Oana Kovacs

ipocrizie

Ipocrizia din spatele tăcerii

ipocriziesursă foto

Azi îs un pic dezamăgită. Un pic. Se poate și mai rău, dar zic și eu ca Scarlett – am timp în altă zi să mă gândesc la asta.

Păstrez unele relații în scris, definite de schimburi de cuvinte făcute prin diverse metode, pentru că altfel s-ar mistui în focurile aprinse la nervi. Printre țipete, pumni în masă și foșnete din telefon, cuvintele nu se mai aud, așa că rămân scrise în liniște, pentru a fi citite în timp ce respirăm adânc.

Nu știu cum se simte din perspectiva celuilalt, însă mie lipsa de reacție (chiar și scrisă), îmi inspiră de multe ori ipocrizie. În timpul unei dezbateri față în față omului îi este greu să ignore pur și simplu un argument valid, îi e greu să tacă, preferă să umple vidul cu gălăgie. În scris însă, omul alege să întoarcă privirea. Se face că nu a văzut, că nu a aflat, că nu a fost atins de informație.

Mă frustrează foarte rău ipocrizia care se ascunde în spatele tăcerii virtuale. Sau a celei de pe hârtie.

Eu sunt persoana aia care-și pune cenușă în cap atunci când greșește. Să-mi cer scuze sau să recunosc că am crezut neadevăruri nu e sentimentul meu preferat, dar îl aleg atunci când vine vorba de a păstra o relație deschisă. Pentru că dacă nu există sinceritate între două persoane, nu văd pe ce baze s-ar construi respectul. Iar apropierea ar fi o simplă chestiune de aparență, un înlocuitor penibil și forțat al politeții dintre doi oameni care întrețin o relație bolnavă.

Exagerez?

Comments

Oana • June 11, 2014


Previous Post

Next Post

Leave a Reply