Oana Kovacs

matei-brunul-lucian-dan-teodorovici
6

“Matei Brunul” de Lucian Dan Teodorovici

Ah, câtă tandrețe mi-a inspirat cartea asta, nici n-aveți idee. Matei Brunul este încă o carte în care tema centrală e comunismul (un laitmotiv în literatura și cinematografia românească, dacă vreți părerea mea sinceră), dar nu m-a plictisit deloc. Știam de la prima ediție a premiului Augustin Frățilă că asta e cartea câștigătoare și simțeam deja un fel de love/hate față de ea, o dată pentru că povestea părea foarte interesantă și deloc superficială, și a doua oară pentru că prea o lăuda toată lumea.

O aveam de atunci pe lista mea de to-read, ba chiar o și primisem cadou de la o prietenă, dar când vedeam cât e de stufoasă amânam încontinuu lectura, până mi-am făcut curaj. Noroc că și Diana a scris despre ea, iar pentru mine recenziile din țara ei inventată sunt înspre literă de lege, că așa am luat decizia definitivă și irevocabilă de a mă apuca s-o citesc.

Și, spre surprinderea mea, am terminat-o în vreo 10 zile, atât de tare m-a prins. Muream de ciudă că n-am mai mult timp de citit, că altfel nu mă prindea o săptămână încheiată cu ea necitită.

matei-brunul-lucian-dan-teodorovici

sursă foto

Dar să las poveștile mele și să trec la cele ale lui Brunului. Romanul începe cu fuga lui Matei, un păpușar stradal (nu știu dacă asta e denumirea corectă), de milițieni. Omul dădea un fel de reprezentații cu Vasilache, o marionetă din trecutul lui neclar, motiv pentru care este fugărit de milițieni, cărora atașamentul lui de Vasilache nu le inspiră încredere. Matei nu știe cum a ajuns marioneta pe mâna sa și ce legătură are aceasta cu trecutul său, dar crede că tovarășul Bojin, îngerul său păzitor, ar putea avea o explicație. Motivul pentru care Brunul este atât de confuz? Suferă de amnezie și știe doar că este un fost infractor, alături fiindu-i doar Bojin, încă de la ieșirea din închisoare, dovedindu-se mereu un prieten de nădejde, punându-i la dispoziție o locuință și găsindu-i un loc de muncă la teatru.

După primele zeci de pagini apare dovada că Matei nu este un infractor de rând, ci un intelectual care a supărat regimul în tinerețea sa. Romanul începe să se desfășoare și pe planul trecutului, în copilăria lui Bruno Matei, copilul unei doamne dintr-o bogată familie de industriași italieni și a unui avocat ieșean. Bruno nu are parte de cea mai fericită copilărie, căsnicia mixtă a părinților săi dovedindu-se a fi nefericită și lipsită de bucurii. Împins de la spate de tatăl său să-și abandoneze latura artistică, Bruno vine în România unde primește în cele din urmă ajutor pentru a se angaja la teatrul de păpuși; începe inclusiv să scrie o carte despre teatru și meditează studenți. Problema apare atunci când comuniștii se simt lezați de dedesubturile lumilor sale inventate și intră cu bocancii în viața lui, aducându-i diverse acuze. Astfel, Bruno se trezește închis și condamnat la muncă silnică.

Cea mai dureroasă parte din poveste e redată între condamnarea lui și momentul în care devine amnezic, dar am să mă abțin de la a vă da detalii, mai bine să fiți absorbiți de carte. După ieșirea sa din închisoare, ajunge chiar el marioneta tovarășului Bojin, un personaj pozitiv, dacă e să luăm în vedere contextul în care viața lui Bruno se desfășoară. Acesta trage toate sforile existenței celui care iese din închisoare ca o pagină albă, fără a-și aminti de ce a ajuns să fie închis, convins însă că a fost paria societății și că trebuia să plătească pentru toate păcatele sale. Seninătatea cu care se împacă însă cu trecutul vieții sale uitate dispare însă încet, încet atunci când Brunului îi revin amintirile și este convins de (cea pe care o crede) prietena sa Eliza să lase tot în urmă, să plece la Timișoara și să fugă de acolo în Iugoslavia.

Din momentul în care am văzut cuvântul Timișoara am început să mă hiperventilez și mi-a devenit aproape imposibil să mai las cartea din mână. Dar nu mă mai întind cu povestea mea, Matei Brunul e un roman mult prea bun ca să îi aflați toate secretele de pe un blog. :)

Mi-a plăcut tare mult cum a îmbinat Teodorovici cele două planuri ale vieții lui Bruno Matei, cum i-a descris stările interioare și emoțiile aproape copilărești avute de el la revenirea în societate. Felul de a fi a lui Matei spunea multe despre el, în special că nu putea fi răufăcătorul care era lăsat să creadă că a fost. Personajul e un bărbat sensibil, sufletist, interesat să devină un om mai bun, dornic să facă tot ceea ce poate pentru societate. Doar că societatea și sistemul în care aceasta funcționează e chiar motivul indirect pentru care el se simte schilodit și nesigur, lăsat fiind fără vreo legătură cu viața sa anterioară.

Mi-a plăcut și tovarășul Bojin, felul în care a fost construit un personaj aparent negativ, dar care s-a străduit permanent să se încadreze în normele impuse de societate fără a renunța în secret la principiile sale.

Față de Eliza (și cu asta închei să povestesc despre personaje) am mixed feelings. N-am reușit nicicum să înțeleg/deduc/apreciez cât de sinceră era în relația ei cu Brunul sau cât de influențată de îndatoririle care o legau cu fire nevăzute de securitate. Cert mi-e că și ea s-a folosit de influență pentru a-i forța mâna Brunului să o ajute să înceapă și ea o viață nouă, sperând însă că toată nefericirea o va lăsa în urma ei, împreună cu actele sale, pe care și le-a îngropat în pământul înghețat.

Să știți că deși Matei Brunul este încă o carte despre comunism, nu este una de duzină, nu una facilă, nu limitată, nu scrisă după vreo rețetă. Este bine documentată, are un fir narativ complex, personaje scrise excelent și redă (cumplit de) clar timpul și culoarea locală. Pentru mine a fost una din cele mai bune cărți din 2014, sper să fie și pentru alți cititori o carte la fel de deosebită. :)

Comments

Oana • March 7, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. diana borca March 7, 2015 - 18:26 Reply

    Si pe mine m-a surprins ca am citit-o atat de repede si ca m-a prins. “Piata” chiar e suprasaturata de subiectul acesta si eu la fel dar LDT are talent. Ma bucur ca a primit acel premiu, o consider cea mai buna carte romaneasca de fictiune din ultimii ani.

    • Oana March 7, 2015 - 18:29 Reply

      Mie o altă carte foarte bună, de autor român și cu subiect non-comunist mi s-a părut Toate bufnițele – Filip Florian. Nu mai știu dacă ai citit-o sau nu. Am mai citit și Degete mici de el, dar aia nu mi-a plăcut deloc.

      • diana borca March 7, 2015 - 18:34 Reply

        Am citit-o dar nu m-a prins. Nu mai tin minte nimic.:)

        • Oana March 7, 2015 - 18:36 Reply

          Mie mi-a plăcut mult.
          Și 5 stele am dat de curând și la ”Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” a Hertei Muller, chit că urăăăăăăăăăăsc stilul ei telegrafic de-a scrie. Dar tot despre comunism și cu acțiunea în Timișoara, deci n-am rezistat tentației. 😀

  2. roșu vertical March 7, 2015 - 18:59 Reply

    Eu cred ca inca se poate (si se va mai) scrie despre comunism multi ani de-acum incolo. Ginditi-va doar la cite carti s-au scris si inca se scriu despre al doilea razboi mondial, ca sa dau doar un exemplu. Si chiar daca nu e comunismul tema centrala, undeva in background tot trebuie sa apara societatea anilor respectivi. Scriitorii care sint acum la maturitate (gen LDT) inca-si trag de-acolo seva, asa ca mi se pare perfect normal si justificat. Mie mi-a placut tot ce am citit de el (mai ales proza scurta), si cred c-am citit aproape tot.

    Ai citit Dimineata pierduta? Daca nu, it’s a musai!

    • Oana March 7, 2015 - 21:27 Reply

      Nu, da’ acuma si intru pe Goodreads sa vad ce-i cu ea. :)

Leave a Reply