Oana Kovacs

nunta-emotionanta-plans-cu-sughituri
12

Insensibilă și țâfnoasă, plâng gratis

Știți că eu și nunțile nu suntem chiar best friends, nu? Că-s greu de impresionat și oricât ar fi de frumos un eveniment găsesc ceva rău de zis, nu? Că tradițiile și obiceiurile de nuntă mă lasă rece, nu? Că mă calcă pe nervi mirii care fac nunta pentru bani, nu? Și că mă isterizez când aud sintagma așa trebuie ca motiv de căsătorie, nu?

No, acuma că am clarificat toate astea, să vă zic cum mi-am ocupat eu duminica. Una din prietenele mele cele mai bune a făcut nunta. Toate bune și frumoase, am fost gata să-i fiu alături în această zi specială, chiar un pic curioasă de cum se va desfășura totul pentru că înainte de nuntă n-am apucat să povestim prea mult. Și m-am înțolit mișto, că-s fată faină, eram în party mood, mi-am luat pantofi frumoși și sinucigași, era să leșin de uimire când am văzut-o și am râs cu nesimțire în biserică pentru că băiețelul nașei (un puști pe la vreo 3-4 ani) a făcut non-stop piruete atrăgându-i atenția mamei sale cu un zâmbet până la urechi de mândrie (probabil era fericit că nu dărâmase nimic sau că… erau zeci de ochi pe el).

Cum spuneam, everything good, până când s-a ajuns la dansul mirilor. Nu știam la ce să mă aștept și brusc, parcă m-am trezit în platou la Dansez pentru tine. Și o melodie din-aia de corazon, fix la ce mă așteptam eu de la mireasă, am izbucnit. Eu și prietena mea Lary, pentru că trebuie să știți, la orice eveniment important din viețile noastre, noi suntem le bocitoare.

nunta-emotionanta-plans-cu-sughiturisursă foto

Pe cuvântul meu, așa ceva n-am pomenit! Mai avem un piiiiiiiiiiiiiiiiic până la plâns cu sughițuri.

Doamne-ferește să fiu scăpată-n lume la vreun eveniment important, cât îs eu de insensibilă și țâfnoasă, dacă-i ceva emoționant, plâng de sare cămeșa de pe mine.

Comments

Oana • September 18, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. crinutza September 18, 2013 - 09:11 Reply

    Asta imi aduce aminte ca acum cativa ani, am fost la nunta unei colege. Si am fost si la cununia civila, desi eu nu prea merg la alea. Si cand am vazut-o urcand pe scarile alea de la Mall, mi s-a parut asa frumoasa, ca am inceput sa plang. In viata mea nu mi s-a intamplat asta la o nunta :)

    • Oana September 18, 2013 - 09:17 Reply

      Si mie mi se intampla rar. Probabil cum suntem si apropiate. Cert e ca am bocit un pic. 😀

  2. Andreea D. September 18, 2013 - 17:47 Reply

    Piesa e de vină, sunt sigură,dar şi mirii!
    N-am plâns la nicio nuntă, sper să nu încep acum :))

    • Oana September 18, 2013 - 18:16 Reply

      Da, e foarte emotionanta si piesa. Si mirii, ca au dansat minunat. :)

  3. Andreea D. September 18, 2013 - 17:47 Reply

    Piesa e de vină, sunt sigură,dar şi mirii!
    N-am plâns la nicio nuntă, sper să nu încep acum :))

  4. Andra September 18, 2013 - 18:13 Reply

    :)))) vai, Oana, nu m-as fi asteptat niciodata la asa ceva de la tine :))))

    • Oana September 18, 2013 - 18:17 Reply

      Nici eu. Oarecum… :)

  5. adizzy September 18, 2013 - 19:19 Reply

    aww Oana – you are adorable :) eu deobicei plang daca mai plange cineva, e ca si cu cascatul la mine :) so probabil ca daca plangi tu, o sa plang si eu 😀

    • Oana September 18, 2013 - 19:24 Reply

      Adica reactie in lant? 😛
      Eu am ”my thing” cu Lary, in rest is cam Grumpy cat. Cred. 😀

  6. Delia September 18, 2013 - 20:28 Reply

    :)) Ma bucur ca ti-a placut asa mult si mai ales ca am putut sa transmitem si celorlalt ceea ce simteam noi in acele clipe.

    • Oana September 18, 2013 - 20:35 Reply

      Ati transmis, ati transmis, ca doar n-am plans noi degeaba pe acolo. 😀

  7. Una din cele mai frumoase zile (despre nunți numai de bine azi) | Oana Kovacs

Leave a Reply