Oana Kovacs

6

La tuns

Nu știu dacă voi mai știți, dar în urmă cu câteva zile vă ceream niște sugestii în legătură cu tunsul și voi nu mi le-ați dat, deci eu nu am uitat :)).
Eu poimâine merg să mă tund (în condițiile în care scriu în 25 oct. o postare pentru 1 nov.), dacă vin nefericită, tot la voi o să mă plâng și o să trebuiască să suportați, fiind parțial de vină right?
Pentru că eu dacă merg la tuns cu o idee VAGĂ sau cu ceva explicații de-ale mele din-alea fantasmagorice, mă transform. Sunt o ființă veselă și absolut normală (mă rog, ceea ce societatea definește ca fiind normal…) până mă așez pe scaunul de frizerie. Dacă sunt nepregătită, mă așteaptă un viitor sumbru pentru multe luni și bani investiți în agrafe și timp în rugăciuni, doar-doar mi-o crește podoaba capilară mai rapid. Pentru că prinsă pe picior greșit, orice mi se va face în păr, eu voi spune că e bine.
”Am tăiat 22,14 cm. E bine, Oana?”
”Daaaaaaaaaa.” (cu ochii în gol)
”Te-am vopsit roz bombon. Îți place?”
”Da!” (ca o oaie)
”Aș vrea să îți rad jumate din păr, ce zici, ești de acord?”
”Da.” (hipnotizată)
”Și acum să-ți scriu cu mov pe piele POLI, pot?”
”Da.” (cu zâmbet tâmp)
Na, cam așa sunt eu când nu mă duc cu poza printată pe hârtie, pe care să o întind grațios coafezei să vadă ce vreau în timp ce eu mă concentrez pe partea de small talk (scaunul ăla de tuns chiar are un efect ciudat asupra mea…).
Voi aveți situații din-astea banale în care să vă pierdeți cu totul?

Comments

Oana • October 31, 2011


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Oana S. November 1, 2011 - 08:33 Reply

    La tuns mă transform şi eu :)) De multe ori freza pe care i-o arăt tipei iese… altfel (=ca în telenovelele anilor 80) şi eu zâmbesc şi dau din cap autistă când mă întreabă dacă-mi place.

  2. andrei November 1, 2011 - 10:07 Reply

    same here…
    Eu ma mai pierd cand ma ia lumea prin surpirndere si zice un banal "Buna Seara", iar eu raspund buna dimineata…
    In legatura cu tunsul iti recomand sa merg la un stilist..este unu bun in dumbravita. Iti va spune cum iti sta mai bine. trebuie sa ai curaj sa te lasi pe mainele lui

  3. Oana November 1, 2011 - 12:45 Reply

    Oana :)))))))))))))
    Andrei, is multumita de tanti la care merg acuma. M-am tuns, is fericita :D. Merci de pont, daca ma supara, iti cer si alte detalii :).

  4. Amiuţa November 1, 2011 - 13:12 Reply

    Eu am un curaj nebun pe scaun la frizerie, uneori. Ma duc cu o idee in cap, acolo ma razgandesc de un milion de ori, si cand imi zice ca pentru ce vreau trebuie breton sau scari evidente, de exemplu (eu fiind total impotriva tunsului dramatic, dupa o experienta neplacuta) ma pomenesc spunand: "da' cum sa nu, doar creste la loc!!!!", dupa care ma duc acasa si plang. Alta data mi-am facut suvite blonde tot dintr-un impuls dinasta, insa a fost un moment de inspiratie suprema, de care inca sunt mandra.
    In rest, cand vorbesc la telefon si cineva ma intreaba ceva, mai raspund "da", de obicei fix atunci cand nu trebuie :))))))) Si incuviintez sau cad de-acord, si ma pomenesc ca mi-am dat cuvantul sa fac anumite chestii, eu de fapt nestiind despre ce e vorba (truth be told, i only say yes to shut them up).

  5. Nice November 1, 2011 - 18:32 Reply

    In general ma pierd in momentul in care cineva imi raspunde cu un tupeu iesit din comun, impertinenta, grosolania si mitocania ma lasa fara cuvinte. Nu-mi revin minute bune… 😛

  6. Oana November 1, 2011 - 19:13 Reply

    Amiuta, asta cu zisul de ”da” o am si eu. Mai ales cand stateam cu ai mei, maica-mea povestea intr-o veselie si eu incuviintam. Evident, dupa ceva timp ma certa ca nu am facut diverse chestii.
    Nice, si mie mi se intampla, dar numai cand e foarte grav si umilitor. De obicei raspund rapid inapoi :D.

Leave a Reply