Oana Kovacs

marire-salariu-salut
11

O mărire de salariu pentru un salut

Sâmbătă, am fost și eu, și alții 400.000 de locuitori ai orașului, la Kaufland, la cumpărături. Zăpăceală, înghesuială, claxoane, înjurături, căldură infernală, d-astea prietenoase, știți și voi. În fine, după ce-am debarcat frumos și mi-am luat un cărucior, am purces la cumpărături, cu lista sub nas.

Și, la un moment dat, am ajuns la raionul de carne proaspătă. Și stau frumos la coadă până-mi vine rândul. Ajung în față… salut! Liniște și pace, atâta liniște și-atâta pace pe lângă (tânărul) domnul (măcelar oare?) de acolo că-mi auzeam și gândurile. I-am zis ce vreau și-n ce cantitate, nu mi-a pus cât am vrut și l-am rugat pe un ton frumos să mai îmi pună. Cu o scârbă îngrozitoare, a mai luat niște carne (tocată) în mână, a terciuit-o și mi-a aruncat-o în pungă. Era fix gramajul cerut de mine, așa că a închis punga fără să scoată un cuvânt și mi-a aruncat-o, cu avânt, ca pe-un sac plin de greutăți, pe tejghea, în aceeași scârbă… Nu știu de ce nu i-am zis atunci pe loc să-și ia carnea și să și-o bage-n *%&, ba i-am și mulțumit, i-am urat o zi frumoasă și l-am salut de plecare. De fapt, tot credeam că poate mi se pare mie că are atitudinea aia de toată jena.

Nu mi s-a părut. Altă dată era un domn pe la 40 de ani acolo, cu moacă de ungur (că o fi, că n-o fi, nu am idee), tare amabil. Sper că mai lucrează acolo și pur și simplu n-am nimerit eu tura lui.

marire-salariu-salut

sursă foto

În fine, ideea e că eu sunt obișnuită să fiu drăguță cu oamenii din magazine, că așa m-a instruit mama când eram mică, deși atunci chiar nu înțelegeam de ce. Însă după ce-am început eu să lucrez cu oamenii și am văzut ce bine mă simt când sunt tratată cu amabilitate, nu prea ratez să salut, să urez o zi bună – chestii din-astea care se pot face gratuit.

Chiar e nevoie să aibă personalul unui magazin target și deadline să învețe să comunice frumos? E nevoie de o mărire de salariu pentru un bună ziua dat unui om căruia oricum nu i se face vreo favoare? E greu măcar (măcaaaaaaaaaaaaaaaaaaar) să deschizi gura să întrebi dacă e ok ce ai pregătit pentru client?

Într-adevăr, și cu motanul mă înțeleg din priviri, dar de la un om am anumite pretenții. Of.

Comments

Oana • June 24, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Irina Radu – Donighevici June 24, 2015 - 13:21 Reply

    Foarte tare faza cu motanul :)))

  2. dam167 June 24, 2015 - 14:39 Reply

    Chiar e nevoie să aibă blogării target și dealine să învețe să comunice NORMAL? Mai lipsea să ne spui cum o să dea Kaufland faliment din cauza ăluia cu carnea.

    • Oana June 24, 2015 - 14:53 Reply

      Ce-ti mai place sa exagerezi, Dam.
      Sigur nu o sa dea faliment, ba chiar nu o sa se intample nimic pentru ca un om din cateva zeci are comportament de cacat. Asta nu inseamna ca nu pot sa ma plang pe blogul meu, nu?

  3. dam167 June 24, 2015 - 15:05 Reply

    Păi poți să te plângi, poți să-l faci nesimțit (pe bună dreptate), ba chiar poți să te iei de dam ăsta, dar aia cu targetul.. o să ajung să-ți spun și ție că nu e bine ”targetul țintă”, iar tu o să mă întrebi care e problema?

    • Oana June 24, 2015 - 17:07 Reply

      Am spus asta tocmai pentru ca multi nu rezolva anumite probleme pentru ca n-au un target si un deadline. Chiar zilele trecute mi s-a povestit de cineva care a picat un examen pentru job a patra oara, iar sefa acelei persoane nu s-a deranjat sa-i impuna niste limite, gen: trebuie sa iei minim 8 la examen si sa-l treci din prima. Bine, mi se pare trist ca trebe sa motivezi un om ca sa deschida gura… poate cuvintele-s prea pretentioase pentru ce face baiatul de la Kaufland, dar totusi nu cred ca trebuie la 20+ ani sa ti se impuna comunicarea cu clientul cand lucrezi in comert. Unele chestii ar trebui sa le faca fara sa i se atraga atentia.

  4. Cât contează intenția? | Oana Kovacs
  5. Moldoveanca June 26, 2015 - 22:44 Reply

    Problema e ca astia sunt prea buni si prea priceputi pentru joburile pe care le avem, chestie pe care trebuie sa o arate persoanei nenorocoase care intra in contact cu ei – ca deh, daca nu pot dovedi ca-s destepti cu job-title-ul macar sa o dovedeasca prin atitudinea de jeguri.

    Bai, doamne iarta-ma, si eu am “lucrat” in “vanzari”. Am vandut baterii si am tras la xerox. Salariu de 4 meleoane pe luna din care plateam intretinerea si curentul. Eram frustrata? Bineinteles. Ma consideram mai buna decat ce faceam? Bineinteles. Eram un jeg penal? Bineinteles ca nu. Pai ce vina avea omul care imi intra in magazin pentru ca eu treceam printr-o pasa proasta cand nu imi gaseam nimic altceva de munca decat vandutul nenorocitelor alora de baterii? Pana la urma mi-am gasit altceva, pentru ca intr-adevar eram mai buna decat atat. Si pentru ca nu am amanat “buna ziua” si “multumesc” pentru atunci cand oi fi director, le-am aplicat inca din prima zi de munca de la 20 de ani. Oricum, felul in care ii tratezi pe altii spune multe despre respectul pe care il ai fata de propria-ti persoana.

    • Oana June 26, 2015 - 23:31 Reply

      Exaaact. Si eu am fost vanzatoare la Nike si nu imi placea jobul deloc, dar nu eram a rude bitch…

  6. roxanica1 July 8, 2015 - 11:34 Reply

    si eu am fost vanzatoare la un magazin in studentie….si eram mereu cu zambetul pe buze…poate totusi de la varsta (inocenta).
    oricum sunt sigura ca nici la o marire de salariu, anumiti vanzatori n ar schita un zambet sau un salut

    • Oana July 8, 2015 - 14:36 Reply

      Si eu zambeam, chit ca uram jobul (dar era faina echipa :D) si praful care era peste toooooooot :)

  7. Gospodină. Sau? | Oana Kovacs

Leave a Reply