionară în toată regula. Încă se mai joacă, dar nu are o sănătate perfectă și pare a fi un pic debilă, dar noi o iubim oricum, mai ales că a fost dintotdeauna un pic țăcănită.

În orice caz, cum e Paștele (fericit!) încă, povesteam cu ai mei și ne-am amintit ce minune mare a făcut Miki la primul ei Paște. Nu a fost ea niciodată fascinată de ouă, în schimb, orice se putea face confetti avea șanse mari să ajungă jucăria ei.

Așa că în 2002, de Paști, am vopsit ouăle, ca de fiecare dată, și le-am pus într-un coșuleț împletit, cu un șervețel colorat sub ele. Mare greșeală. Mare. Mare de tot.

Cum vă spuneam, n-au vrăjit-o ouăle, dar șervețelui i-a… vorbit. Și ca să ajungă să-l facă ferfeniță, avea nevoie să ajungă la el. Așa că a fost cuminte și nu s-a jucat cu ouăle roșii, doar le-a aruncat pe rând pe jos și apoi a nimicit șervețelul.

Așa că nu am putut să o certăm că a spart ouăle, ele au fost niște biete victime colaterale.

Comments

Oana • April 21, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Ana Q. April 21, 2014 - 13:19 Reply

    Vai, 13 ani are matza? E deja parte integrata si bine inchegata din familie. Asa imi doresc si eu un pet care sa evolueze odata cu noi…Eh, cine stie, poate cand om avea si noi casuta noastra si n-om mai sta prin chirii iar proprietarii sa aiba ca prima regula “fara animale de companie”.

    • Oana April 21, 2014 - 17:11 Reply

      Da :)
      O avem de cand aveam eu 14 ani. Acum e o doamna pisica respectabila si pensionara. 😛

Leave a Reply