Oana Kovacs

a-fost-odata-la-timisoara
4

”A fost odată la Timișoara”

Cum spuneam ieri, abia am așteptat să vă povestesc despre spectacolul A fost odată la Timișoara, de la Teatrul Național. Fără exagerare, este cel mai fain văzut în ultimele luni. Am savurat fiecare moment din spectacol. Recunosc, muream de curiozitate să văd cum a redat Kerek (regizorul) istoria și sentimentul acela de Timișoara, pur și simplu. De oraș care a fost odată plin de unguri și nemți, care au plecat la un moment dat și-au lăsat tot în urmă, de oraș care e și acum plini de străini, de case vechi, de familii care reunesc doar de Crăciun și de scandaluri legate de vânzarea caselor istorice, pentru că, daaaaa, chiar și acest punct sensibil a fost atins în cele două ore și jumătate cât durează piesa.

a-fost-odata-la-timisoarasursă foto

Sper că nu v-am speriat cu cele două ore jumate. Adevărul e că au trecut ca prin vis, pentru că am avut tot timpul sentimentul acela de acasă pe care doar în Timișoara îl am. Spectacolul prezintă povestea unei familii, reunită brusc din diverse colțuri ale lumii la moartea mamei, respectiv a bunicii. Nu știu dacă vouă vă sună cunoscut, dar mie da, foarte. Când am realizat motivul pentru care toți oamenii ăia erau la grămadă, parcă am avut un flashback, cu mine și unchiul meu, când l-am văzut după ani buni, pentru că a venit în Timișoara la înmormântarea bunicii mele, a mamei lui.

E foarte trist când familia se reunește cu ocazia asta. Când știi că-ți vezi verișorii, unchii și mătușile pentru că unul din clan nu mai este. Și-atunci încep certurile. Și problemele, pentru că întrebările curg. Cum ar veni… se dezgroapă o mulțime de morți până la înmormântarea unuia.

Și încep lacrimile și reproșurile, începe împărțirea lucrurilor, a fotografiilor, încep poveștile despre cel care nu mai este. Când cineva moare, ajunge sub o lupă și fiecare detaliu din viața sa este analizat.

Așa și în A fost odată la Timișoara. Familia se strânge într-o casă veche, unii vin tocmai din America, alții din Germania, unii au rămas aici și-au construit relații cu cei care sunt veniți aici de altundeva, un om ajunge după ani buni acasă chiar din deșert. Frați, cumnate, verișori, toți încearcă să-și peticească familia.

Nu știu cum a fost pentru alți spectatori A fost odată la Timișoara, dar eu am trăit aproape tot spectacolul ca pe un deja-vu. Moartea bunicii, reîntâlnirea familiei, poveștile despre cea care nu mai e, împărțeala a ceea ce a rămas, masa de după înmormântare, golul, conflictele, bârfele.

Dar chiar dacă subiectul n-a fost unul neapărat vesel, mi-a plăcut TOT. Absolut tot. De la decorul senzațional al Iulianei Vîlsan, la muzica semnată de Tibor Cari, viziunea lui Peter Kerek și jocul actorilor de la Teatrul Național Timișoara, care au redat spiritul orașului exact așa cum îl cunosc și eu. Nu m-am plictisit o secundă, dimpotrivă, timpul a zburat.

Și dacă tot am de împărțit laude, trebuie să spun că mi-a plăcut la nebunie cum joacă Ana Maria Cojocaru. Are un farmec aparte în rolurile în care joacă personaje un pic… foarte un pic, dar un pic țicnite. Andrea Tokai a fost minunată în rolul lui Vavi neni, ”ultima nemțoaică din Banat”. Benone Viziteu a fost și el fantastic, la fel și Alecu Reus în rolul lui Andrei, musulmanul wannabe.

Mergeți la A fost odată la Timișoara. Merită toți bani și tot timpul investit. Nu o să vă pară rău, e o experiență care trebuie trăită. O să vă vină să râdeți și să plângeți și dacă sunteți timișoreni o să vedeți fiecare replică și fiecare gest într-o lumină aparte.

Comments

Oana • December 16, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. O. December 16, 2013 - 09:15 Reply

    Oana, m-ai convins! Mă duc în ianuarie! :)

    • O. December 16, 2013 - 09:16 Reply

      Acum văd ora… merg dacă scap de lucru seara aia :)

    • Oana December 16, 2013 - 09:30 Reply

      Daaaa, să mergi, e minunată piesa. Poate mă mai duc și eu odată.

  2. Primăvară culturală: FEST-FDR 2014 | Oana Kovacs

Leave a Reply