Oana Kovacs

5

Ce m-a învățat 2016

Aș putea scrie simplu: să nu fac planuri. Never plan. Never.

Pe bune, am pierdut o grămadă de energie la final de 2015 croindu-mi în minte planuri pentru 2016. Și… cum să zic, ca să citez un banc – ”astrele se cacă pe ele de râs”. Cam așa și cu planurile mele. Și pentru că nu mă pot abține să nu divaghez, am să intru în detalii, că știu că sunteți puțini, dar curioși. :))

Să  explic întâi: eu nu împărtășesc planurile mele atunci când le fac, că n-am chef de dat explicații pe parcurs, însă asta nu mă oprește de la a observa acum ce razna au luat-o cele pe anul care tocmai s-a încheiat.

În 2016 atenția mea s-a concentrat pe viața profesională, din motive obiective legate de sănătate, sau mai bine zis, de lipsa ei. Așa c-am zis că dacă iubită îs, nuntă am făcut, de mutat ne-am mutat la casa noastră (așa, pe final de 2015, chiar în 30 decembrie), hai să joc cartea jobului.

And it all went down from there. Nu zic că profesional am fost varză – nici pe departe, doar că am avut parte de atâtea schimbări la job încât nimic din ce aveam eu în cap nu a mai fost realizabil/aplicabil. Prin aprilie am început să mă prind bine de tot de treaba asta, dar am ”îmbrățișat” drumul nou și m-am ținut de el. Ce visam eu clar nu mai avea sens, însă au apărut noi șanse, așa că am zis să profit de ele. Și deși nu am terminat anul meu profesional cum visam, am avut cea mai faină evaluare finală (sunt corporatistă, ce vreți?!) evăr și cel mai mișto an la job. Sună de parcă am luat-o razna? Eh… posibil.

Dar să las laudele despre cum mi-am dorit eu să fiu cea mai tare la job, despre cum am și renunțat la idee pe parcurs în favoarea a ceva ce money can’t buy și să mă întorc la lecțiile pe care mi le-a dat 2016, că despre asta parcă era vorba în compunerea mea, nu?

Dacă în anul 2015 cineva mai deștept ca mine mi-a atras atenția că nu știu să pierd când vine vorba de oameni pentru că nu am experimentat niciodată cu adevărat doliul, 2016 a venit și-a zis… Ok, let’s do this, then! Anul trecut am avut ocazia să învăț, pe bune, ce-i ăla doliu. Și nu, nu mă refer la a purta haine negre, gest care dintotdeauna mi s-a părut superficial și de aparență, ci la durerea aia care te macină. Care după luni bune după ce ai pierdut pe cineva îți zice că încă este acolo, mai răsucește o dată cuțitul în rană și-ți mai smulge niște lacrimi. Oribil sentiment. Îngrozitoare stare. Cică se potolește cu timpul suferința. Încă n-am aflat ce înseamnă ”cu timpul”. Încă înjur, încă plâng, încă mă gândesc la diverse scenarii, încă îmi vine să pun mâna pe telefon să-l sun din când în când pe cel pierdut. Încă nu pot să accept că al meu copil nu-i va auzi vocea nașului său și că nu-i va observa dragostea pentru animale.

Dar, partea bună e că în 2016 am învățat că poți să-ți controlezi destul de bine sentimentele negative pentru a te asigura că acestea nu-ți afectează sănătatea. Dar despre asta, mai multe într-o postare viitoare. 🙂

Am învățat în 2016 să let go. Doliu mi-a lipsit, doliu am avut să-mi iasă pe ochi și să-mi demonstreze că-s lucruri mai rele în viață decât un om care se schimbă și pe care nu-l mai găsești așa cum te aștepți. Oamenii se schimbă, ar fi bine ca de acum înainte să accept asta. Încă o fac cu greu, sunt conștientă de asta, dar sper să-mi intre bine în cap asta de acum încolo și să let go mai rapid. Fără să sufăr aiurea pentru prostii.

Am învățat să îmi cer drepturile și să pun întrebări. Știam și până în 2016 să fac așa ceva, dar anul trecut am învățat și mai bine cum să-mi văd de interesele mele și de ce e important să nu rămân cu nelămuriri și dubii. Contează enorm inclusiv pentru liniștea interioară.

Am învățat să nu mă stresez (atât de tare). Să cer mai puțin de la mine, că țintele importante duc și la dezamăgiri mari. Să mă bucur de ceea ce vine, cum vine. Să mă adaptez mai ușor.

2017 va fi cu siguranță un an interesant, urmarea unui 2016 în care nimic nu a ieșit cum am sperat eu la început de an. Din fericire. 🙂

Indiciu:

lectii=2016-planuri-2017

 

 

Comments

Oana • January 4, 2017


Previous Post

Next Post

Comments

  1. dam167 January 4, 2017 - 18:14 Reply

    Durerea aia care te macină te mai poate vizita și peste zeci de ani. Culmea, după vreo 20… și 3 de ani când s-a mai domolit parcă nu mai vreau să plece. Mi-am făcut la un moment dat un obicei de a suferi atunci când am simțit nevoia să sufăr. După un pahar și-o noapte a fost mult mai bine și după ani buni mi-am dat seama că face și va face parte din mine și în continuare. Tot timpul am crezut că trăiești atunci când simți, așa că nu știu ce farmec ar mai fi fără să simți. Până la urmă e dreptul tău să păstreze ceea ce vrei din trecut și toate experiențele fac parte din viață. O fi un clișeu, dar chiar înveți să apreciezi mai mult lucrurile bune mai târziu. Nu există o soluție sau o ecuație pentru așa ceva, nici măcar vreun semn că ești pe calea cea bună – pentru că generic vorbind nu există o cale cea bună.
    Să știi că ajută să vorbești cu oamenii despre unele lucruri. Nu pentru că te-ar putea ajuta ei cu ceva, dar încercând să-ți formulezi gândurile le vei conștientiza mai bine, mai ordonat. Noi românii ținem foarte multe în noi și nu cred că e bine. Da’ tot mai bine ca americanii.

  2. dam167 January 4, 2017 - 23:41 Reply

    Bun, e evident că ăsta care a comentat mai sus cu dam167 e un impostor. Ce fac unii pentru a atrage atenția.. I am heităr, i don’t do soft shit like that.

    • Oana January 5, 2017 - 04:56 Reply

      :)))))))) eram si eu cam socata.
      Tot e bine, eu am gasit cu datele mele niste comentarii super penibile despre cum ma bazez pe iubi bubi sa imi cumpere perii de par si alte cacaturi…

  3. Moldoveanca January 5, 2017 - 11:29 Reply

    Eu astept cu interes articolul despre cum sa iti controlezi sentimentele negative astfel incat acestea sa nu-ti afecteze sanatatea – si mai ales sanatatea treburilor pe care “money can’t buy” 🙁

    • Oana January 5, 2017 - 23:49 Reply

      Uh, da, nu stiu cat pot da lectii pt. ca e o chestie intrinseca mai degraba. Cumva trebuie sa ti-o impui. Mai ales pt. ca stii cat de important este ceea ce money can’t buy si cat de usor e sa se duca totul naibii. Am zis sa nu dau lectii pana nu trec de hopul final. 🙂

Leave a Reply