Oana Kovacs

Recenzie The Fountainhead Ayn Rand
12

The Fountainhead de Ayn Rand

The Fountainhead nu are traducere în limba română. Nu am idee de ce, e o carte excelent scrisă, structurată, cu personaje foarte bine conturate, cu un vocabular bogat și o documentare minuțioasă. Ce mai atâta tura-vura, The Fountainhead e o carte bună, sper că într-un final glorios (zic final pentru că e publicată în SUA din 1943) să se decidă și-o editură din România s-o publice, pentru că publicul nostru e oricum fan ”cărămizi” (vezi Gone Girl de Gillian Flynn sau Sticletele de Donna Tart, cărți suuuuuper lungi), iar cartea de care vă zic eu intră în categoria asta cu cele 720 de pagini ale ei – știu că lungimea nu e un motiv suficient pentru a publica o carte, dar nu e nici ceva de speriat.

Recenzie The Fountainhead Ayn Rand

sursă foto

Nefiind un roman publicat la noi, iar eu necunoscând cuvântul până când nu a venit Andreea cu propunerea de a citi cartea, n-am o idee exactă despre cum să vă explic titlul, deși traducerea cuvântului e izvor (sursă), iar eu evident că m-am gândit și la… stilouri și felul în care cerneala se transpune din ele pe hârtie (fountain pen = stilou). Cunoscând povestea, titlul are sens pentru mine, doar că nefiind traducător nu știu să redau foarte clar semnificația lui aici. Dar să las bla-bla-urile despre titlul și să trec la firul narativ și personaje.

Povestea e centrată în jurul lui Howard Roark, un tip care abandonează (forțat și nu prea) facultatea de arhitectură fix înainte de absolvire, cu gândul a se angaja în biroul unui arhitect așa-zis ratat, care îi văzuse potențialul. În jurul lui Roark gravitează câteva personaje importante: Peter Keating – băiatul model, colegul său de facultate și ”adversarul” său în carieră și dragoste de-a lungul existenței sale, Dominique Francon – fata de care amândoi se îndrăgostesc, Ellsworth Toohey, reprezentantul puterii și mare manipulator, și Gail Wynand, omul de presă și bogătașul care a pornit de jos. Toate aceste personaje au roluri importante în The Fountainhead, însă niciunul nu fură din aura lui Roark, care e zugrăvit impecabil.

Totul începe cu absolvirea lui Peter și abandonul școlar al lui Howard, moment în care drumurile lor în arhitectură și viață devin paralele. Peter se angajează la un super birou de arhitectură, unde, drept să spun, pupă-n cur patronul și îi ”rezolvă” pe colegi, iar Howard aterizează în biroul unui arhitect văzut ca fiind ratat, care însă pune întotdeauna calitatea muncii în față. Puținele proiecte de construcții îi forțează lui Peter – băiat gigel, dar nu prea isteț – mâna să ceară ajutorul genialului Howard, care-l ajută cu designul unei clădiri care ajunge extrem de cunoscută și-l face vedetă pe Peter, în timp ce ajutorul lui rămâne un biet muritor de foame într-un con de umbră.

Și ca să fie drama dramă, în scenă își face apariția Dominique Francon, fiica șefului lui Peter, (Peter) care o vrea imediat, ahtiat fiind de bani și putere. Doar că Dominique apucă să-l cunoască pe Howard, ajuns un biet muncitor la carieră, și începe o relație sexualo-violento-obsedantă cu el, relație care o subjugă și care o va urmări toată viața.

Atât Howard, cât și Dominique, seamănă foarte bine cu… Ștefan Gheorghidiu al nostru. Vor fie tot, fie nimic, nu se mulțumesc cu resturi, și sunt dispuși să se sacrifice și să sufere în locul unei mulțumiri mediocre.

E prima carte în care simțeam cum răzbate chimia dintre personaje, la Howard și Dominique mă refer; și prima în care pe cât de mult îmi plăceau amândouă personaje luate separat, pe atât de tare mi-am dorit să le dau cu capul de pereți pentru deciziile referitoare la relația lor pe care le-au luat pe parcursul anilor. Pentru că… deși simțeam cum ia foc Kindle-ul din cauza scenelor cu ei doi, Dominique se mărită cu… Peter…. pentru început. Devine o soție supusă și se autopedepsește pentru că din penița ei de jurnalistă cu rol de Dumnezeu a pus paie pe focul distrugerii carierei lui Howard (ăsta pe care îl iubește, da!). Bineînțeles, rolul de soție cu capul plecat n-o prinde și când i se oferă ocazia să se mărite cu altul (altul, nu Howard, da!), o face fără să stea pe gânduri: pur și simplu îl anunță pe Peter că divorțează și hop, face nuntă cu Gail, deținătorul unui imperiu media și șeful lui Ellsworth Toohey, care s-a folosit și el de puterea lui mediatică pentru a-i termina munca lui Howard. Deși se mărită cu gânduri rele, Dominique e șocată să afle că Gail nu e baș bestia imaginată de ea, așa că devin prieteni extrem de buni. Vi se pare ciudat? Stați așa, că Gail decide să facă o casă (colivie de aur i-aș zice) pentru Dominique și proiectul ajunge la… Howard, el fiind singurul cu principii și, ca să zic așa, pe același film cu el, capabil să înțeleagă nevoile sale.

Deși de-a lungul câtorva decenii Peter și Ellsworth pun umărul la distrugerea lui Howard, The Fountainhead se termină într-o notă pozitivă, care m-a făcut să sar de bucurie.

SPOILER ALERT

Howard și Dominique devin într-un final Mr. & Mrs. Roark, evident, că-s amândoi la fel de bolnavi la cap și se merită unul pe altul. :-)


Nu știu cât ați înțeles din ce-am scris, deși cu siguranță v-ați prins că-s entuziasmată RĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂUUUUUUUUUUU de cartea asta. E bună, bună, bună, e așa cum trebuie să fie o carte. Iar Howard Roark e cel mai dement și cinstit personaj, l-am iubit din prima clipă, deși am abandonat cartea (precum zice și Andreea aici – unde și-a scris și ea recenzia pe care abia acum o voi citi și eu, că nu mi-am dorit spoilere când încă trăgeam de roman) inițial. Dar n-am rezistat presiunii și-am reluat-o și bine am făcut, că e una din favoritele mele acum. Și, dacă nu v-ați dat seama deja, Howard Roark e un bărbat minunat! :-)

Dacă vă place să citiți în engleză – do it! Iar dacă aveți pile la edituri faceți lobby pentru traducere. Cred că mi-aș cumpăra cartea asta și doar așa, ca s-o am în bibliotecă, în speranța că și copiii mei ar citi-o pentru a vedea foarte clar exemplificat ce înseamnă pasiunea și caracterul.

Over and out! Și felicitări cui a rezistat până aici.

Comments

Oana • December 24, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Roberts December 24, 2015 - 10:33 Reply

    eu am avut rabdare sa citesc toata recenzia ta! felicitari, se vede ca ti-a placut cartea si ai scris un articol elaborat!
    mie imi pare rau ca inca nu este tradusa, mai citesc in engleza, dar nu am atata pricepere si rabdare cat sa parcurg peste 700 de pagini. asa ca astept traducerea (alooooo, cineva de la edituri e pe aici, ma aude????) in alta ordine de idei, stii ceva de “Revolta lui Atlas”? -acelasi autor, aparuta si la noi.

    • Oana December 24, 2015 - 11:23 Reply

      Eu eram tare curioasa si de alta carti de Rand dupa asta, dar din cate am citit, doar The Fountainhead e 100% beletristica, restul sunt “impanate” cu filosofie, idei personale despre scris etc. Deci spun pas deocamdata.

      • Daria December 24, 2015 - 17:28 Reply

        Am citit si eu anul asta cartea asta si ca obicei Rand mi s-a parut o scriitoare cu adevarat deosebita.
        Eu iti recomand sa citesti si Atlas Shrugged care este o carte de literatura la fel de misto (daca nu chiar mai faina) decat The Fountainhead. Are idei filosofice dar sunt puse in practica la fel ca in Fountainhead. :) Deci no worries, te va tine in priza si cartea asta.

        • Oana December 24, 2015 - 19:00 Reply

          Aaaa, da? Mie mi-era teama ca e prea multa filosofie si de aia am refuzat. A revenit pe lista atunci; merci de atentionare!

  2. Miss I. December 24, 2015 - 11:38 Reply

    Ah, dar nici n-am simțit când s-a terminat articolul. Thanks for the spoiler alert, că mi-am pus-o pe listă și n-aș fi vrut să-i stric farmecul. Te mai tot urmăream pe Goodreads citind cartea asta și așteptam să văd ce și cum, chiar îmi sună foarte bine ce zici aici 😀

    • Oana December 24, 2015 - 18:53 Reply

      Eu am verificat pe G cat am stat sa o citesc. M-am super intins ca eram si ocupata si nici cartea nu e usoara. Dar a meritat!

  3. lucia December 24, 2015 - 13:46 Reply

    Mă apucasem s-o citesc acum un an – doi ( o găsisem pe net), dar n-am citit decât câteva pagini. Tu ai găsit-o undeva tipărită?
    Intră in top 5 al tău?

    • Oana December 24, 2015 - 18:58 Reply

      Nu, am citit-o de pe Kindle, desi e posibil sa o gasesti la Book Express. Top 5 nu am, e ca si cum m-ai intreba pe care copil il iubesc mai mult (nu am copii, dar intelegi ideea), am un top 10 (aprox.) de carti pe care le iubesc la fel de mult si carora le-as da tuturor premiul I cu coronita.
      Dar Howard Roark e fara indoiala personajul masculin cel mai iubit de mine. Si povestea lui de dragoste cu Dominique e… la fel, numarul 1.
      E lunga si grea, eu am terminat-o la a doua incercare, dar a meritat.

  4. Anca Iordachescu December 24, 2015 - 19:57 Reply

    Foarte fain, mă bucur și eu că ne-ai scris recenzia! Eu am Atlas Shrugged de la Ayn Rand, dar nu am citit-o încă. Parcă mi-aș comanda și eu cartea asta în noul an… așa, ca să începem bine. 😀

  5. teododa December 28, 2015 - 12:06 Reply

    De ceva vreme in loc de magneti si suveniruri chinezesti imi cumpar cate o carte de prin locurile pe unde calatoresc. Acum cateva saptamani ma aflam pentru prima oara in Paris in fata unu raft cu carti in engleza care mai de care mai tentante. Am ales The Fountainhead si In Cold Blood. Citind ultimul paragraf din articolul tau m-am convins inca o data ca am facut o alegere buna. Abia astept sa ii vina randul la citit, probabil candva in 2016.

    • Oana December 29, 2015 - 15:59 Reply

      Ha, ha, doar ce am terminat In Cold Blood. 5 stele pentru ambele alegeri ale tale din partea mea! :)

    • Oana December 29, 2015 - 16:00 Reply

      Si apropo, foarte faina ideea. Eu m-am intors din Spania cu carti in spaniola, dar cred ca te voi copia… :)

Leave a Reply