Oana Kovacs

”Frumoasa și bestia” la Teatrul Național Timișoara

V-am zis că mă cultiv, da? Am început cu Frumoasa și bestia la Național, cum era stabilit.

frumoasa-bestia-teatrul-national-timisoara

Am și eu o bestie portocalie acasă, dar de data asta m-am dus să văd bestia lui Disney, frumoasa tot a lui fiind. În cazul ăsta, producția a fost pusă în scenă de Opera Română și Teatrul Național, și au participat la spectacol și corpul de balet și corul. A fost nebunie, sold-out, cine a mai vrut bilete și s-a trezit în ultima săptămână a rămas cu buzele umflate.

Dar să vă zic impresiile mele; simt că e momentul să scriu telegrafic, sper să nu mă-njurați, dar e târziu și-s obosită.

Mi-au plăcut:

– jocul actoricesc și cântecele – după ce s-a terminat am tot lălăit niște versuri câteva zile, ca după orice musical care mă prinde de nu mai știu nici dacă mi-e foame (și ăsta-i un lucru mare!), nici cât e ceasul;

– actorii – au fost bine aleși – îl și vedeam pe Matei Chioariu în rolul bestiei – el a și avut rolul;

– Belle – mi-a plăcut tare mult de ea, a interpretat foarte frumos, a părut inocentă, suavă, delicată;

– copilul care a jucat ceșcuța – scuze, dar chiar nu știu cum îl cheamă și nici numele personajului nu mi-l amintesc – copil doamnei Potts – Chip (am căutat pe net că mi-era rușine să ofer informații pe bucăți). Îmi place tare mult că sunt și copii la Național (și cel din Poveste de iarnă e fain) – mie mi se pare că dau încredere spectatorilor în povestea pusă în scenă.

Ce nu mi-a plăcut:

– lipsa decorurilor – eterna problemă a mea. Pur și simplu mi se pare că pozele de pe fundal, care înlocuiesc decorul, strică tot farmecul poveștii. Serios, mă omoară lipsa decorurilor. Am eu imaginație, dar la teatru vreau decoruri. Un exemplu foarte bun în materie e The Full Monty – are niște decoruri fantastice.

– costumele – cele a lui Belle imitau foarte bine aspectul ei din animație, dar parcă le lipsea strălucirea, nu mi-au spus nimic. De cel al bestiei nici nu comentez, nu mi-a plăcut defel. Costume splendide vedeți în Anna Karenina – de milioane, nu alta!

Per total, a fost o experiență ok. Nu m-a dat pe spate, însă pe copiii prezenți acolo i-a cucerit spectacolul, se citea încântarea pe fețele lor. Și cred că bucuria lor e mult mai importantă decât a mea.

Comments

Oana • February 19, 2015


Previous Post

Next Post

Leave a Reply