Oana Kovacs

8

Ce am învățat (eu) de când sunt soție

NIMIC


Am vrut să scriu și eu o postare în spiritul celei de pe lilu.md, care a făcut furori printre soții & iubite, care brusc au vrut s-o linșeze pe fata care a scris postarea, însă eu n-am nimic de zis.

Adică vă zic vouă noutatea – m-am măritat, însă totul s-a întâmplat în familie și familie, hârtiile au venit după peste opt ani de relație și patru de locuit împreună, drept urmare n-am învățat nimic de când sunt soție. Nici măcar să zic cum mă cheamă n-am învățat, pentru că dintr-o obișnuință de 27+ ani, zic că mă cheamă Oana Kovacs. Măcar de-mi ziceam numele nou de față cu soțul, dar chiar și cu el în preajmă am uitat cum mă cheamă în buletin, deși… încă n-am buletin. :))

Mă rog, am vrut să vă zic că mi-a trimis și mie auto-numita mea domnișoară de onoare Anca postarea despre soția supusă, ca să facă mișto de mine, dar n-am trecut de subtitluri, abia după câteva zile am aflat că a luat internetul foc din cauza sa. Acuma ce să zic, fiecare doarme după cum își așterne, eu n-am nimic nou de zis pentru că în afară de numele meu de familie, nu s-a schimbat nimic, și cum am menționat deja, nici pe ăla nu-s capabilă să mi-l zic.

Așadar, sunt soție de nouă zile și n-am învățat nimic. :)

Ba, da, mint, să fiu un pic traffic whore, dar bag de seamă că n-are legătură cu căsătoria. Hai că erați curioși de viața mea personală și sigur vă și bucurați pentru mine, dar dacă sunteți din Timișoara aruncați un ochi aici:

și faceți un bine donând ce nu vă trebuie prin grupul nostru de Facebook (adică al subsemnatei, al domnișoarei și al doamnei).

Vă mulțumesc pentru atenția acordată în această zi de luni. Class dismissed. :)

Comments

Oana • August 3, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. simsim August 6, 2015 - 08:05 Reply

    Wow…felicitari pentru eveniment :) Sa aveti o viata frumoasa impreuna!

    • Oana August 6, 2015 - 08:53 Reply

      Multumim, Simona!

  2. Mihaela Alexandrescu August 6, 2015 - 08:38 Reply

    Congrats, girl!

    • Oana August 6, 2015 - 08:53 Reply

      Thank you! :-*

  3. zgomotoasa August 10, 2015 - 23:59 Reply

    Am citit articolul tău de pe plajă și mă gândeam wtf?! :)) inedit mod de a anunța că te-ai măritat 😀 casă de piatră!

    • Oana August 11, 2015 - 08:43 Reply

      Merci, Tea!

  4. Irina Radu – Donighevici August 12, 2015 - 13:40 Reply

    Felicitari, Oana draga! Sa fie intr-un ceas bun si intru muuuulte ceasuri de acum incolo :*
    Noi facem un an de la “W-day” peste cateva zile. Acum avem 8 ani de cand ne stim si 4 de cand impartim aceeasi 4 pereti. Ce-am invatat nou anul acesta?
    – sa nu mai las verigheta pe te miri unde (vezi sa nu :)))
    – sa il prezint pe domnul ca fiind sotul, nu prietenul (o data din 3 imi iese)
    – sa nu mi ies din pepeni cand lumea nu-mi intelege noul nume si trebuie sa silabisesc (not now, not ever :)))

    • Oana August 12, 2015 - 15:31 Reply

      Multumesc, Irina! Te pup! Si la noi tot 8 cu 4, ce fain!
      Sa vezi si eu cata bataie de cap am cu noul nume… :))

Leave a Reply