Oana Kovacs

sacou-clasic-negru-zara
13

Materiale naturale?

Ok, nu-s baș fashion expert, așa că nu știu dacă naturale e cuvântul pe care-l caut. De fapt, eu voiam să atrag atenția asupra faptului că purtăm foarte multe fibre sintetice, care, din câte știu eu, nu-s chiar așa sănătoase pentru piele. Iar eu personal am două probleme cu ele: transpir rău și mă curentez de toate prostiile când port materiale plăsticoase direct pe piele.

Evident, hainele de bumbac sunt o opțiune bună, doar că alte textile, făcute din in sau cânepă (astea-mi vin în minte acum) sunt foarte greu de găsit. Iar eu, de când sufăr de un triliard de alergii și de când lucrez într-un domeniu care studiază sustenabilitatea, am devenit tot mai curioasă de ce port și-am început să mă uit tot mai des pe etichetele hainelor pe care mi le aleg.

Așa că și din ultima tură de haine luate de la Kurtmann am tot ales și-am ales și-am ales până am găsit un tricou făcut 100% din in! Mare bucurie, maaaaare! Am așteptat cu sufletul la gură coletul, special pentru tricoul acela.

Nu prea știu cum să caut asemenea obiecte vestimentare, că nu am de-a face cu industria de haine la lucru și știam doar de H&M că are colecția Conscious care pune bază pe responsabilitate în alegerea furnizorilor & reciclare, printre altele. Așa că am petrecut ore bune pe site-ul Kurtmann căutând haine din țesături sănătoase, care lasă pielea să respire. Tricoul de care vă zic l-am găsit până la urmă la Zara și e un pic greu de asortat pentru o persoană nepricepută la haine, ca mine, însă am reușit să-l introduc și-n combinații elegante, și-n altele casual până la urmă.

Nu știu dacă voi ați avut ocazia până acum să purtați materiale naturale, însă eu ador inul, așa că și tricoul ăsta e pe gustul meu (mă rog, poate i-aș fi lăsat un 1% elastan, să zicem… că mi-e teamă că se va deforma, fiind așa micuț și ca turnat mărimii S). M-aș bucura să apară și la noi producători care folosesc materiale din fibre naturale, care pot fi crescute local. Să producem la noi, să vindem la noi (boring economy stuff, ia ziceți). Eh, până când asta se va întâmpla, ne descurcăm cu ce-avem.

Să vă arăt lăudatul tricou din in, însă. :-)

Cu o fustă pe talie (marca Tomata cu Fustiță, da? – tot din ceva material fain – 100% bumbac am impresia).

tricou-in-fusta-handmade-tomata

tricou-textile-naturale-in-kurtmann

tricou-zara-integral-in

Și cu un sacou negru (tot Zara, tot S, fără agățătoare! – why, Zara, why?!).

haine-zara-kurtmann

sacou-clasic-negru-zara

sacou-zara-kurtmann-maneci-intoarse

sacou-zara-negru-kurtmann

Cam atât pentru azi, însă vă zic de-acum că iar vânez materiale naturale, speciale, frumoase și sănătoase la Kurtmann. :-) Și sper să ies și data viitoare la pozat cu maestrul Ionașcu, doar-doar să mă simt bine.

Comments

Oana • May 7, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Monica May 7, 2015 - 09:35 Reply

    Ei, de ce fără agățătoare: pentru că ești o doamnă și trebuie să-l pui pe umeraș!
    Pe mine mă irită însă alte situații legate de materiale: rochie din material natural (bumbac, in, mătase) căptușită cu poliester! Sau sutienele căutate bine să fie din bumbac căptușite cu ceva material sintetic. De ce?!
    Apoi rochiile din poliester la prețuri exorbitante, cu indicația voit drăgălașă: „rochie din practic poliester”

    • Oana May 7, 2015 - 09:58 Reply

      Ha, ha, asta imi zicea si o colega, si i-am zis ca am sa imi cumpar un umeras catifelat si fancy special pentru job. :-)
      Sa stii ca si pe mine ma-nerveaza maxim ca se fac fuste si rochii de bumbac cu niste porcarii pe dedesupt, de toata ziua ma simt de parca as fi bagat degetele in priza.

  2. Irina Radu – Donighevici May 7, 2015 - 09:35 Reply

    Nu-mi imginez ca esti foarte happy-happy-joy-joy cu puful care curge din plopi asa ca sanatate multa….Insa fustita facuta de Andreea este senzationala, un imprimeu de nota 10 😉 Si da, stiu cat de greu este sa-ti gasesti haine din bumbac, daramite in sau altceva…te plimbi ore in sir vezi zeci de modele wow, dar cand verifici etichetu’, sorpresa: poliester, vascosa, elastan…#$@#@^^ Mda….

    • Oana May 7, 2015 - 10:01 Reply

      Deloc nu-s happy, cum bine ti-ai dat seama. :)
      Da, fustita de la Andreea e adorabila.

  3. Bookish May 7, 2015 - 11:58 Reply

    Şi eu de vreo 2 ani am devenit puţin obsedata de materiale şi încerc pe cât posibil să cumpăr doar haine din bumbac, vâscoză. Sau haine care au în proporţie măcar 50% bumbac. Prietenele zic că e un semn al bătrâneţii asta cu uitatul la compoziţia hainelor 😀

    • Oana May 7, 2015 - 12:08 Reply

      O fi, dar si pe mine m-a prins :))

  4. Lili May 7, 2015 - 13:19 Reply

    De vreo 10 ani m-am lecuit cu materialele sintetice, cam de când am lucrat într-un magazin cu haine. Vâscoza, dacă nu e de calitate, e îngrozitoare după câteva purtări – se scămoșează și, dacă nu e vopsită cu o vopsea de calitate, îți colorează pielea (yeah, been there, done that!) – chiar dacă la început arată de parcă te-ai îmbrăca numai cu așa ceva. Poliesterul nu-l suport pt că miroase îngrozitor dacă nu usuci hainele în aer. Tricourile de biciclit sunt singurele haine din poliester pe care le am, le spăl cu apă rece și cu săpun de rufe ca să nu prindă miros. Altfel, put deși-s curate. Uită de balsam de rufe la materialele sintetice, că miros groaznic după ce transpiri oleacă-n hainele alea. Fibrele acrilice sunt ok dacă sunt de calitate superioară și dacă nu-s făcute pe vreun vas. De altfel, sunt ideale pentru oamenii alergici la lână.
    Eu prefer combinațiile de bumbac cu 10-15% elastan sau vâscoză. Cât mai mult bumbac, cât mai puțin sintetic. Bumbacul e rigid, ca fibră, de aceea are nevoie de ceva care să-i dea elasticitate. Am câteva articole vestimentare de la Zara, 100% din vâscoză, arată îngrozitor după câteva purtări. De la TerraNova o rochie drăguță, din poliester, e scămoșată, atât de tare încât am transformat-o în pijama.
    De când croșetez, m-am informat și mai mult despre fibre și, chiar dacă cele naturale sunt mai scumpe, le prefer oricând.

    • Oana May 7, 2015 - 13:44 Reply

      Eu fix hainele de sport nu le suport, alea special facute, din fibre sintetice. Mie imi trebuie bumbac acolo, cu vreo 5% elastan. De fapt, cam asta e combinatia mea preferata, 95% bumbac, 5% elastan, insa acum am inceput sa ma uit pe etichete in mod semi-obsesiv.
      Balsam de rufe eu nu prea folosesc, nu de alta, dar e plin de chimicale si prostii si cum is sensibiloasa de fel ma deranjeaza inclusiv mirosul ala puternic care ramane in rufe.

  5. Andreea May 7, 2015 - 17:42 Reply

    Si eu incerc de ceva timp sa imi cumpar numai haine din materiale naturale, preferabil in si bumbac, mai ales pentru hainele de vara iubesc inul. Si combinatia in si bumbac e faina pentru ca nu se sifoneaza asa repede, ca si in 100%. Ideal ar fi ca hainele sa fie macar produse in europa, nu gasesc tot timpul, si nu la preturi acceptabile dar nici nu imi cumpar prea des, pentru ca nu am nevoie. M-ar interesa si pe mine produse romanesti din in…

    • Oana May 7, 2015 - 20:37 Reply

      Din cate am inteles, la noi materiale nu se mai fac deloc. Sau spre deloc. :(

  6. Andreea May 7, 2015 - 17:44 Reply

    Apropo am vazut ca C&A o scos o gama cu haine 100% din in, bio, fabricate in Germania. Nu stiu daca produsele se gasesc si in Romania, eu le-am vazut in Austria.

    • Oana May 7, 2015 - 20:38 Reply

      Da, da, sunt si la noi, am vazut eu bluze pentru barbati (ca asta cautam cand am dat peste ele).

  7. Cel mai des popular nume la români | Oana Kovacs

Leave a Reply