Oana Kovacs

Quotation-John-Green-living-Meetville-Quotes-178003
6

Înmormântările sunt pentru cei vii

Quotation-John-Green-living-Meetville-Quotes-178003

Iertați-mă că vin cu așa un subiect morbid într-așa o zi frumoasă de vineri, dar de când am citit The Fault in Our Stars nu prea-mi iasă din cap ideea asta. Mai ales pentru că ritualurile priveghiului și înmormântării și tot ce ține de ele mi se par un pic ciudate și în unele cazuri inclusiv nespus de teatrale.

Nu știu cum vi se par vouă evenimentele astea, dar pe mine mai că nu m-a pufnit râsul la câteva, noroc că mi-am imaginat repede că-s scoasă de urechi afară și m-am potolit. Să vă explic și de ce îmi venea să râd:

– la un priveghi se discuta intens despre alăptare și înțărcare fix lângă sicriul deschis;

– la altul a venit o babă și s-a uitat în capacul acela frigorific ca-n vitrina unui magazin închis, să fie sigură că vede bine; m-am gândit pentru o fracțiune de secundă să-i zic Tu urmezi, dar am simțit că nu va gusta gluma;

– la o înmormântare, după 3 (TREI!!!) ore de slujbă în aer liber, la 30 de grade, unul din invitați a început să vocifereze explicând cum va lua pastorii la bătaie – inutil să vă explic că ceremonia a avut într-un final o durată de 3 ore și foarte un pic;

– la alta, înainte să înceapă balamucul, s-a tras dantela aia care se așează peste cel trecut în neființă și o tanti din public s-a dus să vadă exact în ce e încălțata decedata și ce șosete are în picioare;

– ca să nu mai zic că de curând am lăsat-o pe maică-mea singură la o un priveghi la 5 minute după ce am ajuns pentru că discuția înfierbântată era referitoare la costumul mortului – problema era că îl strângea, și na, știți cum e, acolo unde mergea, trebuia să aibă țoale și feșăn și comode…;

– iar la un altul s-au jucat cărți și s-a băut țuică, că deh, oameni erau și cartoforii, obosiți și plictisiți și ei.

Am să mă limitez la poveștile astea, că parcă văd că iar se supără cineva pe mine că-s rea și agresivă. Dar John Green are dreptate, funerals are for the living, pentru că, deși teoretic lumea se strânge la un priveghi pentru cel care a murit, practic o face pentru sine, pentru a avea sufletul împăcat, pentru a obține acel sentiment pe care vorbitorii de engleză îl numesc closure (nu știu dacă există vreun echivalent în limba română). În plus, odată ce oamenii realizează că unul din ei nu mai e, găsesc toate activitățile posibile ca să le scoată ideea morții din gând.

În carte, Gus, personajul principal, are un costum bun, cumpărat special pentru propria sa înmormântare, deși e conștient că doar cei prezenți la nefericitul eveniment se vor bucura de el.

Costumul ăsta al lui, și ideea asta cum că funeraliile sunt pentru cei vii, m-au făcut să zâmbesc gândindu-mă la cei care-și fac planuri mari pentru după moarte, gen: vreau să fiu incinerat și să-mi fie aruncată cenușa în cele patru zări, vreau o piramidă suflată cu aur în fundul grădinii sau vreau să fie muzică de Queen la înmormântarea mea. Incredibil cât de egoiști și obsedați de control suntem, că vrem să controlăm ce ni se întâmplă și după ce am murit. Parcă îi și văd pe urmașii unora râzând pe sub mustață, gândindu-se cum bunicii ar trebui să le mulțumească pentru că nu i-au lăsat pe mâna studenților de la medicină să învețe pe cadavrele lor sau pentru că nu au pus manele fără număr la priveghi.

Comments

Oana • November 7, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Monica November 11, 2014 - 16:05 Reply

    Oaileu, îmi amintesc de proful de istorie care ne întrebase, în clasa a cincea, dacă noi avem în România cultul morților. Toți, mândri de evoluția societății multilateral dezvoltate socialiste, am zis că nu. Ce suntem noi, țărani? :)
    Și de o mătusă acum plecată dincolo, cine știe cum era încălțată, care la înmormântarea bunicului meu (fratele ei) venise cu album foto să ne arate nepoțelul:) Viața mergea mai departe, chiar de nu ne pusesem încă să jucăm șeptic.

    • Oana November 12, 2014 - 13:00 Reply

      Pai nepotelul era viitorul 😛

  2. Oana’s Books November 12, 2014 - 11:45 Reply

    La noi in familie e celebra o matusa care, venind de la o inmormantare, ne-a strigat fericita tuturor “Ba, ce fain a fost, ce ne-am distrat”. Cam trist, dar adevarat.

    • Oana November 12, 2014 - 13:01 Reply

      Wow. Asta-i noua.

  3. Narcisa – Maria November 12, 2014 - 16:35 Reply

    De fapt, în alte țări se face priveghiul vesel, cu amintiri și întâmplări din viața mortului. Nu e trist, mie mi se pare mai bine așa, pentru că ultimele amintiri cu persoana decedată vor fi vesele.

    • Oana November 12, 2014 - 19:35 Reply

      Asa-i. Doar ca pentru cultura noastra nu e ceva obisnuit. Si ciudat mi se pare vuietul ala de bocete + rasete.

Leave a Reply