Oana Kovacs

mama-70-ani-ovule-inghetate
4

Mame la 70 de ani

Știți cazul cu profesoara universitară (Iliescu nu-știu-cum) care acum vreo 10 ani intra în cartea recordurilor pentru că era cea mai bătrână mamă din lume pe la 65 de ani?

Între timp am auzit că i-a furat alta ”tronul” și, și mai între timp, am citit că a fost înființată compania EggBanxx, pentru femeile care vor să-și înghețe ovulele până când se vor simți pregătite să fie mame, sau până găsesc bărbatul ideal, până se mărită, până ajung manageri de multinaționale sau se mărită cu unii sau mai știu eu ce.

Acuma eu nu neg că pe de-o parte e ok pentru o femeie să facă asta pentru că ar putea avea probleme de sănătate pe viitor care îi pot reduce șansele de a face un copil, dar să-ți îngheți ovulele ca să aștepți să ajungi CEO sau să poți să cauți bărbatul vieții tale pe-un cal alb timp de 30 de ani mi se pare… greșit.

Numiți-mă rea, demodată, fără suflet sau cum vreți voi, eu tot vreau să vă zic părerea mea sinceră, de om care nu are instinct matern (dacă nu-i, nu-i, asta e), dar vrea un copil la un moment dat: de ce mama dracu’ ți-ai îngheța ovulele pentru câteva decenii nu pot să pricep nici bătută (dacă nu-s motive medicale la mijloc). Pentru mine, o ființă vie va fi întotdeauna înaintea avansării profesionale (am vrut să scriu carieră, dar nu am eu așa ceva) și nu pot să pricep, chit că-s o mică obsedată a organizării, care-i logica dintr-o listă gen:

20 de ani… cluburi și beții

30 de ani… carieră

40 de ani… bărbatul vieții și nuntă

50 de ani… bebe, că doar mi-am înghețat ovulele la 20, hă-hă-hă

Ca să nu mai zic că logica din acest articol, tip ”Vreau copil, dar plătește șefu’ pentru ovule, așa că mai pun pietre la temelia firmei pentru încă 10 ani”, mi se pare cretină. Să mai explic sau e suficient că am birjărit pe aici?

Ne vedem peste niște ani la grădiniță, eu o să-mi duc nepoții și alte babe de vârsta mea (sună într-un mare fel și asta!) copiii.

mama-70-ani-ovule-inghetate

sursă foto

Comments

Oana • December 16, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Moldoveanca December 16, 2015 - 11:50 Reply

    Stii, se tot vorbeste in ultimul timp de educatia sexuala in scoli. De cum sa ne invatam copiii sa se protejeze de boli si sarcina. Chestii elementare si necesare zic eu, pentru ca nu toata lumea are norocul de a avea parinti deschisi la minte cu care sa poata discuta chestiile astea (eu n-am avut). Dar ceea ce ma deranjeaza pe mine la ideea de educatie sexuala in scoli e ca vor sa te invete cum sa te protejezi de o sarcina, nu SI cum sa o obtii. (la faza asta parca si aud hahaiturile in fundal “hă hă hă lasa pepușa că te învăț eu”, dar nu e chiar asa). Viata sexuala are 2 aspecte: evitarea sarcinii, dar si obtinerea ei – nu putem sa-i invatam pe copii un singur aspect iar pe celalalt sa-l ignoram total pentru ca uite asa obtinem femei educate si destepte de 30-35 de ani care cred ca a-si congela ovulele este un drum sigur catre tinerete fara batranete. Sau femei educate care cred ca doamna Iliescu a ramas insarcinata la 65 de ani cu ovulele proprii. Sau care cred ca Lia Lambrino a ramas insarcinata natural la 58 de ani cu un sot de 65 de ani, tot cu materiale genetice proprii. Sau care intreaba pe forumuri “am facut sex cu iubitul in timpul menstruatiei si acum mi-e teama ca am ramas gravida”. Nu, pur si simplu nu. Ca femeie nu ai nici o scuza sa nu stii cum iti functioneaza corpul.

    Doamne tin minte si acum cum eram ditamai muierea de 20 si ceva de ani si m-am dus panicata la ginecolog din cauza ca aveam o secretie ciudata. Ma urc pe capra, ma controleaza ala, se uita la mine, ma invita sa ma dau jos, ma aseaza pe scaun (eu credeam ca ma pregateste pentru vesti rele) si imi spune cu o mutra amuzata: draga mea, mama ta ti-a explicat vreodata ce inseamna ovulatia, cand se produce si prin ce semne fizice (a.k.a. secretii) se manifesta? Nu frate, nu mi-a explicat niciodata ca nu stia nici ea saraca, nu mi-a spus decat ca daca raman gravida si-s necasatorita ma trimite la pascut oile. Am platit o carca de bani consultatia “la urgenta” ca sa aflu ceva ce corpul meu facea de minim 10 ani.

    Fertilizarea in vitro sau inseminarea artificiala nu sunt cai sigure de a ramane gravida. Femei de 26-27 de ani trec prin asta cu ovulele proprii si proaspete (necongelate), fara alte probleme de sanatate decat 2 trompe infundate (“impermebile”), si cu toate astea nu raman insarcinate.

    Inafara de asta femeile astea nu au habar ce inseamna procedura asta de recoltare. O femeie produce de obicei 1 ovul pe luna, dar ca sa merite recoltarea asta baga in tine un cocktail de medicamente ca sa te faca sa produci 10-20-30 intr-o luna. Asta inseamna injectii in burta, menopauza indusa timp de o luna, instabilitate emotionala din cauza hormonilor, ovare de marimea unei portocale care dor la cea mai mica miscare, anestezie totala pentru recoltarea ovulelor, iar daca esti “norocoasa”, probleme de supra-stimulare (tre’ sa-ti bage un tub in burta sa-ti dreneze pe acolo pt ca te umpli de lichid). Dincolo de aspectele de genul “nu vreau sa fiu mama la 70 de ani” trebuie avut in vedere si cat chin si jale si riscuri medicale reale inseamna o procedura de genul asta. Si asta pentru ce? Pentru ca se prabuseste firma daca lipsesti cateva luni in concediu de crestere a copilului?

    • Oana December 16, 2015 - 13:07 Reply

      Complet de acord cu tine.
      Am avut si eu o gramada de argumente in minte, dar simteam ca nu merita sa imi bat gura pentru ca degeaba dedic eu o ora scrierii unui articol, daca femeia nu a fost educata in enspe mii de ani, nu o sa ma creada pe mine, Oana Kovacs de pe internet. Dar da, femeile sunt foarte nerealiste si cand vine vorba de a deveni, nu doar de a nu deveni, mame.

  2. Miss I. December 16, 2015 - 21:51 Reply

    Vai, Oana, chiar de curând auzisem o discuție despre madam Iliescu și mă și gândeam așa la copilul ăla al ei. Pe lângă discuția asta legată de procedurile medicale, de sarcină în sine, eu mă gândesc cam cât de egoistă să fii să faci un copil la 65 de ani? Ca să ce? Ca să te simți împlinită pentru că, vezi Doamne, un om nu e om dacă nu plantează un pom și nu face o casă și un copil? Sau ca să recuperezi ceva ce ai pierdut când erai mai tânără fiindcă dormeai la birou? A, ok, deci doar din pur egoism.
    Păi eu știu așa: că dacă faci un copil, nu-l faci ca să mai aibă țara un contribuabil, să zici ”pfiu, o făcui și pe asta!” și apoi să te așezi frumos la televizor și să aștepți să se termine toată povestea asta numită viață. Unui copil îi dedici timp, energie, îți asumi niște responsabilități, îți bați capul să-l faci om, vorba aia, să-l ajuți să se construiască pe sine, oricât de pretențios ar suna asta. Păi și dacă tu ai 65 de ani, cam cât timp crezi că poți face asta? Just curious. Nu zic, din păcate-s prea multe cazuri de părinți tineri care mor, sunt conștientă, dar probabilitatea să mori când copilul tău are 5-6-10 ani e mult mai mare dacă-l faci la 65, decât dacă-l faci la 35. Pe mine sincer chestia asta mă irită foarte, foarte tare și oricât de judgemental aș părea, trebuie să spun că nu mi se pare ok, mna, my two cents :)

  3. Un motiv pentru a avea copii devreme | Tomata cu Scufita

Leave a Reply