Oana Kovacs

16

Luxul vine de la București

Cred că v-am omorât cu postările în care v-am povestit cum am mers cu trenul la București, ce colege de celulă compartiment am avut, peste ce taximetriști am dat în București, cum m-am văzut cu Monica Olteanu la București, cum am lucrat după ce am ajuns acasă de la București, cum am respirat aer la București și așa mai departe.

Numa’ ce-i mai important, tot n-am zis! Am fost la București să fac poze. 🙂

Auzi la nebună, s-o dus până la București din Timișoara să nu stea mult și să facă poze! posibil să ziceți.

Ei, trebuie să vă spun că nu-s orice poze. S-a lansat noua gamă de la Avon, numită Luxe, pentru că evident conține produse de lux! Și norocoasa de mine a mers la București să le vadă, să le atingă, să le miroase, să le testeze și să se pozeze cu ele (știți că nu-i OK când vorbesc de mine la persoana a treia, posibil să fie un efect al răsfățului cu iz de capitală).

N-oi fi eu Loredana, vedeta colecției Luxe, dar m-am simțit și eu ca o divă cât timp am fost răsfățată la sediul Avon cu un machiaj de lux și cu o coafură cum părul meu n-a mai văzut (așa talentată-s că am păr lung și nu l-am făcut absolut niciodată creț), îmbrăcată în rochii de vis (am aflat ca-s rochii Nissa si ca se gazesc in magazinele din capitala si din intreaga tara, iar cele purtate de noi au fost facute special pentru colectia Avon Luxe) și-ncălțată în splendide sandale. Mai mult de atât, n-am plecat acasă cu mâna goală (dovadă că fetele de la Avon au fost gazde bune) pentru că am primit o cutie absolut superbă (întotdeauna mă impresionează detaliile astea) care conținea unul din seturile de farduri de pleoape din gamă, un rimel, un ruj și parfumul City Rush de care v-am povestit data trecută. Ah, și cu niște meserie furată de la fetele de la machiaj și băieții de la coafură, dar asta să rămână între noi.

Impresia pe care mi-au lăsat-o produsele e foarte bună, preferatul meu e fardul de pleoape pe care l-am folosit intens pentru că are niște culori clasice potrivite la orice outfit și machiaj.

Dar să nu mai bat câmpii și să v-arăt cum am făcut pe modelul, right? (P.S. A se nota că am fost prima curajoasă care a purces la pozat! :)) Click pe fotografii pentru a le mări.

Și-n caz că ați ajuns până aici și vă întrebați cum am putut pune ATÂTEA poze cu mine:

  1. Sunt narcisistă.
  2. Am avut de unde alege.
  3. Sunt narcisistă.

Și mai am de zis că asta a fost una din cele mai faine experiențe prin care am trecut de când am blog (sper din suflet să o repet) și prima de acest gen. De lux, nu alta!

Comments

Oana • November 20, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Bia November 20, 2012 - 08:02 Reply

    Nu ești narcisistă măi, esti super frumușică!! 🙂 De asta atâtea poze :*

  2. blueroses November 20, 2012 - 08:38 Reply

    Ce narcisism maica? Daca zic altii ca esti frumusica foc atunci e “lauda de sine bine intemeiata” 🙂
    Uite asa au succes cosmeticele, fete frumoase le fac reclama si noi dam ‘vina’ pe cosmetice.
    sa le folosesti cu placere, luxu-i lux!

  3. O Oană November 20, 2012 - 08:43 Reply

    Cred că ţi s-a mai zis că the camera loves you 🙂

  4. aA November 20, 2012 - 09:35 Reply

    ce faina esti!!! big like!
    si poti sa mai pui poze, ca-mi place ce vad :))

  5. Elena M. November 20, 2012 - 14:58 Reply

    Ce fain…
    Semeni un pic cu Mihaela de la Class 😀

  6. Savoir Faire November 20, 2012 - 17:34 Reply

    Degeaba se fardeaza o femeie daca are trasaturi de extraterestru.
    Tu spre exemplu esti genul de fata care orice pune pe ea, ii vine bine 😳
    Eu pana gasesc un jeans sau o frizura care sa nu ma faca prea robust, trec secole 😀

  7. Andra November 20, 2012 - 18:20 Reply

    Oana, model trebuia sa te faci. Ai iesit superb in poze. Si rochia cu paiete e geniala :X. la cat mai multe experiente din astea :*

  8. Oana November 20, 2012 - 20:11 Reply

    Multumesc tuturor :).

  9. Hapi November 20, 2012 - 22:14 Reply

    Sunt absolut superbe pozele Oana, iti sta foarte bine cu tinutele alese 🙂

    • Oana November 20, 2012 - 22:16 Reply

      Multumesc, Hapi!

  10. Vlad Online November 22, 2012 - 12:39 Reply

    Tot ce e bun si rau vine de prin Bucuresti ! Succes !

    • Oana November 22, 2012 - 14:10 Reply

      Merci, Vlad.

  11. Din tren | Oana Kovacs
  12. Paula April 23, 2013 - 09:45 Reply

    Sunt simpatice rochiile

    • Oana April 23, 2013 - 10:24 Reply

      Si mie mi-au placut tare mult.

  13. Adrian Lazar November 3, 2014 - 22:16 Reply

    Super pozele! Trebuie sa repeti mai des experienta!

Leave a Reply